Termografie

Termografia poate fi una dintre cele mai bune metode de investigare a sănătății, fără niciun risc și cu costuri foarte rezonabile, până când vor apărea MedBed-urile.

După cum am văzut cu toții în ultimul deceniu, tehnologia modernă face pași mari în dezvoltarea unor segmente în care se folosesc tot felul de aparaturi de ultimă generație. Cu toate acestea costurile de tratament cu astfel de aparate moderne este încă unul destul de ridicat, nu numai la noi în România, ci și în multe alte țări. Probabil mai trebuie să treacă ceva vreme până când asemenea tehnologii vor fi accesibile pentru toată lumea la niște costuri mici.

Termografia costă mai puțin decât o analiză RMN sau tomograf

Deocamdată să ne îndreptăm atenția către o metodă care este mai puțin cunoscută, dar care are rezultate mult mai eficiente decât multe alte tehnici de investigație medicală. Și evident, costă mult mai puțin decât o analiză RMN sau la computerul tomograf. Este vorba despre Termografie.

Deși prima termografie a apărut, ca metodă de investigație medicală, în 1957, fiind utilizată inițial doar în domeniul militar pentru analiza stării de sănătate a militarilor, aceasta a început ulterior să fie folosită și în domeniul industrial în diferite domenii unde era necesară aflarea unor aspecte care nu puteau fi observate cu ochiul fizic. De abia în anii 90 a început să fie folosită și ca metodă de investigație medicală.

Ca o paranteză fie spus, să ne amintim de bazaconia din vremea pandemiei, când lumea era scanată persoană cu persoană la intrarea în mall-uri și magazine cu termografe, pentru a se vedea dacă aveau o temperatură a corpului mai mare de 36,5 grade. Era doar o chestie minoră în raport cu ce poate face termografia pentru sănătatea civilizației umane.

Investigația termografică reprezintă o tehnică non invazivă

Haideți să intrăm puțin în acest domeniu al căldurii și culorilor, care combinate împreună formează tehnica termografiei. Investigația termografică reprezintă o tehnică non invazivă – adică nu provoacă nici un fel de neplăcere – rapidă și obiectivă de prevenție, monitorizare și diagnosticare în cazul multor afecțiuni ale corpului.

În general termografia se bazează pe hărți ale corpului uman, acesta având diferite temperaturi în funcție de părțile sale. De exemplu părțile mai reci ale corpului, reci în sensul că sunt zone ale organismului unde nu se află organe anatomice care prin funcția lor degajă 1-2 grade în plus față de restul corpului, pot fi identificate prin termografie atunci când prezintă o problemă.

Zona trunchiului prezintă temperaturi echilibrate spre calde, asta însemnând culoarea verde și galbenă. În zona inimii și a gâtului, și în zona superioară a capului, din perspectiva termografiei avem zone cu roșu, așa cum puteți vedea în fotografia alăturată, roșul însemnând, întocmai ca și la meteorologie, zone cu temperatura mai ridicată sau mai active din punct de vedere energetic.

Termografia nu emite radiații nocive

Partea de jos a corpului, respectiv de la șolduri spre glezne, are culori mai reci – bleo deschis, albastru, violet și mov – ceea ce indică starea normală a sistemului locomotor. Desigur că există diferite nivele ale termografiei, care pot indica în zona șoldurilor și picioarelor aceleași culori calde – respectiv galben, portocaliu și roșu – ca în zona trunchiului. Deci depinde ce este investigat, pentru că termografia poate analiza – la fel ca și computerul tomograf – nivele și straturi ale țesuturilor, pentru a identifica dacă există vreo problemă locală. Și trebuie să mai spunem aici că și prețul unei investigații termografice este unul cu mult mai rezonabil decât o tomografie. Dacă aceasta costă minim 300 de lei pentru o singură zonă – să zicem o tomografie la stomac – investigația termografică pentru întregul corp ajunge undeva la o medie de 250 de lei! Deci mult mai rentabil și practic cu aceleași rezultate la fel de bune ca la tomografie. Mai ales că o diferență majoră între cele două tehnici este că tomograful folosește radiații ionizante din spectrul razelor X, deci emite radiații, în timp ce termografia folosește doar spectrul infraroșu, deci nu radiază!

