Energia Vieţii, se află permanent în ADN sub forma cuantelor de lumină.

Mecanismele Creaţiei sunt foarte interesante în ceea ce priveşte modul în care acţionează, de la mişcarea imprimată grăuntelui de praf cosmic şi până la mişcarea spiritelor în cuprinsul dimensiunilor şi universului.

Aparent totul ar fi apărut din nimic, aşa după cum postulează multe legi ale astrofizicii precum şi rezultatele cercetărilor ştiinţifice desfăşurate vreme de decenii. Cu toate acestea, aşa cum descrie sumar dar şi foarte simplist geneza biblică, înainte de a se manifesta Big Bang-ul universul sau ce ar fi fost înainte de acesta era ceva alcătuit din ceea ce numim cer şi pământ. Desigur nu în înţelesul lumesc, pământul ca sol şi cerul ca atmosferă, ci în accepţiunea esoterică. Astfel cerul îl putem considera ca fiind spaţiile dimensionale, iar pământul drept materia aflată în stare latentă probabil sub forma unei stări plasmatice sau ceva similar materiei negre din univers pe care astrofizicienii o studiază intens în prezent.

Apoi versetul al doilea al Genezei relatează că „Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.”

Ceea ce înseamnă că exista deja o a treia stare de existenţă sub forma apei, dar aceasta nu era apă aşa cum o ştim noi ca şi H₂0, ci exista sub forma unei stări eterice rafinate.

Pământul pe care-l putem considera în acest sens starea plasmatică, pe care ni-l putem imagina ca o imensă alveolă sferică goală cu o anumită presiune, era netocmit adică în stare latentă, neprelucrat.

Duhul lui Dumnezeu adică energia sa se purta pe deasupra apelor adică de jur împrejurul acestor energii eterice.

Cel de-al treilea verset se referă la momentul în care actualul univers s-a născut – “Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină.”

Bineînţeles că Dumnezeu nu era, nu este şi nu va fi vreodată ceva personificat care să vorbească precum omul, descrierea din Geneză fiind una alegorică.