Acasă Revista Cosmos Con-Ştiinţă Masca perfecțiunii, calea către suferință și singurătate

Masca perfecțiunii, calea către suferință și singurătate

0
2638
© Pixabay
Timp estimat de citire: 5 minute

A mima perfecțiunea nu este o cale care să aducă apropiere cu semenii noștri. Viața în sine este un mecanism perfect, când încercăm să mimăm viața, uităm să o trăim.

Cine încearcă să fie perfect (părintele perfect, iubitul/a perfect/ă, angajatul perfect, gazda perfectă), de obicei ajunge la un moment dat să se plângă de singurătate. Menționez din start că atunci când scriu despre singurătate nu mă refer la momentele de solitudine de care fiecare dintre noi avem nevoie pentru a ne reconecta cu noi ci de momentele acelea în care ne simțim copleșiți și nesusținuți de ceilalți, de divinitate, de viață.

O să încep direct c-o recomandare, dacă vrei conexiune cu ceilalți, îți recomand să nu mai încerci să fii versiunea ta cea mai bună ci să fii versiunea ta actuală. Astfel, cei care sunt pentru tine, cei care rezonează cu cine ești ACUM, vor rămâne lângă tine, ceilalți nu.

Masca omului ideal va respinge ori voit ori fără voia sa pe cei care i-ar fi putut fi aliați astăzi, încercând să atragă aliații pe care i-ar fi putut avea (sau nu) în viitor. Astfel, omul ajunge, la un moment dat, singur și să se simtă nesusținut de către viață.

Peste tot vedem oameni care încearcă să pară cine nu sunt. Să îți dau un exemplu, peste tot vedem bărbați ori femei care încearcă să atragă partenerul ideal, acel “The One” (Unicul) care să îi salveze de ei înșiși și să îi facă fericiți. Astfel, pun măști care să atragă în “pânza lor de păianjen” pe acel om. Chiar dacă acesta pică în capcană, în scurt timp va dori să iasă de acolo, pentru că simte că în acel loc este blocat. Așa și este, iar persoana pe care am atras-o în capcană, de cele mai multe ori, va face tot ceea ce poate pentru a menține “omul ideal” în capcană. De la amenințări, la tortură emoțională, la înjosirea celuilalt, orice este permis în “pânza sa”, doar a “muncit” pentru “pradă” și nu vrea să îi dea drumul.

La un moment dat, “prada” scapă și atunci suferința emoțională apare ca o “recompensă” pentru acțiunile sale. Cum să își mai pună și astăzi masca perfecțiunii când simte atăt de multă suferință? Fără să își dea seama, a căzut în propria capcană, în propria “pânză de păianjen” și acum, ca o plată karmică, suferă de singurătate, la fel cum prada lor suferea de singurătate chiar dacă erau în relație cu “prădătorul”.

Conexiunea este posibilă doar din vulnerabilitate, în absența măștilor.

Sunt părinți care pun masca perfecțiunii în fața copiilor lor, nedându-și seama că astfel îi neglijează. La fel și în orice altă relație, fie ea intimă ori profesională. Știu că cei mulți dintre cei care pun masca perfecțiunii au intenții bune însă modul în care le manifestă, din spatele acestei măști, aduce în viața lor respingere, suferință emoțională (reprimată ori ba) și ulterior sentimentul de singurătate, că ceilalți nu îl/o susțin.

A mima perfecțiunea nu este o cale care să aducă apropiere cu semenii noștri. Viața în sine este un mecanism perfect, când încercăm să mimăm viața, uităm să o trăim. Fiecare interacțiune este perfectă așa cum este, dacă noi credem că știm mai bine și acționăm împotriva “imperfecțiunii” vieții, tot ce facem este să ajungem să ne învârtim în cerc și să picăm în aceeași capcană de fiecare dată.

Din ce am observat, calea este de a fi unul/a cu viața, de a curge cu viața, așa cum este. Câteodată ne convine, câteodată nu, suntem oameni, deci ceva ne va nemulțumi cu siguranță.

