Am putea să ne vindecăm de unii singuri, în vremurile pe care le traversăm în prezent? Unii dintre noi, mai puțini la număr, da, ceilalți, cu mult mai numeroși, încă nu.

În munca terapeutică pe care o desfășor de mai mulți ani m-am întrebat dacă, la actualul nivel de conștiință, oamenii ar putea să aibă parte de o altă medicină decât cea actuală. Cunoaștem deja revolta celor mai mulți pe sistemul medical, pe medici, pe proceduri și pe considerentele financiare de multe ori apăsătoare. Cumva, impresia generală este aceea că sistemul actual nu vrea oameni sănătoși, ci bolnavi, pentru că suferința generează venituri care mulțumesc și hrănesc fiecare verigă în parte. Făcând o paralelă cu sistemul judiciar, dacă nu ar exista infracțiune, nu ar mai fi nici judecători, procurori și avocați care să joace rolurile pe care le au și astfel sistemul ar dispărea, nefiind un suport pe care să se susțină.

Boala este un catalizator al unei prosperități a sistemului medical care, de la nivel underground, a ajuns să fie la vedere și recunoscută ca atare. Dar nu acesta este subiectul acestui material. Mai în glumă, mai în serios, am creat un fel de top al motivelor pentru care cei mai mulți oameni nu pot deveni cu adevărat independenți în ceea ce privește starea lor de bine din punct de vedere al sănătății. M-am oprit asupra a două dintre ele, poate cele mai sugestive în actualul context vibrațional în care ne aflăm în prezent.

Neasumarea și lipsa de responsabilitate

Când apar suferința, durerea, avem tendința de a ne disocia de ele, nu ne mai aparțin și capătă așa, un aspect de pedeapsă exterioară care ne lovește din senin și total nedrept. Acest lucru ține de modul în care trăim și suntem educați de mici, să privim suferința ca pe un lucru negativ și pe de-a-ntregul nociv, care în primul rând nu ne aparține nouă. Pe undeva este infinit mai convenabil să învinovățim sistemul medical, societatea, soarta, greutatea arborelui genealogic pe care o cărăm în spate. În realitate, câte puțin din toate acestea chiar există, dar nu în forma pe care o credem, ci la un nivel mai degrabă orientativ.

Grosul cauzelor suferințelor personale ține de modul în care privim viața și ne raportăm la suflet și la trăirea divină, spirituală, ca indivizi. Acest aspect, al unei experiențe a unei vieți trăite la nivel spiritual, ne-ar feri de multe suferințe prezente și viitoare. Vorbind și tratând multe persoane, am constatat această tentativă dureroasă și puternică de a privi boala, suferința, ca pe un corp străin, cu care trebuie luptat pe toate fronturile. Oamenii nu primesc o educație a responsabilității în fața suferințelor și nu citesc mai în profunzimea lor, pentru a găsi astfel și soluția. În acest fel, dependența de un sistem care nu are interesul de a preveni și educa, devine cât se poate de firească si sistemul se va ocupa, în felul lui, de daunele produse de boli. Acest „nu-mi aparține”, „nu este al meu, sau a mea” este o fugă în final de propria mântuire a sufletului. Pentru un pas înainte al sufletului, Divinitatea preferă probabil trei pași înapoi ai corpului fizic. Mecanismul este simplu și facil de înțeles dacă am conștientiza importanța sufletului la nivelul întregii Creații.  

Neînțelegerea căii evolutive, ca ființe pământene și cosmice.

