Acasă Revista Cosmos Con-Ştiinţă Umorul, o cale simplă către vindecare

Umorul, o cale simplă către vindecare

0
2585
© Pixabay

Umorul ne ajută să creăm anticorpi, nu din aceia care extermină viruși mediatizați, ci anticorpi care extermină efectele produse de rănile și traumele adunate.

Un om care are curajul să glumească, să fie lejer în exprimare, să iasă din normele acceptate de către societate prin umorul său, este periculos pentru status quo și cei blocați în status quo.

Societatea e plină de oameni care poartă măști, cărora le este teamă că vulnerabilitatea lor nu va fi acceptată și-și vor pierde jobul, clienții, prietenii, relația. Astfel, omul își ascunde în adâncul ființei sale, propria umanitate, la exterior apărând doar o fantezie, o iluzie, o poveste bine (sau prost) construită.

Așa apare exagerarea, când omul care și-a ținut în frâu propria umanitate se simte suficient de confortabil să o lase să iasă, de obicei o face într-un mod nepotrivit situației și contextului. Propria sa umanitate iese mai ceva ca diareea și stropește tot ce are în jur. Nu puțini oameni, după ce beau câteva pahare de vin, devin dintr-o dată foarte dezinhibați, ba chiar ostentativi.

Ziua următoare, omul observă efectele refulării și se rușinează ori se învinovățește pentru ce a făcut.

Care este decizia sa, de cele mai multe ori? Să bage și mai adânc umanitatea înăuntru, pentru că atunci când iese face ravagii. În loc să realizeze că exagerarea a fost tocmai din această cauză și că este cazul ca în viața de zi cu zi să fie „mai om”ca înainte, alege să continue cercul vicios al refulării, refulare care va fi și mai spectaculoasă data viitoare.

Când uităm să luăm viața cu lejeritate, tot ce facem este să reprimăm natura noastră umană, exploratoare, de multe ori jucăușă. Cât de mult ne urâm umanitatea, încercând, cu toate mijloacele, să nu părem oameni?

Există o condiționare foarte puternică în societate, condiționare prin care oamenii caută figuri autoritare serioase, bățoase, lipsite de vulnerabilitate și umanitate pentru a le spune ce să facă. Dacă, spre exemplu, un comic ajunge să aibă o poziție cu responsabilitate, este foarte rapid atacat: „du-te bă la glumele tale, astea-s chestii serioase”.

A considera că un om care glumește, nu doar cu prietenii, nu poate să ia decizii bune este o nebunie la care nu puțini au aderat. De ce zic că e nebunie? Pentru că un om bățos care își reprimă umanitatea, care nu este în contact cu propria umanitate, care nu are curajul să simtă, va lua decizii prin care, de cele mai multe ori inconștient, va dori să distrugă trăsăturile care ne definesc pe noi ca oameni.

Și fix p-ăia îi votăm. Cu cât sunt mai serioși, cu cât se iau mai în serios, cu cât par mai perfecți, mai zeități venite pe Terra pentru a ne salva, cu atât mai rapid omul inconștient va pune ștampila pe ei. La fel și în companii, cei care sunt promovați în poziții de conducere, sunt de cele mai multe ori, oameni incapabili de vulnerabilitate.

Și prietenii tindem să îi alegem doar dintre cei incapabili de vulnerabilitate, pentru că vulnerabilitatea lor ne poate răni. Suntem atât de fițoși și ușor de jignit încât mulți dintre semenii noștri ar prefera un robot în locul unui om lângă ei. Uită-te în jur, către asta ne îndreptăm, doar robotul nu ne jignește…

Așa ne autodistrugem încet, alegând în poziții de conducere persoane care nu se pot deschide și care își urăsc umanitatea atât de mult încât, inconștient de cele mai multe ori, vor să o extermine. Din ce observ, cei mai mulți oameni nu vor să fie oameni ci vor să scape de propria lor umanitate, pe care o consideră ca fiind sursă de slăbiciune și suferință.

Motivul pentru care simt asta este pentru că nu au fost primiți bine în această lume, nu au fost împământați. O să spun ceva dureros, aproape toți copii care se nasc în această lume, cu puține excepții, nu se simt bine primiți aici. Când un copil se naște și imediat simte presiunea părinților, a familiei și-a societății, cred că ar dori să facă cale întoarsă. Când, apoi mai este trimis la creșe, grădinițe, școli, pentru a fi educat (standardizat), ideea că nu are ce căuta aici devine un fel de leitmotiv.

Aici intervine umorul. Umorul ne ajută să creăm anticorpi, nu din aceia care extermină viruși mediatizați, ci anticorpi care extermină efectele produse de rănile și traumele adunate. Când ne luăm cu lejeritate, nu ne mai putem răni reciproc, pentru că nu mai există butonul care atunci când este apăsat, ne provoacă durere și suferință.

Când umorul nu este folosit ca o armă, pentru a ne dovedi superioritate în fața cuiva, și nici ca o metodă de a ne izola de Sine și de ceilalți, ci ca o supapă ce ne ajută să mai eliberăm din presiunea acumulată zilnic, redevenim oameni, redevenim vulnerabili și din această vulnerabilitate începem să percepem realitatea cu din ce în ce mai multă claritate.

Când umorul și vulnerabilitatea devin o cale, umanitatea iese afară, în lumină, nu ca o refulare ci în dozele potrivite, ținând cont de context. Așa ne vindecăm cu adevărat și așa ne creăm reziliență și imunitate în fața provocărilor din trecut, prezent și viitor. Așa renaștem în această viață, prin deschidere, nu prin măști bățoase pe care dacă le-am vedea jucate pe scenă, ne-am îngrozi instant.

Da, măștile noastre sunt oribile, când nu suntem conștienți de ele, pentru că măștile noastre ne țin umanitatea și deci potențialul, geniul nostru nativ suprimat. Măștile ne țin separați unii de ceilalți și copiii se simt bine primiți doar într-un mediu unde oamenii conviețuiesc împreună și se susțin reciproc. Copiii se simt bine acolo unde măștile nu sunt necesare.

Pentru a crea astfel de locuri, umorul este absolut necesar în aceste momente. Ne luăm mult prea în serios, nu crezi? Poate e momentul să refulăm până introducem umanitatea în viața noastră de zi cu zi.

Poate e momentul să recunoaștem măștile bățoase pe care le purtăm. Aici umorul ne poate ajuta.

Cum?

Poate e momentul să râdem. Să râdem în hohote de măștile pe care le purtăm.

Ce zici?

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

NICIUN COMENTARIU

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?