Tranziţia către Înălţare
© Pixabay

Conform Legii Rezonanţei, ceea ce dai va veni înmulţit înapoi de la persoane cu care te afli pe aceeaşi vibraţie de rezonanţă.

Salutări! Noi suntem Fondatorii!

În actuala transmisiune ne vom ocupa de celălalt aspect al problemei voastre, cel al Abundenţei, pentru a vă oferi un orizont mai larg de înţelegere a acestor noţiuni.

Ca şi Prosperitatea, şi Abundenţa o înţelegeţi într-o mare măsură greşit.

Foarte mulţi dintre voi aveţi impresia şi deseori chiar mentalitatea şi convingerea că dacă ajungeţi să deţineţi resurse din ce în ce mai mari, financiar şi material, nu aveţi nevoie după aceea de prea multe relaţii, deoarece voi consideraţi că dacă aveţi partea materială asigurată nu veţi avea niciun fel de probleme existenţiale din acest punct de vedere. Acumulările de acest fel vă pot face aparent viaţa mai bună, dar în realitate dacă voi nu oferiţi mai departe din ceea ce acumulaţi, există riscul unor blocaje în relaţiile voastre. Şi vă explicăm cum funcţionează acest mecanism al Abundenţei.

Pe măsură ce acumulaţi ceea ce vă este necesar, cu o parte a acestor resurse voi vă puteţi dezvolta activităţi creative, prin care puteţi contribui la binele Întregului care este societatea voastră. Nu contează că naţiunile sunt împărţite pe criterii de origine, important e că mecanismul Abundenţei poate funcţiona dacă faceţi lucrurile corect.

Abundenţa funcţionează prin Treime ca aspect concret.

Astfel oferind un procent din resursele voastre activităţilor creative, prin care vă ajutaţi semenii, puteţi determina curente sociale care să ia amploare şi care, prin Legea Rezonanţei, să întoarcă într-o zi către voi ceea ce aţi oferit. Partea frumoasă este că se întoarce într-o proporţie mult mai mare, fie calitativ, fie cantitativ. Nu are importantă cui daţi şi cât daţi, este important că procentul dat devine proporţional matematic cu procentul pe care-l veţi primi, datorită efectului de cascadă.

Să luăm un exemplu scurt şi edificator, ca să înţelegeţi despre ce vorbim.

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR

♥ Contează ce spune lumea?

Către alte episoade<< Tranziţia către Înălţare – VI

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?