© Pixabay

Ori de câte ori, după ce am ales sau am decis ce şi cum, se întâmplă lucruri neplăcute, nouă sau altora cu care alegerea sau decizia noastră a avut legătură, înseamnă că ne-am folosit greşit Liberul Arbitru.

De foarte multe ori atunci când plec prin oraş cu diverse treburi personale, mă uit cu foarte mare atenţie la comportamentul oamenilor, de la circulaţia pietonală în grup până la cel mai neînsemnat detaliu.

Oamenii, oriunde în lume, au diferite tipuri de comportament, pornind de la cel mai blând şi ajungând până la cel mai agresiv, cum este în cazul protestelor de stradă aşa cum vedem în multe ţări ale lumii. Vorbim aici despre cum ştim să ne folosim Liberul Arbitru, şi în epoca noastră modernă devine tot mai clar că Liberul Arbitru este direct conectat cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Căci aşa după cum putem vedea aproape zilnic, mai ales la televiziunile de ştiri, 80% dintre oameni, fiind implicaţi în tot felul de situaţii, îşi folosesc Liberul Arbitru pentru a se eschiva, ascunde, minţi, înşela şi aşa mai departe.

De ce este folosit Liberul Arbitru astfel în mod negativ? Din frică! Frica de a nu se descoperi că X, Y, Z a greşit, minţit, furat, înşelat etc. şi pe acest considerent funcţia divină a Liberului Arbitru, în loc să fie folosită corect şi constructiv, este abuzată de individul uman distorsionând planul subtil de la nivelul lumii fizice.

Trebuie să ştiţi că ori de cât ori cineva îşi foloseşte în mod negativ Liberul Arbitru, fie că minte, fie că fură, fie că înşală etc. se produc distorsiuni ale liniei temporale dominante a omenirii. Ce este această linie dominantă? Este ceea ce se întâmplă conform cu ceea ce vor şi aleg şi decid miliarde de oameni, în ţările lor, pe baza legilor sociale. Este ceea ce determină cursul evenimentelor, căci la nivel de grupuri, de mase şi de naţiuni, oamenilor li se prezintă mereu chestiuni iluzorii, în urma cărora ei aleg şi decid cum să fie. Un exemplu banal în acest sens sunt alegerile politice, aşa cum se desfăşoară oriunde în lume.

Toţi politicienii, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta, promit mult şi fără acoperire, ceea ce înseamnă minciuni. Dar electoratul prin propriu Liber Arbitru al fiecărui individ alege greşit, crezând aceste promisiuni fără acoperire. În acest fel o mare masă de oameni, care aleg prin vot, determină pentru naţiunea respectivă o linie temporală dominantă, ce va conţine în viitorul apropiat suita de evenimente ce este atrasă de către deciziile acestei majorităţi care a votat. Şi acum daţi-vă seama că toate liniile temporale dominante ale lumii, adică aşa cum se vor întâmpla lucrurile după ce decid şi aleg oamenii, se adună într-una mare a întregii omeniri. Şi dacă la nivel mondial încă există atâtea conflicte şi neînţelegeri, atâtea crime şi tot felul de evenimente care afectează evoluţia civilizaţiei umane, ştim noi ca specie inteligentă să ne folosim cu adevărat inteligent Liberul Arbitru?  

Un lucru este foarte simplu de înţeles, în ceea ce priveşte felul în care ne folosim Liberul Arbitru. Ori de câte ori, după ce am ales sau am decis ce şi cum, se întâmplă lucruri neplăcute, nouă sau altora cu care alegerea sau decizia noastră a avut legătură, înseamnă că ne-am folosit greşit Liberul Arbitru. Desigur că este foarte mult de comentat pe marginea acestui subiect, căci are o origine divină şi divinul este infinit, dar numai atunci când obţinem rezultate pozitive şi ne bucurăm, şi nimeni din jurul nostru sau dintre cunoscuţi nu este afectat de ceva, doar atunci este semn că ne-am folosit Liberul Arbitru corect.

Deci regula de bază pentru folosirea Liberului Arbitru, ca şi suită de consecinţe, este obţinerea de rezultate pozitive şi benefice, atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi semeni. Şi lecţia fundamentală pentru a învăţa cum să facem asta, este povaţa lăsată nouă de Iisus: “fă altuia ce ţi-ar place să-ţi facă el ţie”, în acest fel folosirea Liberului Arbitru este strict benefică şi pozitivă pentru toţi. Este lecţia fundamentală a Iubirii.

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile