Inteligenţa emoţională şi prietenia
© CC0 / Pixabay

Inteligenţa Sufletului arată cât de mult practică o persoană o tehnică anume, adică meditaţie, rugăciune, Theta Healing, Zen, etc.

Societatea planetară devine tot mai complexă pe măsura noilor descoperiri ale ştiinţei şi tehnologiei. Practic asistăm aproape în fiecare anotimp la invenţii şi cercetări care deschid orizonturi noi dându-ne speranţe mari în ceea ce priveşte viitorul nostru ca omenire aflată într-o importantă etapă a devenirii sale.

Dar dincolo de tot tumultul efervescent al acestor domenii unde în fiecare zi se petrece câte ceva nou, ceva a rămas în urmă şi se poate spune că în ciuda atâtor invenţii şi realizări care ne fac existenţa mai uşoară, o parte din noi a rămas uitată.

Este vorba despre inteligenţa emoţională care, datorită anumitor domenii de cercetare şi descoperirilor, a fost surclasată în mod exagerat de către inteligenţa intelectuală, dacă îi putem da o denumire prin care să înţelegem acel coeficient numit IQ.

Acest coeficient de IQ depinde ca nivel de manifestare şi performanţă de funcţiile mentale – intelectul, memoria, capacitatea de a face conexiuni cât mai multe între idei şi noţiuni, etc.

Este simplu de înţeles faptul că fiind atât de multe lucruri în afara noastră, în această lume atât de bogată în tot felul de manifestări din toate domeniile, mintea noastră este suprasolicitată pentru a putea face faţă atâtor elemente. Deci IQ-ul devine performant, mai ales când vorbim despre abilităţile necesare în domeniul profesional.

Se ştie că geniile, aşa cum sunt studiate de către echipele de cercetători, sunt persoane cu un IQ foarte ridicat, dar în schimb EQ-ul adică inteligenţa emoţională e foarte scăzută comparativ cu propriul IQ. Vorbim aici de ceea ce se numeşte empatie şi simpatie.

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?