Suntem urmaşii marţienilor?
© CC BY-SA 2.0 / Kevin Gill / Flickr

O parte a răspunsurilor se află în trecutul istoric al Sumerului, dacă exceptăm mitologia tracă şi greacă.

Enigma planetei roşii îşi perpetuează existenţa chiar şi în epoca tehnologiei spaţiale şi a scrutării Universului până la graniţa acestuia aflată la o presupusă distanţă de câteva zeci de miliarde de ani lumină.

Cam ironic, nu…?

Putem pătrunde până în cele mai îndepărtate locuri ale Universului, graţie telescoapelor spaţiale, dar nu putem rezolva misterul planetei vecine cu noi.

Ce legătură ar putea fi însă între Marte şi Pământ?

Ne-am putea baza în analiza noastră sau în a oricăruia dintre cercurile ştiinţifice doar pe baza informaţiilor preluate din mitologia arealului mediteranean care include date despre Marte ca zeu al războiului?

Şi mai ales de unde şi până unde i s-a atribuit unei asemenea zeităţi războiul?

Avem cumva de-a face de fapt cu o întreagă ţesătură de informaţii care au existat cândva despre alte civilizaţii şi care prin timp s-au estompat într-atât de mult încât s-au transformat în mituri povestite generaţii de-a rândul? Tot ce se poate!

Şi ca să înţelegeţi cum o realitate devine mit şi poate suferi deformări de interpretare, luăm cazul concret al celor două Războaie Mondiale.

Cei care au luptat atunci au rămas cu poveşti de fel de fel, pe care mult mai târziu le-au povestit urmaşilor lor – fraţi, nepoţi etc. Desigur că în timp exactitatea detaliilor se estompează, asta fiind o realitate dovedită ştiinţific.

Veteranii de război ştiu clar la ce au participat, dar detaliile fie se estompează în timp, fie se deformează. Şi astfel ceea ce constituia o poveste reală devine în timp un fel de legendă personală care poate căpăta alte aspecte. Aşa este şi în cazul multor evenimente din trecutul foarte îndepărtat, cum este cel al Atlantidei despre care se ştie din străvechi documente că a existat, dar realitatea de atunci a devenit doar un mit care azi – deşi există unele dovezi arheologice – nu poate fi probat ştiinţific în privinţa faptului că ceva real a existat în acest sens.

Dar Marte… de ce ne fascinează atât de mult ca planetă? Ce elemente ne leagă în mod nevăzut astfel încât ne face să ne gândim mai mult la această planetă roşie decât la Venus?

Aceasta se află oricum mai aproape de Pământ decât Marte, la 40 de milioane de kilometri, în timp ce astrul marţian se află la 55 de milioane de kilometri fiind şi mult mai mic decât Venus.

O parte a răspunsurilor se află în trecutul istoric al Sumerului, dacă exceptăm mitologia tracă şi greacă.

La sumerieni Marte era numit Marduk şi mitologia lor îl desemna cu acest nume pe unul dintre conducătorii cereşti veniţi pe Pământ, fiind cunoscut şi cu numele de Enki, fiul lui Anu, zeul care conducea acea lume de unde aceştia proveneau.

Multe ipoteze paleoastronautice plasează numele Marduk într-o ipostază sinonimă cu Marte ca zeitate cu rol civilizator. Căci aşa cum redau şi miturile mediteraneene, zeul Marte – ca şi Enki, îi învăţase pe oameni cum să-şi confecţioneze unelte atât pentru agricultură, cât şi arme pentru război dacă era cazul.

Deci sintetizând se poate spune că această entitate numită Marte – Marduk – Enki îşi avea provenienţa pe planeta roşie, probabil fiind un guvernator al acesteia într-o vreme când pe Pământ Homo Sapiens nici nu apăruse.

Dar să trecem de la mitologie la ştiinţă pentru a desluşi măcar o parte a misterului.

La fiecare 108 ani Marte se apropie foarte mult de planeta noastră distanţa fiind undeva sub 80 de milioane de kilometri, deşi în fiecare an, de două ori pe an, în zilele de 15 martie şi 26 octombrie atât Marte, cât și Pământul se situează la distanţe foarte apropiate.

Se estimează de exemplu că dacă în 2016 astrul marţian s-a aflat la doar 75 de milioane de kilometri de noi, în 2018 va fi şi mai aproape cu 15 milioane de kilometri, deci la o distanţă de 60 de milioane de kilometri.

Dar este foarte interesantă cifra 108, ca ciclu în care planeta roşie se află cel mai aproape de noi.

108 este numărul de bile din şiragurile de mătănii, atât în creştinism, cât şi în budism.

Este această chestiune cumva o moştenire încifrată din cunoaşterea ancestrală lăsată pe Pământ de către presupuşi refugiaţi de pe Marte?

Diametrul Soarelui este de 108 ori cel al Pământului, distanţa dintre Soare şi Pământ – adică 149 de milioane de kilometri – este de 108 ori diametrul Soarelui.

De asemenea distanţa medie dintre Lună şi Pământ este de 108 ori diametrul Lunii. Puteţi să calculaţi şi voi şi veţi constata că este adevărat. Ori în străvechime, deoarece cele 108 bile ale mătăniilor sunt un simbol stră-străvechi, nu puteau fi cunoscute asemenea corelaţii decât dacă cineva adusese pe Pământ cunoştinţe astronomice. Dar cine? Şi când?

Una dintre cele mai intrigante descoperiri referitoare la conexiunea cu Marte şi care a pus pe jar comunitatea ştiinţifică internaţională a pornit de la o chestie aparent cu totul banală.

Cu ocazia unor investigaţii ale stării de sănătate ale astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională, medicii şi cercetătorii au aflat cu stupoare că ritmul circadian al celor care lucrau acolo sus pe orbită în spaţiu se modificase. Astfel ştiind că omul adaptat mediului terestru are ritmul circadian normal corespunzător duratei zilei de 23 de ore şi 56 de minute, la investigarea astronauţilor această durată se ridicase  la 24 de ore şi 29 de minute – cât este durata zilei pe Marte – ca adaptare la un alt fel de ciclu. Ori în spaţiu acolo sus pe orbita terestră nu există factori gravitaţionali care să perturbe într-atât de mult ciclul zilei terestre întipărit în ADN.

Rezultă prin logică şi deducţie, aşa cum au emis ipoteza cerecetătorii, că undeva în ADN-ul nostru într-un anumit palier informaţional există acest ritm circadian mult mai vechi decât cel terestru, imprimat în ADN-ul omului.

De unde rezultă că originea omului nu se află pe Pământ, ci pe Marte! Iar asta se confirmă prin conexiunea datelor cu unele informaţii oferite de mitologiile vechilor civilizaţii. Poate fi asta o dovadă că adevărata noastră origine ne-a fost ascunsă? De către cine? Şi când? Şi mai ales cu ce scop?

La toate aceste întrebări şi la multe altele pe aceeaşi temă se poate da un singur răspuns şi anume că noi specia Homo Sapiens, chiar şi aşa cu cele patru rase, suntem urmaşii metisaţi ai marţienilor refugiaţi pe Pământ în urma unui război devastator care le-a pustiit planeta.

Tocmai de aceea păstrăm în memoria noastră ancestrală fascinaţia faţă de planeta roşie.

Dar… cu cine s-au încrucişat marţienii de au ieşit patru rase de Homo Sapiens pe Pământ? Şi când s-a întâmplat asta? Vom afla în numărul viitor…

Următorul episodSuntem urmaşii marţienilor? – II >>

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?