Trecând prin propriul proces, am observat că oamenii care suferă emoțional cel mai mult sunt cei care nu își permit să fie și folosesc măști ori pentru diverse beneficii (sociale, de imagine, materiale) ori pentru a se proteja de ceilalți, pentru a nu fi făcuți de rușine, pentru a nu fi respinși, trași la răspundere ori pedepsiți.

Când ne permitem să fim versiunea noastră de acum, nu să emulăm o posibilă versiune a noastră viitoare, putem observa cu claritate cine suntem și să ne permitem astfel să evoluăm în ritmul nostru, fără a încerca cu disperare să ajungem la destinație. Având curajul să fim, atragem în experiența noastră de viață fix situațiile și oamenii de care avem cu adevărat nevoie. Unii dintre aceștia vor juca rolul de “personaj negativ” pentru ego-ul nostru, astfel încât să ne recunoaștem propriile măști și modul în care le apărăm găsind vinovați în exterior.

Este mult mai ușor să dăm vina pe altcineva pentru suferința noastră emoțională în loc să observăm cum în propria noastră viață ne forțăm să fim altcineva și îi forțăm și pe cei care nu rezonează cu noi în acest moment, să fie parte a vieții noastre. Când ne permitem să fim, observăm că avem resursele necesare la dispoziție pentru a ne fi bine, însă respingeam aceste resurse pentru că urmăream niște iluzii care nu aveau cum să devină realitate în modul în care ne doream.

Eu am o vorbă pe care ți-o împărtășesc și este despre dorințele noastre: “dacă viața permite, bucură-te de îndeplinirea dorinței tale, dacă viața nu permite, nu este pentru tine încă”. Suntem sinceri cu noi și observăm ce este posibil acum pentru noi, ne putem detașa mult mai ușor de ceea ce nu este pentru noi, unde drumul ne este blocat și astfel ne putem bucura mult mai mult de experiența noastră în acest corp permițând ca ceea ce este pentru noi să ne susțină.

Știi câți oameni sunt nefericiți pentru că resping ceea ce este pentru ei, oportunitățile potrivite pentru geniul lor nativ, relații intime ori profesionale în care să crească lin, lejer și cu bucurie? Știi câți oameni urmăresc “cai verzi pe pereți”, folosind măști pentru a-i atrage și ajungând ca inevitabil să primească o copită drept în freză?

Mesajul acestui articol este că ești suficient/ă, ai toate resursele în interiorul tău, resurse care te pun fix în rolul potrivit alături de oamenii potriviți ție. Dacă nu simți asta acum, te înțeleg, încă ești condus/ă de condiționări care te deraiază de la geniul tău nativ. Drumul înapoi către tine va dura, însă dacă îți pui această intenție, vei ajunge la un moment dat să simți că ești suficient/ă.

Tu îți acorzi libertatea de A FI? Ai curajul să parcurgi călătoria înapoi către tine? Poate deja ai început-o, poate nu, important este dacă îți dorești SĂ FII unul/una cu geniul tău nativ, să fii parte a vieții, să fii parte a conștiinței universale. Aici nu scriu despre „chestii intangibile”, „chestii spirituale” ci despre a trăi în flux, a trăi într-un dialog continuu cu viața din tine și din exteriorul tău.

Fiecare dintre noi a avut astfel de momente când parcă eram unul/una cu viața, când gândeam și simțeam cum totul ne răspunde și înțelegeam intuitiv care este următoarea acțiune. Unii dintre noi am trăit-o în dans, alții în actul sexual, alții la volan, alții într-un moment de vulnerabilitate împărtășită cu și de altcineva. Ce îți spun este că acele momente pot deveni din ce în ce mai multe și astfel viața să devină din ce în ce mai ușoară. Nu perfectă însă mult mai ușoară. Cred că avem nevoie cu toții de ușurință, având în vedere că mulți dintre noi am fost educați și învățați să ne chinuim.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

NICIUN COMENTARIU

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?