Toate aceste comori preluate de voievozii români, provin de la societatea predacică Iglisia.
Chiar de la început vreau să atenționez că nu este cazul a se râvni la comoara lui Țepeș, pentru că este aceeași preluată de la Mircea cel Bătrân. Vlad a îmbogățit comoara bunicului său în felul lui, pentru că deși nu se spune, a fost totuși un bun gospodar (în urma lui nu s-a furat, da?), ceea ce a primit de la tatăl lui – Vlad Dracul – fiul lui Mircea, el a reușit s-o aducă la rang de tezaur.
Deci atenție, dac-ați observat, comorile Iglisiei nu sunt toate în același loc. Fiecare voievod căruia i s-a încredințat această sarcină – trebuie menționat că nu toți voievozii au contribuit nefiind aleși pentru caracterul slab și josnicie – a avut locurile sale unde a depozitat-o. Însuși Brâncoveanu, ultimul inițiat al Iglisiei, de care am putut afla până în prezent, a alcătuit ca să spun așa o comoară fabuloasă, ce i-a adus titlul de „prințul aurului” și a depus-o nu unde se vehiculează pe tot internetul, ci în cu totul altă parte.
Comorile Iglisiei nu sunt toate în același loc.
Pentru această comoară a și fost mazilit și executat (nu pentru credință, căci altfel cum să-mi explic faptul că în momentul când capul lui cădea, biserica ortodoxă din Istanbul arunca anatema asupra lui, conform lucrării „Istoria secretă a Brâncovenilor”, scrisă de un doctorand în teologie din Craiova). Toate aceste comori preluate de voievozi români, provin de la societatea predacică Iglisia, Zamolxe fiind unul din mentorii ei (unii o numesc Trandafirul Alb), societate fondată de Luptătorii pentru Lumină al acestui tărâm, luptători ce au coborât pe linie directă prin agatârși, prin conducătorii lor, apoi prin traco-geto-daci prin Burebista și Decebal – cei mai importanți regi ai dacilor, precum și prin regii antici fabuloși ai geților – aici este un gol imens de aproape 100 de ani (documentele există ascunse dar multe dintre acestea au ajuns printre secretele Vaticanului, căruia nu-i convine a le spune), spre întemeietorii Țărilor Române – Dragoș Vodă, Basarab I, Negru Vodă și continuatorii lor Mircea, Vlad, Ștefan, Mihai Viteazul și Brâncoveanu.
Și înainte de a încheia un capitol aparte îl constituie comoara lui Petru Rareș, fabuloasă în epocă. Un timp Rareș s-a dorit a fi inițiat dar s-a dovedit inferior tatălui lui, pentru că a încercat a folosi o parte din comorile de care știa – pentru că pentru binele țării Ștefan nu i-a spus mare lucru – pentru a se înscăuna. Deși Ștefan nu i-a spus fiului său, cum nu-i spusese nici lui Bogdan de comorile Iglisiei, se pare că Rareș întâmplător a descoperit o parte a averii lui Decebal în apele Streiului (dar nu numai a lui Decebal, se pare că acolo și Dromihete își îngropase aurul) invizibile săli din Ardeal, după cum îmi comunică piatra cintamani.
Dar comoara era doar o mică parte din „fabuloasa” Iglisiei și mai rău, era formată din Kosoni (se știe că regele Koson, cel care la sfatul și îndrumarea agatârșilor a turnat monezi ce-i poartă numele și erau din aur foarte pur de felul celui de la Roșia Montană, le-a blestemat după ce a fost atacat de proprii sfetnici pentru ele). El a luat comoara și pe drumuri neștiute de munte a dus-o în Rarău, locul foarte iubit de el și a ascuns-o într-o peșteră care se afla în spatele unui perete al tunelului antic dintre Rarău și Ceahlău.
Rareș, pe lângă tezaurul special lăsat de tatăl său pentru a putea domni în liniște, a găsit o comoară dacică formată din monezi și bijuterii de la Koson, Dromihete și Decebal. Monezile de la Dromihete au luat drumul Rarăului și o parte au ajuns și la Ciceu. Kosonii au fost îngropați la Ciceu de către slujitorii lui Rareș, după cum îmi transmite cintamani, în noaptea de Sfântul Andrei, noapte ce corespunde în vechime cu o veche sărbătoare a lupilor (lupul românesc Aris din povestea Carpatiei), pe care dacii au preluat-o de la preoții Iglisiei – lupii fiind și cei ce l-au apărat pe Sfântul Andrei pe acest pământ de raidurile romanilor. Și să nu uităm – aici și cintamani a confirmat – că Sfântul Andrei împreună cu taumaturgii Iglisiei, păziți de armata lupilor roșii Aris, i-au închis pe ultimii titani în diverse locuri din țară (chiar și sub pământul Bucureștilor – vezi incidentul de la metrou din anii 1980).
Blestemul kosonilor funcționează și în prezent.
Și aici reamintesc ce s-a spus de un general român – „Ferească Dumnezeu să scoatem noi ce avem în pământ!” Nici nu vreau să mă gândesc sau să vizionez așa ceva. Revenind la Rareș, inițiații Iglisiei au preluat din mers imensa comoară și-au pus paznici pe care absolut nimeni nu-i poate îndepărta – urmașii lupilor Aris care apar numai acolo (sunt uriași ca făptură) și o entitate a Iglisiei sub chipul unei zâne, dar cu puteri uriașe. Nimeni și nimic nu-i poate îndepărta. Oricum blestemul kosonilor funcționează și în prezent.
Rareș a plătit prin boală foarte grea și îndelungată stăpânirea acestei comori.
NOTĂ: atrag aici atenția celor de la Monetăria Statului – dacă ajunge cumva la ei această informație – că au făcut o imensă greșeală fabricând Kosoni pentru colecționari. Chiar dacă nu sunt originali, blestemul funcționează. Aviz amatorilor!
