Acasă Blog TRIONCOLINAT, aliatul bolnavilor de cancer

TRIONCOLINAT, aliatul bolnavilor de cancer

0
398

Laboratoarele PHARMA DACICA vă oferă un remediu natural prin tratamentul TRIONCOLINAT 1, 2, 3, ce previne apariţia formaţiunilor tumorale, stopează şi ameliorează creşterea celor existente, fiind şi un eficient adjuvant în cazul tratamentelor cu citostatice, în chimioterapie sau radioterapie.

Sănătatea este darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să îl facă, cea mai preţioasă comoară şi cea mai uşor de pierdut. Astăzi, se stie că majoritatea bolilor cronice sunt datorate stilului de viaţă, începând cu alimentaţia nesănătoasă, lipsa de odihnă şi stresul cotidian. Toţi aceşti factori slăbesc sistemul imunitar, lăsându-l vulnerabil în faţa multor tipuri de afecţiuni.

Promotii-Trioncolinat-01
Cu recunoștință, către Pharma Dacica – Click pe poză pentru comenzi.

În tumultul vieţii cotidiene, nu putem uita nici măcar o clipă importanţa pe care o are sănătatea.

Cuvântul „cancer”, este tot mai des întâlnit, fie că îl auzim în filme, pe stradă sau la cunoscuţi.

Cancerul este o boală cauzată de creşterea necontrolată a unei singure celule.

Această dezvoltare este declanşată de mutaţii de la nivelul ADN-ului care afectează genele în aşa fel încât determină creşterea celulelor canceroase. În cazul unei celule normale, circuitele genetice reglează diviziunea şi moartea celulară.

La celulele canceroase în schimb, aceste circuite nu mai acţionează, eliberând celulele care nu se mai pot opri din creştere.

Tratamentele convenţionale privesc cancerul ca pe un inamic care trebuie înlăturat prin operaţii, ars prin radiaţii sau distrus prin chimioterapie. Este bine să nu provocăm cancerul si să nu-l agresăm, ci să facem tratamente naturiste.

Laboratoarele PHARMA DACICA vă oferă un remediu natural prin tratamentul TRIONCOLINAT 1, 2, 3, ce previne apariţia formaţiunilor tumorale, stopează şi ameliorează creşterea celor existente, fiind şi un eficient adjuvant în cazul tratamentelor cu citostatice, în chimioterapie sau radioterapie.

TRIONCOLINAT 1, 2, 3, se poate folosi ca terapie complementară în afecţiunile tumorale, pe lângă cele alopate, alcătuit din trei produse: TRIONCOLINAT 1 (Vitis vinifera, resveratrol din struguri – 60 mg; Ribes Nigrum, coacăz negru, frunze – 50 mg; Astragalus membranaceus, rădăcină – 50 mg; Lentinula edodes,  Shiitake – 40 mg; Aloe ferox, suc cristalizat – 50 mg; Ganoderma Lucidum – 40 mg; Chlorella Pyrenoidosa – 40 mg; Lycium barbarum, goji, extract 40% polizaharide – 40 mg; Capsicum frutescens – 30 mg, capsulă gelatină – 100 mg), TRIONCOLINAT 2 (Zeolit (tuf zeolitic mineralizat cu 83,3% clinoptilolit) 112,5 mg; Cartilaj de rechin, pulbere 112,5 mg; Algă brună (Fucus vesiculosus) 112,5 mg; Echinacea, rădăcină (Echinacea purpurea) 112,5 mg; capsulă de gelatină 100 mg.) și TRIONCOLINAT 3 (Zeolit (tuf zeolitic mineralizat cu 83,3 clinoptilolit) 112,5mg; Chitosan (crustacee) 112,5mg; Turmeric, rădăcină (Curcuma longa) 112,5mg; Ginseng-siberian, rădăcină (Eleutherococcus senticosus) 112,5mg; capsulă de gelatină 100 mg).

TRİONCOLİNAT, aliatul bolnavilor de cancer
Cu recunoștință, către Pharma Dacica – Click pe poză pentru comenzi.

Tratamentul TRIONCOLINAT 1, 2, 3 este obţinut din extracte naturale şi polifenoli, fiind puternic antioxidant, având totodată şi acţiune citoprotectivă, având efecte antitumorale şi antimutagene, induce apoptoza celulei tumorale, stimulează celulele NK (natural killer), cele supresoare şi macrofage. TRIONCOLINAT 1, 2, 3 pune în valoare programul de oxigenare celulară al organismului, deoarece lipsa de oxigen la nivelul celulelor creează tumori.

TRIONCOLINAT 1, 2, 3 este dedicat persoanelor cu un ritm de viaţă solicitant, persoanelor a căror dorință este menținerea unui tonus vital excelent prevenind o îmbătrânire prematură şi persoanelor care sunt zilnic expuse stresului și radiațiilor (calculator, telefon, mobil etc.). Acest produs este un antioxidant puternic și întărește sistemul  imunitar și antitumoral, diminuează efectele secundare ale radioterapiei și chimioterapiei fiind un bun radioprotector. Trioncolinat mai este și un bun analgezic, hepatoprotector și hipotensiv, antialergic, antidepresiv, cardiotonic și un bun stimulent al circulației sangvine.

