Copiii copiază modelul comportamental al părinților și astfel riscă să nu mai crească unici și originali.

Trăim într-o lume în care, în loc să fim marea majoritatea dintre noi unici și originali, devenim copii și surogate care preiau modele din societate.

Lumea asta în care trăim a fost „croită” după tiparele gândite de unii oameni care au făcut istorie. Și care chiar au schimbat istoria, unii dintre ei evident. Un George Washington de exemplu, care a fost și primul președinte al Statelor Unite, a determinat prin activitatea sa anterioară funcției de președinte, pe când era general, un curs al istoriei care a schimbat total modul în care ar fi arătat azi lumea. Un singur om! Dacă el nu ar fi câștigat războiul cu sudiștii americani, probabil și azi în Statele Unite ar fi existat sclavia. Dar așa a câștigat și datorită lui în mare parte Statele Unite sunt azi „patria democrației moderne”. Căci întreaga omenire s-a inspirat de 200 de ani încoace din modelul democrației americane.

Ecouri ale rasismului s-au perpetuat până în secolul 20, în deceniile 30-60 când negrii mai ales erau discriminați și considerați inferiori, deși George Washington și toți cei care îi fuseseră alături luptaseră pentru egalitatea în drepturi. Într-adevăr în Statele Unite, care și azi sunt model de societate pentru întreaga lume, cel puțin ca stil de viață și drepturi fundamentale, se poate spune că toți președinții au păstrat neatinse aceste drepturi, desigur fără a intra aici în alte detalii legate de conspirații OZN și altele similare. Ulterior însă, după deceniul 5 din secolul trecut, odată cu Războiul Rece cu Rusia, această cerință nu a mai fost atât de respectată de către președinții americani. Aceștia mai ales dintre cei de după Cel De-Al Doilea Război Mondial, nu s-au ridicat deloc la înălțimea primilor președinți americani, moral vorbind. Așa este mai peste tot în lume, inclusiv în domeniul religiei și al spiritualității. Să ne uităm la acești așa ziși urmași ai lui Iisus, papii din istoria europeană, ce atrocități au consimțit să fie comise în numele crucii. Budiștii s-au scindat și ei în nu știu câte zeci de curente, iar în alte religii există de asemenea zeci de curente desprinse și ramificate.

Peste tot în aproape toate domeniile există modele și copii ale acestora. De multe ori am auzit alte persoane din România, referindu-se că modelul său este X, Y sau Z din spiritualitate. Cu alte cuvinte foarte mulți din domeniul spiritual își iau drept model pe câte cineva. Până aici e totul bine, de modele avem nevoie pentru a înțelege ce și cum. Dar un model este un unicat, este original și irepetabil. Chiar dacă modelul ne arată calea, metoda sau noutatea, faptul de a-l copia duce inevitabil la acumularea de persoane care l-au copiat. Este bine să copiezi un model? Este rău…? Acum depinde… Dacă a vrea să fi ca el, în loc să faci ce a făcut el (modelul), atunci devii un surogat.

În eforturile lor de a fi ca Iisus, mulți l-au copiat, în loc să aplice ca și El învățătura spirituală

Așa s-a întâmplat și în spiritualitate. În eforturile lor de a fi ca Iisus, mulți l-au copiat, în loc să aplice ca și El învățătura spirituală. Papalitatea de exemplu l-a copiat pe Iisus ca model de autoritate așa zis morală, și știm din istorie despre grozăviile declanșate de papalitate.

Nici în ortodoxie nu stăm mai bine, căci „mai marii” bisericii, oriunde în ortodoxie, l-au copiat pe Iisus ca autoritate spirituală, ajungând să poarte haine scumpe și să se lăfăie în lux, în loc să aplice modestia și iubirea exemplificate de Iisus. Și bineînțeles și la nivel de familie se întâmplă așa ceva, căci copiii copiază modelul comportamental al părinților și astfel riscă să nu mai crească unici și originali. Astfel creștem și trăim într-o lume în care în loc să fim marea majoritatea dintre noi unici și originali, așa cum am venit să ne manifestăm în existența terestră, devenim copii și surogate care preiau modele din societate. Cu timpul societatea planetară ajunge într-un stadiu de inerție, poate chiar stagnare, riscul fiind acela de decadență care ar urma logic într-o lume plină de surogate. Și atunci când se întâmplă în lume asemenea chestiuni în masă apar Avatarii…

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile