Viaţa după moarte

2
3068
© Pixabay

O să mă rog, poate mă aude sfântul Petru și i se face milă de sufletul meu. Am auzit că ar fi și un Purgatoriu… Și pleci cu credințele astea. Ghici ce se întâmplă.

M-am gândit la moarte zilele astea. Nu ştiu de ce, probabil din cauza Învierii. Ne e frică să ne gândim la moarte, de parcă n-ar fi la fel de sfântă ca şi naşterea. Am face orice s-o evităm. Luăm organe unii de la alţii, ne printăm inimi, ne transferăm în roboţi, ne scriem pe cruci, apoi numim toate chestiile astea progres. Încă nu-mi dau seama dacă omul vrea mai multe zile doar ca să evite inevitabilul sau să se mai bucure un pic de viaţă. Poate sunt ambele.

Nu momentul morţii e necazul cel mare, ci ce faci dincolo. Noi avem noroc de la strămoşii noştri geto-daci că ne-au lăsat moştenire bucuria vieţii de apoi. Dar cumva s-a infiltrat ideea asta a Iadului de parcă nu era de ajuns că îl găseşti şi pe Pământ. Totuşi când te gândeşti că sunt unii oameni care cred că-i aşteaptă o eternitate de întuneric parcă mai bine stai cu dracii, zău aşa.

Între timp a pătruns multă Lumină pe Pământ. Moartea e o mare transformare şi nimic mai mult. Dacă vă pleacă cineva de lângă voi, nu-i proiectaţi povara fricii că şi aşa avem destulă cât suntem în trup. E o trecere frumoasă, mistică, misterioasă, interdimensională, e un moment de eliberare. Da, nu-s plăcute unele morţi deloc, dar gândiţi-vă că sufletul e de neatins. Se mai rătăceşte prin multivers, dar are tot timpul din lume să se adune. Biologia nu, ea e temporară.

Trebuie să fii pregătit în fiecare clipă, dar în asta constă frumuseţea. Cu cât eşti mai pregătit de moarte, cu atât eşti mai pregătit de viaţă. E o mare binecuvântare să faci pasul conştient prin acestă transformare. Nu toată lumea are privilegiul ăsta, unii sunt luaţi prin surpindere şi durează până când realizează acest lucru. Idee e că nu moare nimeni singur, nici cei mai îndârjiţi păcătoşi. Fiecare are un anturaj care îl aşteaptă „dincolo”.

Dragilor nădragilor, nu zice nimeni că e uşor să mori. Trebuie să ai un plan, trebuie să ştii încotro te îndrepţi. Existenţa are multe straturi, multe nivele şi multe realităţi. Este multidimensională, aţi mai auzit cuvântul ăsta. În funcţie de sistemele fiecăruia de credinţă, se pot proiecta diferite experienţe. La noi se obişnuieşte să vină preotul şi bine ar fi să vină dacă are har şi poartă lumina lui Dumnezeu, dar în schimb vine popa, care le trage la măsea și e curvar. Nu-i nimic, și tu ți-ai înșelat nevasta sau bărbatul.

Nici nu-ți vine să crezi că ești următorul la rând, deși toată viața ai asistat la moartea altora, la oameni, la animale, la păsări, la plante, la copaci… acum a venit rândul meu și sunt speriat. O să mă rog, poate mă aude sfântul Petru și i se face milă de sufletul meu. Am auzit că ar fi și un Purgatoriu… Și pleci cu credințele astea. Ghici ce se întâmplă. Le creezi.

Este foarte important să cunoaștem lumea spiritului dincolo de orice sistem de credință sau dogmă religioasă pentru a nu rămâne prinși în aceleași cicluri vechi karmice. Unii îi spun reciclare de suflete. Văd oameni care își caută credința în diferite religii ale lumii sperând că acolo vor găsi alinare. Chiar și buddhiștii au făcut nasoale după care au bagat-o pe aia cu observatorul fără atașamente. Și în lumea de dincolo sunt ființe cu intenții obscure, la fel ca și pe Pământ. De aceea e important să rămânem împăcați cu noi înșine în orice clipă a prezentului.

Dacă în momentul „trecerii” nu știi ce te așteaptă dincolo e mai bine să-ți păstrezi mintea lucidă și inima deschisă. Ia cu tine toată cunoașterea acumulată prin trăire. Gândește-te la cei iubiți, la familia ta de suflete. Dacă nu-ți convine ce vezi, pune-ți intenția de a pleca mai departe. Nu mă întreba dacă trebuie să urmezi vreo lumină, există și lumini artificiale. Simțirea, intenția și liberul arbitru e tot ce ai cu tine. Nu-ți fă griji dacă ai lăsat în urma ta treburi neterminate, vei ști la momentul potrivit ce să faci. Amintește-ți că timpul nu curge la fel ca în lumea tridimensională, așa că nu te grăbi. Iar dacă pleci senin, nu-i întristezi nici pe cei lăsați în urma ta.

