Timpul Alb
© iStock

În anumite tradiții, există conceptul de Timp Alb (analogie cu descompunerea luminii albe printr-o prismă), care conține totul, indiferent de punctul de observare secvențial (trecut, viitor).

Totul este creat deja… spun mesaje venite din surse înalte și, treptat, confirmate de studiile științifice avansate.

Să mergem mai departe. Vorbim mult despre sincronicități. Ele există și nu există așa cum credem noi.

Cu alte cuvinte, toate sincronicitățile sunt create deja, toate evenimentele au membrane cu zone comune cu toate celelalte evenimente.

Sincronicitatea este percepută și interpretată ca atare numai în timpul secvențial, altfel, totul este simultan.

În acest mod ne putem explica sincronizarea între fluxuri secvențiale predeterminate (de exemplu, un serial TV cu episoade clar determinate în timp) și fluxuri nedeterminate (de exemplu, stările noastre emoționale aferente unor evenimente ce depind de liberul arbitru).

Mai exact, ne uităm la un serial TV preferat. El a fost deja realizat și, un post TV oferă seria într-o anumită zi din săptămână, la o anumită oră.

După 10 episoade, ne uităm la un episod care descrie un eveniment similar cu ceea ce ni s-a întâmplat cu o zi înainte. Ne revedem trăirile în personajele filmului. Peste două săptămâni, se întâmplă la fel. Peste încă una, la fel…

După cum știm, în lumea liberului arbitru nu se poate prevedea ceva cu exactitate decât poate cu puțin timp înainte. Ca urmare, nu se poate explica nici prin prisma modului standard cu care înțelegem sincronicitățile, cum e posibil să avem o astfel de serie de coincidențe…

Decât dacă… totul este creat deja și, când pășim pe acea linie temporală (cu o infinitate de ramificații) în care urmărim serialul, era deja creată „sincronicitatea” din exemplul de mai sus, subiectul nu făcând altceva decât să urmeze acea ramură temporală cu sincronizare.

Mai avansat, putem spune că ceea ce înțelegem prin sincronicități este rezultatul colapsării mai multor linii temporale într-un eveniment orizont.

Cu alte cuvinte, atunci când a fost creat serialul, deja erau create „sincronicitățile” pentru toți cei ce îl urmăreau, fiind însă liberul lor arbitru dacă urmau să le trăiască în experiență. Pe acea vreme (în timp secvențial), poate că subiectul respectiv nici nu știa sau nu lua în calcul să se uite la film. Astfel se creează țesătura spațio-temporală.

În anumite tradiții, există conceptul de Timp Alb (analogie cu descompunerea luminii albe printr-o prismă), care conține totul, indiferent de punctul de observare secvențial (trecut, viitor).

Câteva concluzii interesante:

  • Toate evenimentele converg într-un punct de potențial infinit.
  • Totul este la fel de important din cel mai înalt punct de vedere.
  • Nu există creație individuală (așa cum o știm noi).
  • Noi creăm de fapt eveniment orizont de colaps de potențiale.
  • Toți suntem unul și, în același timp, fiecare este unic.

Și putem continua…

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?