Trezirea spirituală în aceste vremuri tulburi este fundamentală pentru supraviețuirea speciei umane.

Cred că nu există un om care să o apuce pe calea spiritualităţii şi să nu se gândească la trezire, la iluminare şi mai mult decât atât, să-şi facă un scop din a le atinge cumva. Călătoria propriu zisă rămâne astfel într-un plan secundar, deşi tocmai ea este scopul în sine al acestei înmuguriri a conştiinţei. Este ca şi cum ai vrea deja să ajungi pe un vârf de munte strălucitor, dar fără să observi drumul până acolo: micile imperfecţiuni, muşuroaiele, potecile noi care se deschid în faţa ochilor, frumuseţea unor plante, zumzetul insectelor, tăcerea care se lasă dintr-o dată atunci când simți din plin că eşti numai tu cu acea Cale personală. De fapt, acesta este şi secretul acestei iluminări, faptul că acea Cale nu este bătătorită şi cunoscută decât de tine, nu şi de alţii, iar pentru asta ai nevoie să fii creativ, original şi cât mai natural. Să nu uităm că iluminarea, aşa cum o numim, nu are în ea nimic spectaculos, frumuseţea ei constă în detaşarea cu care ai ales să observi lucrurile din tine şi din jurul tău. Deşi sunt greu de cuantificat într-un fel general, câteva semne comune de trezire (care nu este tot una cu iluminarea, dar care o poate precede) există pentru cei mai mulţi oameni.

Corpul este cel mai bun indicator al acestei treziri. El nu mai vrea să fie sculat din somn printr-un procedeu artificial, altul decât cel al naturii sale interioare. Ceasul deşteptător, ceasurile obişnuite şi alte unelte de măsurare şi condiţionare a timpului devin din ce în ce mai lipsite de necesitate. Corpul simte nevoia să încetinească ritmul trepidant cu care societatea doreşte să-şi finalizeze nesfârşitele sarcini şi obligaţiuni. Acea persoană trăieşte încă în această lume, dar nu mai aparţine ei, aşa cum se spune. Ea observă tumultul exterior şi îşi dă seama de consumul imens de energie şi de trepidaţia celorlalte fiinţe. Sensibilitatea unui om trezit poate aduce si aspecte mai puţin plăcute, pot apărea mai multe prilejuri de a empatiza excesiv cu suferinţa altor oameni, de a le prelua din vibraţii, de a auzi mai mult din zgomotele exterioare. Scene de violenţă prezente în filme, de exemplu, sunt din ce în ce mai greu de suportat şi de gestionat din punct de vedere emoţional. Din acest motiv se simte nevoia din ce în ce mai mare a unor ieşiri mai dese în natură, în solitudinea unor meditaţii şi rugăciuni care încarcă organismul cu o energie mai subtilă şi mai apropiată cu cea la care aspiră sufletul acestor fiinţe. Momentele de trezire spirituală ne aduc în jurul nostru suflete care vibrează pe aceeaşi frecvenţă şi ne îndepărtează de alte fiinţe, prin intermediul cărora au fost învăţate lecţii preţioase de viaţă.     

O observare pozitivă asupra vieţii duce în cele din urmă la compasiune şi bunăvoinţă şi mai ales la acceptarea că fiecare are ritmul lui, calea lui şi că nu are rost să devii salvatorul nimănui. Asta nu înseamnă indiferenţă, nici nepăsare, ci înmugurirea unor seminţe ale înţelepciunii. Un om trezit nu este neapărat retras faţă de ceilalţi, ci retras mai degrabă într-un punct din interiorul lui, care acum este la controlul lucrurilor. Acel punct este legat de ceea ce numim voce interioară, sau intuiţie si are mai degrabă legătură cu simţirea decât cu a avea şi a face. Ghidarea interioară este cea care îi spune unui om ce să facă, unde să meargă, locurile unde se deschid noile ramificaţii ale antenelor sale. De multe ori, această persoană trezită va lua decizii pe care alţii le consideră ciudate, sau imprevizibile, chiar antisociale. Dar măreţia acestor decizii stă în autenticitate, în încredere. Când este condus de autenticitatea sa, un om poate ajunge foarte departe, pentru că ceea ce noi numim noroc are legătură cu această încredere deplină în cursul vieţii. De la exprimarea autenticităţii la abundenţă şi sincronicităţi este doar un pas. Miracolul vieţii nu mai este un teritoriu abstract, ci un loc de locuit în propria fiinţă.   

Pentru un om trezit, credinţa nu mai este un concept al minţii, ci o cerinţă continuă a inimii de a vedea lumea dintr-o perspectivă mai largă, mai cuprinzătoare. Despre o astfel de fiinţă s-ar putea spune că există un mare risc ca ea să rămână săracă şi marginalizată, pentru că nu mai este competitivă, în întrecere cu alţii şi nu mai este la controlul lucrurilor care se văd, palpabile. Dar şansele ca abundenţa (sub orice formă ar fi ea) să vină spre acest om trezit sunt infinit mai mari, pentru că viaţa căreia i-a oferit încrederea deplină va avea grijă ca această credinţă să fie răsplătită înzecit. Este o lege a lucrurilor şi legilor mai subtile, care nu se văd încă cu simţurile obişnuite, dar care există şi se manifestă din ce în ce mai mult în zilele noastre.

Articolul precedentMesaje de la Fondatori despre Continuum
Articolul următorRevista COSMOS Nr. 181 – Septembrie 2022
Terapeut specializat în presopunctură, reflexoterapie, masaj somatic și radiestezie, Gabriel Socaciu a publicat două cărţi, Lucrarea şi Tămăduirea Interioară, care pot fi folosite ca instrumente de lucru pentru redobândirea sănătăţii.
5 5 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Mariana
Mariana
1 luna în urmă

Foarte foarte interesant Multumesc mult pentru aceste cunostinte de valore inestimabile