Suntem urmaşii marţienilor?
© CC0 Pixabay

Marţienii s-au refugiat în zonele subterane ale Pământului în planul eteric formând împreună cu mesagerii altor civilizaţii benefice ceea ce cunoaştem acum sub numele de Shamballa.

Civilizaţia umană se află la ora actuală într-un plin avânt tehnico-ştiinţific. De la un an la altul beneficiem de tot felul de descoperiri şi invenţii care contribuie la ridicarea nivelului de evoluţie, chiar dacă multe dintre cele inventate au încă preţuri destul de scumpe.

Gradul de tehnologizare tinde totuşi să depăşească treptat nivelul de moralitate al oamenilor, dovezi în acest sens fiind armele folosite în scopuri militare sau invenţiile care sunt utilizate în scopuri de lovire a inamicului în manieră neconvenţională prin schimbarea şi dirijarea climei.

Dar dincolo de asemenea aspecte care oricum fac parte din jumătatea întunecată a oamenilor, să vedem de ce actuala societate umană, aşa cum este ea, se prezintă astăzi în felul în care ştim cu toţii. Practic omenirea este condusă încă din umbră de Illuminati şi toţi acoliţii lor care prin tot ceea ce dirijează, deţin 90% din resurse – bani, bogăţii ale subsolului etc. oferind 10% din acestea celor 7,5 miliarde de fiinţe umane.

Deci civilizaţia umană trăieşte într-un soi de sclavie modernă, în care tehnologia care ar trebui să determine evoluţia spirituală, joacă rolul de factor de menţinere a stadiului de blocare a trezirii spirituale.

De ce?

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

SURSĂPixabay
Articolul precedentAtlantida, de la mărire la decădere – VI
Articolul următorTehnologiile zeilor – Agneya (I)
Scriitor şi pasionat de neconvenţional, îşi păstrază anonimatul în continuare folosind o atitudine efervescentă pentru a pune în mişcare energia exploratoare a minţii umane, imprimând astfel în subtil nevoia de a găsi răspunsuri existenţiale.
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile