Spiritul şi neuroştiinţa
© CC0 / Pixabay

Spiritul pătrunde totul, aceasta este regula spirituală numărul 1.

Tehnologia a reuşit să pătrundă în prezent şi în domeniile medicinii moderne, computerele fiind acum de mare ajutor în scanarea formaţiunilor anatomice din organismul uman.

Unul dintre aceste noi domenii este neuroştiinţa, capitol care nu poate fi cercetat fără aportul tehnologiei computerizate.

Neuroştiinţa include toate acele discipline care până mai ieri erau oarecum separate ca funcţionalitate, respectiv neurobiologia, psihofiziologia, neuropsihologia şi altele. Se poate spune că deja aceste subdomenii se combină tot mai mult într-o singură discplină care a început de aproximativ un deceniu încoace să studieze ceea ce se petrece în interiorul circuitelor cerebrale şi mai ales la interfaţa de interacţiune a acestora cu funcţiile mentale.

Ştiinţa a reuşit să calculeze cam câţi neuroni există în creierul uman, şi cifra se ridică la aproximativ 100 de miliarde, şi dacă ar fi puşi cap la cap s-ar întinde pe o lungime de 1000 de kilometri! Vă daţi seama ce fabrică fabuloasă avem noi în interiorul capului?

Cu această superuzină neurologică le facem pe toate în viaţă, de la gândurile cele mai simple până la chestiunile cele mai complexe.

Neurobiologii au fost la un moment dat intrigaţi de următoarea idee: oare spiritul omului interferează la nivelul structurii neuronale cu această reţea fantastică ce transportă instantaneu în corp orice informaţie?

Gândiţi-vă că în clipa asta voi citiţi aceste rânduri iar reţeaua voastră neuronală procesează instantaneu ceea ce citiţi, şi nu numai că procesează dar vă şi oferă înţelesul tuturor chestiunilor citite aici. O adevărată minune, aşa e? Şi asta deoarece ceea ce înţelegeţi, într-o anumită măsură trăiţi acele informaţii în interiorul vostru. Tot ceea ce acumulaţi ca informaţie este asimilat pe nivelele energetice vibraţionale ale minţii, emoţionalului, sufletului şi spiritului, astfel se petrece următorul fenomen: cu cât citim mai multe cărţi şi asimilăm cât mai multă informaţie, cu atât structura fiinţei noastre devine mai performantă.

Luând în considerare aceste aspecte putem spune că ştiinţa, chiar dacă actualmente cercetătorii studiază minuţios structura energetică a aurei umane în multe laboratoare din lume, încă mai are de făcut mulţi paşi până să descopere unde şi care sunt acele conexiuni energetice şi funcţionale între reţeaua neuronală şi spirit.

Trecând acum pe partea esoterică a problemei abordate, esoterismul identifică spiritul undeva în planurile subtile, conexiunea cu corpul fizic, deci inclusiv şi cu structura cerebrală, făcându-se prin intermediul corpurilor subtile dar şi direct, pentru că se ştie că spiritul este de fapt o stare vibratorie existentă în toată structura fiinţei umane.

Spiritul pătrunde totul, aceasta este regula spirituală numărul 1. Şi atunci este de înţeles că spiritul, care este o stare vibratorie, fiind chiar Prezenţa de care se vorbeşte în cele mai tainice scripturi, este prezent chiar şi în corpul fizic.

De altfel ştiinţa modernă a descoperit în deceniile trecute, cu ajutorul microscopului electronic, o slabă radiaţie de lumină la nivelul celulelor umane, ceea ce confirmă enunțul Ştiinţei Spirituale referitoare la prezenţa spiritului în om. Deocamdată se cercetează energia implicată în procesele psihice care au loc în emisfera dreaptă responsabilă de conexiunile cu divinul, pentru a înţelege cum acţionează spiritul prin intermediul proceselor cognitive afective, care apoi sunt transferate pe emisfera stângă la procesele cognitive raţionale.

Cert este că încă mai avem multe de aflat despre această fantastică maşinărie neuronală pe care spiritul o foloseşte pentru a se manifesta în lumea Pământului.

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?