Gândește-te cât de vast este acest univers, o miriadă de lumi și ființe la fel ca și tine venite din aceeași Sursă Creatoare. Moartea e un proces sacru.

Îmi cer scuze daca te-am tulburat. Ne vom revedea și în alte lumi. Dar nu acum, era o replică dintr-un film.

Aminom

2 COMENTARII

  1. Din ce am aflat de la Pleiadieni mai pot adauga cate ceva.

    1) Ia o decizie in acest moment si creaza-ti un Acord. Acordul se face in orice moment.

    Ce contine? Am si cateva exemple:
    „Cand este timpul sa plec, voi pleca neinfricat, cu indrazneala.”
    „Cand este timpul sa termin experienta mea in realitatea acestui corp fizic, vreau sa plec cu gratie, fara efort, fara durere, fara zapaceala, fara agitatie…etc., in pace si liniste.”
    „Vreau cele mai usoare planuri de iesire, contact imediat cu ghizii mei spirituali, gasirea imediata a caii spre lumina.”

    Poti sa spui orice intentie sau cum doresti tu sa-ti planifici.
    Asa iti creezi spatiul de iesire.

    2) Cand mori, oamenii ramasi pe Pamant, se roaga pentru tine, pun cristale ..etc., in felul acesta te ajuta creand un spatiu vibrational inalt, un spatiu sacru sfant, un spatiu al iubirii.

    3) Cand ti-e frica de moarte te imbolnavesti si o taragani – din ce in ce mai multa degradare a vitatlitatii. Toate vin din cauza temerii, groazei de a parasi corpul fizic.

    Lumina peste noi toti sa fie!

  2. Încep prin două citate despre moarte. Sfântul Vasile cel Mare spunea că: cea mai mare filosofie este cugetarea la moarte. Iar Mihai Eminescu spunea că: nu îmi este frică de moarte, ci de veșnicia ei! De ce este filosofie de căpătâi cugetarea la moarte? La început poți începe să cugeți și să nu simți nimic, adică să fii superficial în cugetarea ta sau, mai grav, să cazi în înșelarea imaginației și să-ți formezi o idee greșită despre ce este moartea. Însă o cugetare continuă, sinceră, te poate face să conștientizezi micimea acestei vieți, faptul că dincolo de timp există veșnicia iar în veșnicie nimeni nu știe cum se poziționează, în ce stare va fi. Logic ar fi să ne gândim că dacă în această viață pămîntească avem legile firii pe care le urmăm, cu atât mai mult veșnicia are legile ei. Cred că la acest lucru a făcut referire Eminescu când a zis că teamă nu-i este de moarte ci de veșnicia morții, de ce va urma după. Nimeni nu știe cum se poziționează în raport cu Divinitatea. Pe de altă parte încercăm să ne încurajăm prin diverse amăgiri. Dar cum poți fi pregătit să înfrunți ceva ce nu cunoști? Am avut experiența de a gusta puțin din lumea de dincolo, din „veșnicia ascunsă într-o clipă” și vreau să îți spun că nimeni nu poate înfrunta stările ce se nasc dincolo de moarte. Nici măcar nu îți poți închipui din această viață ce este veșnicia. Singurul mod de a gusta ce va urma după moarte este să te pui în raport cu veșnicia, cu legile pe care veșnicia le are. Trebuie să vedem ce vrea Dumnezeu de la noi, pentru ce ne-a creat.

    Mai spui, Andrei S. Grama, că noi (cred că ai făcut referire în special la creștini) ne-am format o idee greșită despre moarte, mai ales starea de suferință, iadul, ar fi de fapt o amăgire. Iadul nu este o amăgire. Iadul a fost înțeles greșit de către marea majoritate! Majoritatea nu a fost în stare să treacă de înțelesul metaforic al textelor scripturii și altor părinți bisericești care au făcut referire la iad și la stările care formează iadul. „Focul cel vesnic”, „scrâșnirea dinților”, „întunericul cel mai din afară” și alte texte de genul sunt doar metafore, asocieri de cuvinte care descriu stările de dincolo de moarte pentru a putea înțelege mai ușor ce înseamnă să trăiești o vesnicie în lipsa prezenței lui Dumnezeu. Și dacă stăm să ne gândim, iadul este de fapt tot o formă de iubire a lui Dumnezeu. Dumnezeu respectă libertatea omului încât îi lasă acestuia șansa să trăiască departe de El, după cum omul vrea și alege încă din această viață. Iar asocierile (care pe unii îi sperie) descriu doar chinul de a trăi departe de Dumnezeu. Atâta tot!

    Moștenirea pe care strămoșii noștri au lăsat-o nu a fost denaturată cu nimic. Trebuie doar să aprofundezi scrierile teologilor pentru a înțelege mai bine ce înseamnă iadul în viziunea Bisericii Ortodoxe și să nu mai dai crezare băbismelor. Oamenii au slăbit mult, societatea este bolnavă, nu poate înțelege cele ale lumii de dincolo.

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?