Mulți oameni nu pot călca dincolo de umbre, sau, dacă o fac, pășesc înapoi speriați, nemaiavând puncte de sprijin și repere cu care sunt obișnuiți. Pentru a evolua, a merge înainte pe spiralele vieții, sunt necesare experiențe care la început pot părea traumatizante și dureroase, dar care sunt necesare continuării acestui drum. Dacă am diseca cu alte simțuri mecanismele unei boli, am vedea că cele mai multe au niște cauze mai subtile, care țin de incapacitatea oamenilor de a merge mai departe și astfel a evolua. Acesta este motivul pentru care sistemul medical actual, la fel ca cel strict religios, are așa mulți adepți. Frica, indiferența, apatia spirituală a indivizilor nu permite mersul înainte al umanității și ca urmare suferința și boala apar ca ceva firesc și absolut necesar. Vedem cum fiecare secol a venit cu ceva nou la nivel de boală și fiecare suferință individuală și colectivă a avut ca rădăcini această opunere în fața curgerii vieții. Nu există bolnav care să nu aibă în el un anumit grad al fricii de schimbare și de avansare pe calea vieții. De multe ori constatăm că suferința apare când traversăm un fel de noduri ale existenței noastre, care trebuiesc depășite. Acum, că procesul de schimbare la nivel subtil este mai accelerat, este firesc ca mecanismele de funcționare și declanșare ale bolilor să devină la rândul lor mai greu de descifrat și depistat, în ciuda modului lor alert de manifestare.

Deși inovatoare si avansate, procedurile științifice de depistare a bolilor folosite de medicina actuală se opresc într-un zid al propriei neputințe de a cerceta dincolo de corpul fizic, de latură organică. În acest „dincolo”, în corpul emoțiilor și sentimentelor și mai în profunzime de el, în memoriile a ceea ce suntem cu adevărat ca spirite, stau semințele acestei suferințe generale, care are ca rol să ne împingă mai departe pe scara evoluției noastre planetare.

Pe măsură ce avansăm și evoluăm ca ființe spirituale, scanarea aceasta a corpului fizic și analizele pe care le facem ni se vor părea din ce în ce mai mult o glumă bună. Actualul sistem medical va deveni, dacă nu se schimbă la rândul lui, un zid de beton care împiedică curgerea unei ape spre matca ei, un fel de clovn al cărui zâmbet seamănă din ce în ce mai mult cu un rictus dureros. Într-un fel nevăzut, actul medical devine de multe ori o farsă convenabilă doar pentru una dintre părți. Oamenii se mulțumesc cu firimituri legate de îmbunătățirea simptomelor fizice și nu se caută mai în profunzime, pentru că această căutare ar aduce cu sine și multe eforturi și schimbări. Multe tratamente considerate a fi moderne și inovatoare seamănă astfel cu o aerisire a unei camere, căreia i s-a păstrat în interior gunoiul.

Am putea să ne vindecăm de unii singuri, în vremurile pe care le traversăm în prezent?

Unii dintre noi, mai puțini la număr, da, ceilalți, cu mult mai numeroși, încă nu. A te vindeca singur nu înseamnă un proces individual, singular, un fel de hocus-pocus prin care te vindeci de la sine, folosind o baghetă magică. Pentru că totul este decis de Sus, dintr-un plan mai subtil al vieții, undeva ți-ai meritat acea vindecare prin felul în care gândești, simți, te porți, tu ca individ, în raport cu Întregul. Într-un fel, se poate spune că un om vindecat sau care își menține sănătatea, este aliniat acestui flux al vieții cosmice, care are în primul rând nevoie de ordine, armonie și echilibru. Cu cât mai mulți oameni în pace, echilibrați, armonioși vom avea, cu atât vom putea vorbi despre o nouă medicină, infinit mai puțin bazată pe proceduri, tehnici și investigații și cu mult mai mult pe o trăire afectivă, o intuiție și o ghidare pe care în prezent abia le ghicim.

Putem spune că a urma o conduită a păcii interioare, a unei etici divine pe care trebuie să o și aplicăm, nu numai să o citim în cărți, înseamnă un pas înainte spre însănătoșirea unei lumi întregi. Asta înseamnă că va trebui să învățăm să trăim viața nu din postura unui simplu individ dependent de o salvare externă, anxios și manipulat, axat doar pe propriile neputințe, ci din cea a unei comunicări din ce în ce mai directe și mai oneste cu ceea ce deja avem în noi și cere să se manifeste.   

5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile