Etichetă: Înţelepciunea proverbelor româneşti
„Inima înțeleptului e în limbă și a nebunului în gură”
Gura este o expresie a minții, iar limba o expresie a sufletului, și astfel dobândim o cunoaștere legată de propria evoluție.
„Haine scumpe în spinare, bagă omu-n lipsă mare”
Ce vrea să spună acest proverb...? Este evident că nu tot omul are haine scumpe, deci nu se poate spune că se referă la întreaga societate.
„Când se ivește lupul, vulpea își caută gaura”
Acum când vedem că de cel puțin 20 de ani țara e invadată și cârmuită de vulpi, unde sunt lupii?
„Oricât de ’nalt să fie copacul, frunzele cad tot pe pământ”
Dacă lumea ar înțelege tâlcul acestui proverb și tălmăcirea zicătorilor românești, românii ar fi mai deștepți și ar înțelege mai multe din ce li se întâmplă.
„Vai de oaia ce nu-și poate duce lâna”
Este națiunea română naivă, proastă și inocentă precum oaia?
„Toți copacii înfrunzesc, dar mulți din ei nu rodesc”
Dacă aplicăm semnificația acestui proverb la societatea umană, putem constata că există niște modele în natură care se reflectă în viața oamenilor în interiorul civilizației noastre.
„Gura taie mai mult decât sabia”
Un alt proverb legat de specificul comportamentului uman, cel de față, se referă la ceea ce în literatura spirituală se cunoaște sub numele de „puterea cuvintelor”.
„Ce folosește orbului fața frumoasă?”
La ce-i folosește omului că e prezentabil și îmbrăcat frumos, dacă e „orb” și nu vede realitatea din societate?
„Dacă n-ajunge, mai rămâne”
Acest proverb, ne arată clar că de cele mai multe ori nu stăpânim complet plata karmică și de aceea rămânem datori pentru viața viitoare.
„Corbul în zadar se spală, că negreaţa nu şi-o pierde”
Un proverb mai puțin cunoscut, dar care face parte din bogăția zicătorilor populare a strămoșilor noștri. Mitul cum că cioara și corbul ar trăi 100 până la 200 de ani sunt niște presupuneri provenite din folclorul empiric popular al secolelor anterioare.
