Câţi dintre milioanele de români care se uită la televizor seara, îşi pun întrebarea dacă se vorbeşte aşa de mult, de ce se face atât de puţin?
Iată un alt proverb la fel de folositor pentru toată lumea. Desigur că fiecare dintre noi considerăm despre noi înşine, la un moment dat în viaţă, că suntem suficient de inteligenţi şi de experimentaţi ca să nu mai avem nevoie de proverbe.
Cu toate acestea eu văd mai peste tot chiar, oameni inteligenţi care dau cu bâta-n baltă de multe ori, fără să înţeleagă unde sau de ce greşesc.
Mulţi oameni se bazează pe acumularea de informaţie la nivel mental-intelectual, uitând că de multe ori trecem şi prin situaţii care ne solicită sufletul din plin. Şi atunci cu toată deşteptăciunea noastră din cap nu putem rezolva cum trebuie o problemă sau o situaţie de suflet.
De obicei aşa cum se ştie oamenii vorbesc mult, fel de fel, verzi şi uscate cum se spune. Suntem fiinţe raţionale şi odată cu graiul articulat a apărut şi nevoia de comunicare, de a vorbi. Dar sunt situaţii şi nu puţine de-a lungul zilelor, când unii oameni depăşesc limita suportabilă de vorbăraie.
Cum se mai spune în popor „vorba lungă, sărăcia omului”. Dar ce tâlc se ascunde în proverbul din titlu?
