Sunt oameni în lumea spirituală care mimează stările înalte pentru că ei consideră că așa sunt mai vandabili, mai ușor de digerat, că așa poate reușesc să atragă adepți.
Stările joase sunt parte a realității noastre, nu avem cum să scăpăm de ele, când încercăm să ne luăm la trântă cu acestea, pierdem garantat, dacă nu pe termen scurt, sigur pe termen mediu și lung.
Trăim o realitate paradoxală în care stările înalte au nevoie de cele joase, stările joase fiind combustibil pentru cele înalte. Spre exemplu, răbdarea nu poate exista în absența nerăbdării. Mergând și mai departe pe acest “fir”, putem observa cum stările non-duale conțin atât stările joase, cât și pe cele înalte – iubirea conține la fel de mult ură precum conține și acceptare.
Ce facem, însă, în situația în care cei din jur încearcă să asaneze, poate chiar să distrugă stările joase și manifestarea lor? Această situație mi se pare ca fiind desprinsă din proverbiala luptă a lui Don Quijote cu morile de vânt, este un consum ineficient al energiei corpului fizic și chiar al forței vitale.
Există situații în care omul vrea să-și asaneze stările joase cu propriile sale stări joase. De exemplu, atunci când țipă mai tare și mai cu furie decât interlocutorul său, pentru a-l acoperi și a-l domina. Chiar dacă strategia reușește, efectele sunt doar pe termen scurt; pe termen mediu și lung strategia este destinată eșecului.
Stările înalte presupun manifestare creativă, presupun adaptare în moment. Stările înalte nu sunt statice, precum stările joase, ci dinamice, în continuă schimbare. Ai observat cum furia, spre exemplu, se manifestă la fel indiferent de context? Pasiunea, în schimb, este de fiecare dată diferită, adaptându-se contextului, uneori poate fi suavă, alteori fermă și directă.
Cam așa suntem și noi oamenii, dacă suntem cuprinși de stările joase devenim monotoni, statici, închiși. Dacă ne lăsăm purtați de viață, viața însemnând și experimentarea stărilor joase, vom cultiva automat stările înalte, devenind creativi, adaptabili, dinamici, deschiși și totodată puternici.
Cultivarea stărilor înalte nu poate fi forțată, este un proces organic, am putea spune că permitem acestora să apară. Pe măsură ce permitem ființei noastre să cultive stările înalte, ne împrietenim cu stările joase, moment în care le putem observa cu suficientă claritate încât să știm ce avem de făcut cu ele.
Altfel, când starea joasă apare, ne vom comporta ca niște roboței și vom repeta aceeași reacție indiferent de situație, rezultatele fiind previzibile. Din păcate, acest fel de reacție ne-a intrat în reflex și când se întâmplă, nu o putem preveni. Totuși, aici intervine procesul de introspecție, proces care pune la îndoială toate reflexele noastre comportamentale pentru a observa ce anume emitem în exterior și de unde vine această “emisie”.
Respingerea stării joase duce omul negreșit către alte stări joase, poate chiar mai puternice ca cele inițiale. Putem observa în jur cum respingerea continuă a stărilor joase ne-a intrat în reflex la nivel de colectiv. Dacă te întrebi ce putem face noi în această situație, răspunsul este cel pe care l-am oferit mai sus: învățăm să folosim potențialul stărilor joase și astfel să le transformăm în stări înalte.
Dacă procedăm în acest mod, rănile și traumele vor putea dispărea pur și simplu din societate pentru că nu va mai exista vreo reacție care să le mențină la putere, în interiorul nostru. Până când colectivul se va manifesta în acest mod, putem fiecare dintre noi să descoperim magia transmutării, alchimizarea stărilor joase, transformându-le în stări înalte. Aici e de fapt “munca vieții” noastre: a învăța să lucrăm cu stările joase, fără a încera să le mimăm pe cele înalte.
Sunt oameni în lumea spirituală care mimează stările înalte pentru că ei consideră că așa sunt mai vandabili, mai ușor de digerat, că așa poate reușesc să atragă adepți. După un timp, însă, mulți dintre acești oameni sunt deconspirați și acțiunile pe care ei încercau să le ascundă, ies la suprafață. Nu de puține ori acțiunile acestora s-au dovedit a fi de joasă speță, provenite din reacțiile stărilor joase, pe care au încercat să le ascundă cu disperare.
Autenticitatea înseamnă unicitate, asumarea, respectarea și iubirea diferențelor dintre noi. Pentru omul modern, omogenizat, autenticitatea este greu digerabilă. Nu e de mirare că cei pe care i-am menționat în paragraful anterior au ales măștile în detrimentul autenticității; părea o strategie mai bună la acel moment. Chiar dacă acești oameni își iau cu ei secretele pe lumea cealaltă, îți dai seama cât s-au chinuit să le ascundă aici, printre oameni? În loc să curgă cu viața, să se bucure de viață, s-au chinuit până în ultimul moment să-și apere o imagine ce nu avea legătură cu ei.
În încheierea acestui articol te invit să observi că există oameni care aleg să fugă de stările joase și astfel să se chinuie toată viața, protejând o iluzie care nu i-a hrănit vreodată cu adevărat. De asemenea, îți recomand, cu căldură, să observi că există oameni care își dau voie să-și manifeste autenticitatea și astfel, chiar dacă „o mai dau în bară” din când în când din cauza stărilor joase, ulterior aceștia tind spre echilibru pentru că nu au încercat să le ascundă.