Termografia ajută la depistarea inflamației în corp

Un alt exemplu al eficienței termografiei este depistarea oricărei zone inflamate din corp, chiar și în avans, în sensul că identifică un organ afectat sau o zonă dezechilibrată, prin culoarea deschisă acolo unde în mod normal trebuie să fie o culoare închisă. De exemplu o afecțiune a încheieturii genunchiului, pe care persoana inițial nu o percepe, dar care poate apare acolo ca o creștere a energiei și deci a căldurii. Diferența dintre apariția inițială a dereglării energetice la nivelul genunchiului și inflamarea propriu-zisă la nivel de țesut poate fi de la câteva zile la câteva săptămâni, timp în care dezechilibrul se accentuează și persoana începe să acuze dureri. Ei bine, termografia poate identifica să zicem în zona genunchiului afectat un punct de culoare deschisă – galben, portocaliu sau roșu – semn că la interfața dintre stratul eteric de la nivelul genunchiului și țesutul propriu zis a apărut prima fază a dezechilibrului, deși durerea fizică încă nu se manifestă. Pentru că oriunde în corpul nostru, atunci când începe un proces de inflamare, la început este o zonă foarte mică dar care poate fi identificată cromatic printr-o culoare care nu corespunde zonei respective.

Termografia ajută la depistarea timpurie a bolilor

Un alt exemplu la care termografia ajută foarte mult este depistarea timpurie a unei boli. În terapiile naturiste se știe că înainte de a apărea boala la nivelul fizic al corpului, aceasta este precedată de către o dereglare energetică în zona aurei în partea aceea a corpului. În cazul unor boli grave care apar mai târziu, cum este cancerul de exemplu sau alte forme de tumori, dereglarea care duce la boală apare în aură chiar și cu ani înainte. Dacă apare dereglarea la nivelul aurei, deci în plan subtil, fie că este aura sau chakra respectivă implicată, această dereglare energo-informațională transmite în domeniul infraroșu un anumit semnal, la început mai slab și apoi pe măsură ce trece timpul și se amplifică, semnalul crește în intensitate. Astfel chakra implicată care suferă dereglarea poate transmite în domeniul infraroșu, deci la interfața ei eterică cu glanda corespunzătoare căreia îi este echivalentă, un semnal care este preluat treptat de către organul vizat. Așa poate apărea inițial la nivelul acelui organ – ficat, pancreas, stomac, plămâni, inimă, intestine, colon sau creier – un punct de culoare opusă culorii normale a organului respectiv, ceea ce va indica începutul unei boli. În acest fel, dacă persoana în cauză, chiar dacă nu acuză simptome, se duce preventiv la analiza termografică, are posibilitatea de a depista din timp eventuala boală care ar putea apare. Și poate lua măsuri de prevenție astfel încât să evite neplăcerea de a trata boala medicamentos, când deja aceasta a avansat.

Deci termografia poate fi una dintre cele mai bune metode de investigare a sănătății, fără niciun risc și cu costuri foarte rezonabile, până când vor apărea MedBed-urile despre care s-a tot vorbit în ultimii ani, și care vor eradica complet toate bolile din lumea asta.

Articolul precedent„Burta mare face mintea mică”
Articolul următorNumele tău este karma ta
Prin viziune şi profunzime aduce la suprafaţă din miezul ezoteric al misterelor aspectele care pot fi înţelese de către toţi cei pasionaţi de spiritualitate. Este redactor şi colaborator la revista COSMOS încă din 2006 şi preferă anonimatul pentru că nu-i plac autografele.
5 2 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile