E toamnă iarăşi
@ CC0 / Pixabay

Probabil v-am plictisit cu îndemnul la a renunţa pe cât se poate la „lumea lui al meu”, aşa că îmi văd de treaba mea şi o să fac eu ceea ce pot, cât pot.

Avem o toamnă bogată şi destul de lungă pentru zona în care mă aflu.

„Cornul Abundenţei” s-a revărsat peste pământul oamenilor de aici. Au fost prune, mare, pere, nuci, de s-au frânt crengile copacilor de atâta rod. N-au fost inundaţii, secetă, vijelii.

Oamenii nu mai prididesc să adune roadele toamnei, care în exces sunt o grijă în plus pentru cei care au animale. Pe lângă adunatul fânului care este foarte important pentru animale, întotdeauna urgent şi obositor, adunatul fructelor este chiar o grijă şi o muncă în plus…

Mi se strânge sufletul când văd copii căutând în gunoaie şi oameni bătrâni care n-au ce mânca, în timp ce la mine e mai mult decât trebuie…!

Ne numim creştini care merg după Legea Iubirii care spune: „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”! Iisus când a afirmat asta n-a spus iubeşte-ţi prietenii creştini, fraţii, părinţii, copiii. A spus aproapele, adică cel care este în nevoinţă în momentul de acum lângă tine.

Însă dacă lângă tine este un „aproape refugiat” necreştin, cum reacţionează un bun creştin?

În teorie totul este frumos şi plin de bună simţire, dar… practica este jalnică şi ne… omoară. Creştinii se bat cu creştinii (Rusia cu Ucraina) şi nu au milă şi nici iertare faţă de aceştia, dară-mite cu alte religii.

Cum ar putea creştinii să-i iubească pe refugiaţii etichetaţi ca sirieni, afgani, arabi, musulmani, când nu pot iubi nici măcar pe cei din neamul lor?

Dar asta nu face subiectul acestui articol. Am pornit de fapt de la ideea de super abundenţă care există în anumite locuri, în anumiţi ani, şi am ajuns la sărăcia lucie şi războaiele inutile şi inumane care îi amprentează definitiv pe unii oameni.

Dacă toată lumea „norocoasă” care are, ar oferi măcar un sfert din surplusul ei, omenirea ar face sigur un pas înainte.

Probabil v-am plictisit cu îndemnul la a renunţa pe cât se poate la „lumea lui al meu”, aşa că îmi văd de treaba mea şi o să fac eu ceea ce pot, cât pot.

Acum când a venit toamna şi zilele s-au mai scurtat, iar plafonul de nori coboară şi acoperă munţii, cât priveşti în zare orizontul este limitat de dealuri molcome aproape golaşe.

Când încep să se destrame fuioarele de ceaţă, iar munţii apar semeţi în razele soarelui totul pare un joc magic. O magie a naturii plină de frumuseţe şi mister.

Cu bune cu rele, a mai venit o toamnă, iar Pământul ne-a mai răsplătit odată cu abundenţa roadelor lui! Ca să te poţi minuna de tot ce înseamnă magia muntelui ai nevoie de timp ca să vezi, să simţi cu atenţie locul care te înconjoară şi-ţi oferă un spectacol fantastic prin jocul unui mănunchi de fenomene desfăşurate uneori într-o singură oră sau într-o singură zi.

„Toamna trece acum învelită-n fum” şi începe să se simtă venirea iernii care este la fel de fascinantă aici, chiar dacă este mai… rece!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?