TRIONCOLINAT 1,2,3 este indicat în tratarea afecțiunilor precum: Parkinson, Alzheimer, boli degenerative, diabet, cancer indiferent unde este localizat, alergie, ciroze, chist ovarian, sân, limfom malign, fibrom, cardiopatie ischemică, herpes bucal și genital, imunitate scăzută, melanom malign, metastaze de cancer, prostată (adenom), gastrită hipo și hiper acidă, hipertensiune, ulcer, colesterolemie, depresie, ateroscleroză, ciroză sau hepatită B şi C. Așadar, efectele benefice ale acestui produs sunt extrem de numeroase, orice pacient cu o imunitate slăbită putând să ia acest supliment. Tratamentul TRIONCOLINAT 1,2,3 produs de PHARMA DACICA este și un program de nutritie în 3 pași: TRIONCOLINAT 1 – produs ce ajută la menținerea unui pH normal în organism, susține activitatea sistemului osos și micșorează nivelul colesterolului rău; TRIONCOLINAT 2 – susține sistemul imunitar, protejează ficatul și detoxifică organismul; TRIONCOLINAT 3 – menține sănătatea și integritatea celulelor. Toate cele trei produse sunt pe bază de extracte naturale, cum ar fi: Zeolit, Curcuma, Ginseng, Reishi Ganoderma, Shiitake, Chlorella, Aloe, Coacăz negru etc. Aceste ingrediente sunt recunoscute ca fiind factori naturali puternici în lupta împotriva cancerului.

TRİONCOLİNAT, aliatul bolnavilor de cancer
Click pe poză pentru comenzi.

MINERAL 100% ZEOLIT, tratamentul care te ajută să câştigi lupta cu cancerul. Dintre zecile de tipuri de zeolit existente în natură, singurul cu proprietăţi terapeutice s-a dovedit a fi clinoptilotilul.

Folosit de mii de ani în medicina tradiţională ayurvedică, asiatică şi rusească, această versiune a zeolitului „capturează” mineralele periculoase din organism şi le elimină în deplină siguranţă din trup.

Studiile efectuate până în prezent au demonstrat capacitatea zeolitului de a distruge celulele canceroase şi de a stimula producerea de celule ale sistemului imunitar.

Administrarea zeolitului în mod repetat conduce la stoparea creşterii sau chiar la remisia totală a tumorii.

Click pe poză pentru comenzi.

Unii cercetători sunt de părere că administrarea zeolitului activează o genă din ADN-ul celulei maligne, genă care declanşează moartea programată a celulei maligne.

În urma observaţiilor pe culturile de celule canceroase, s-a constatat că zeolitul se ataşează de celulele maligne, deoarece au un potenţial electric diferit de cel al celulelor sănătoase, induce moartea programată a celulelor maligne şi blochează recepţionarea semnalelor de creştere de către tumori.

Suplimentul produs de Laboratoarele Pharma Dacica are o acţiune dublă.

În primul rând, zeolitul detoxifică organismul și elimină toate substanțele cu potențial cancerigen.

Produsul determină moartea celulelor maligne, grație efectului antitumoral. În al doilea rând, acesta creşte rezistența organismului la infecții şi ajută sistemul imunitar să lupte împotriva agenților patogeni.

Odată ajuns în sânge, zeolitul funcţionează ca un magnet ce atrage toxinele pe care le elimină mai apoi.

Recomandat în prevenirea și ameliorarea unor afecțiuni variate: gută, ulcer, afecţiuni ale prostatei, steatoză hepatică, infecţii virale, diferite tipuri de cancer, diabet, accident vascular cerebral, cardiopatie ischemică etc., remediul creat de Laboratoarele Pharma Dacica revitalizează întregul organism și îl ajută să lupte împotriva bolilor. Capsulele MINERAL 100% ZEOLIT îmbunătăţesc semnificativ calitatea vieții şi previn apariţia bolilor.

Pentru persoanele care au probleme grave de sănătate, se recomandă multe sucuri proaspete de legume (mai ales de morcov, de pătrunjel, sfeclă, țelină, varză), cure de clorofilă (frunze de pătrunjel, leuștean, țelină, urzică), cereale fierte și mixate (hrișcă, grâu, ovăz).

O alimentație corectă, cu un aport nutritiv suficient și care, pe de altă parte, să poată fi ingerată și asimilată de bolnav, este esențială în boala canceroasă.

Este bine ca atunci când ne imbolnăvim să avem grijă să ne curăţăm organismul cât mai bine, să ne ferim de constipaţie şi să ne întărim sistemul imunitar.

Facem parte din natură, înseamnă că natura este mediul care ne asigură sănătatea.

În fiecare zi din viaţa noastră avem o alegere de făcut. Nimeni, în afară de Dumnezeu, nu ştie cât avem de trăit.

Avem datoria să sperăm, să credem rugându-ne şi să luptăm pentru a ne menţine viaţa. Sănătatea este esenţială pentru a avea energia necesară pentru o viaţă frumoasă, plină de evenimente plăcute şi împliniri.

Contact Pharma Dacica

Contact Pharma Dacica

NICIUN COMENTARIU

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?