„Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți câmpurile sunt nesfârșite, toate pământurile sunt comune, iar dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți”.
Iată o idee interesantă, care s-ar părea că la prima analiză nu şi-ar afla vreun rezultat concret. Şi asta deoarece mulţi ar putea să considere că strămoşii noştri, spre deosebire de toate celelalte civilizaţii din antichitate, nu ar fi avut temple şi ca urmare nici idoli la care să se închine pe post de zeităţi.
Este adevărat că spiritualitatea geto-dacilor şi a strămoşilor acestora pelasgii, se baza pe respectarea Principiului Unic sau Creatorul Universului cum i-am mai putea spune, conform cu învăţătura lăsată de Marile Preotese şi ulterior de către Zamolxe.
Strabon de exemplu care este considerat istoricul cu cele mai concrete date despre civilizaţiile balcanice şi mediteraneene, afirmă că geto-dacii nu aveau deloc temple, singurele lor lăcaşuri unde practicau diferite ritualuri spirituale fiind incinte de tipul celei de la Sarmisegetuza Regia de la Grădiştea Muncelului. Desigur că sacerdoţii geto-daci amplasau asemenea incinte după regulile geometriei sacre, astfel încât prin însăşi amenajarea propriu zisă demonstrau pentru ei înşişi că aveau un respect deplin pentru Creator.
Însă… am putea noi oare să luăm în calcul, totuşi, că actualele vestigii milenare de pe teritoriul României, vechea Dacie, ar fi în realitate doar părţile superioare ale unor lăcaşuri de spiritualitate, rămase aşa doar vizibile la suprafaţa lor datorită aşternerii straturilor de pământ de-a lungul mileniilor?
Da, am putea considera lucrurile în acest fel. De ce?
