Întrebări esenţiale care-şi găsesc răspunsul în conspiraţia Noii Ordini Mondiale şi a celor care o dirijează din umbră.
Deşi ne aflăm într-o epocă a informaţiei digitale care circulă cu viteză foarte mare peste tot în lume – un exemplu în acest sens este că un e-mail trimis din România ajunge în Australia sau America de Sud în câteva secunde – totuşi persistă secrete care, dacă ar fi dezvăluite publicului la nivel mondial, ar determina un salt evolutiv şi de conştiinţă foarte mare.
Elita întunecată care încă mai trage sforile prin lume, nu doreşte ca omenirea să se trezească. De aceea chiar şi la ora actuală există apariţii OZN, ai căror martori sunt oameni de ştiinţă, militari cu rang superior în armata americană, poliţişti şi jurnalişti cu reputaţie solidă, apariţii care sunt însă în continuare fie ignorate de către mass-media aservită elitei întunecate, fie ridiculizate şi puse pe seama unor fenomene optice încă necunoscute.
De la celebra prăbuşire de la Roswell încoace, vreme de decenii au fost ascunse cele câteva zeci de nave extraterestre capturate – câteva dintre acestea au fost capturate chiar şi în anii 90! – şi cele aproximativ 70 de fiinţe extraterestre ţinute undeva în laboratoare ultrasecrete, unde au fost investigate asupra provenienţei şi cunoaşterii lor avansate.
Deci chiar şi în prezent se încearcă muşamalizarea acestui subiect, deoarece încă din 1947 guvernul secret care a decis formarea grupului Majestic 12 a intenţionat să ascundă totul, oferind astfel politicienilor americani implicaţi în asemenea secretizări, inclusiv la nivelul preşedintelui Statelor Unite, posibilitatea de a servi o agendă secretă de dominare a lumii prin intermediul tehnologiei extraterestre descifrate. Vorbim despre Noua Ordine Mondială, despre care oficial s-a vorbit în anii 90.
Miza era mult prea mare pentru acest guvern din umbră, care a racolat adepţi de pe toate meridianele lumii. Şi cu toate că autori precum Jan van Helsing, David Icke şi alţii ca ei au scris cărţi valoroase despre acest subiect, dezvăluind dedesubturile acestei odioase Noi Ordini Mondiale, cei care o propagă în prezent sub forma progresismului persistă ici-colo în intenţia de a-şi impune această dominare asupra omenirii prin mijloacele moderne. Noi nu avem nevoie de progres, ci de de evoluţie, iar asta înseamnă cu totul altceva!
Noi nu avem nevoie de progres, ci de de evoluţie, iar asta înseamnă cu totul altceva!
Este foarte interesant de altfel că de la preşedintele Truman până la Obama secretizarea OZN şi a prezenţei extratereştrilor a fost menţinută draconic, încât în opinia publică americană la nivelul jurnaliştilor de investigaţie circulau doar zvonuri. Erau doar presupuneri pe baza câtorva observaţii.
În prezent odată cu venirea lui Trump la conducerea Statelor Unite a fost declarată de curând, printr-o declaraţie dată publicităţii de către preşedintele american, înfiinţarea unei flote spaţiale. Trump a cerut celor de la Pentagon să pregătească o armată dotată cu nave de tip OZN şi piloţi bine antrenaţi în acest sens.
Trump a semnat pe data de 19 februarie anul curent actul oficial prin care Pentagonul va înfiinţa această armată spaţială. Iar în data de 2 martie anul curent Pentagonul a trimis către aprobare Congresului american proiectul creării acestei forţe spaţiale.
- Este oare gata lotul de OZN-uri pământene, fabricate după copierea tehnologiei extraterestre descoperite în 1947 la Roswell?
- Este asta o fază cu totul nouă şi neaşteptată a celor care dirijează Noua Ordine Mondială?
- Dacă Trump vânează Statul Paralel care a propagat Noua Ordine Mondială peste tot în lume, ce rol are Trump în toată această poveste?
- S-a transformat modul în care Noua Ordine Mondială se manifestă?
- Asistăm la începutul unei noi faze a elitei întunecate care intenţionează încă să domine omenirea?
- Le-au dezvăluit extratereştrii de la Roswell viitorul omenirii celor care au pus bazele Noii Ordini Mondiale?
Ştim că Statul Paralel are încă slugi la Pentagon, în CIA şi în Congresul american. Dacă va fi aprobat acest proiect al armatei spaţiale, oare Statul Paralel va pune mâna iar pe ceea ce este bun pentru a transforma aşa ceva într-o nouă unealtă de dominare mondială?