Ţinând cont că nu există întâmplări, sigur este mâna destinului!
Următoarea povestire nu pot să o pun pe seama întâmplării. Am spus-o şi-o mai spun: eu chiar cred că nimic nu este întâmplător şi nu există vinovaţi!
Acum zece ani am cumpărat un set de cărţi de la Editura Obiectiv din Craiova. Aceste cărţi prezentau lucruri neştiute şi nescrise vreodată despre Dacia, daci şi traco-geţi, secrete „tari” despre ţara asta atât de râvnită. Cine am fost, cine suntem, cine ne vrea răul şi de ce, aflăm de la o mână de oameni „iubitori de neam şi ţară”, care au avut secretele ţării în „mână”.
Începând cu Teodor Filip (Şeful Serviciilor Secrete înainte de ’89), terminând cu Alexandru Doboş, aceste lucrări sunt extraordinare prin secretele care sunt deconspirate … în sfârşit. Am cumpărat cărţile, le-am citit, m-am minunat, şi entuziasmată le-am dat şi altora să le citească, şi care nu mi le-au mai înapoiat. Cum nu sunt rea de pagubă, n-am pus la suflet, dar am avut o urmă de regret.
Înainte de Paşti, primesc un set de cărţi din Colecţia Exploziv, Editura Obiectiv, numai cu adresa destinatarului. Cert este că o parte din acele cărţi care mi-au fost luate într-un fel sau altul, mi-au fost oferite de un domn de la Timişoara, ca material de studiu. M-am bucurat şi îi mulţumesc pe această cale domnului care mi le-a oferit şi sigur că voi scrie articole cu tot ce este esenţial din ele.
Este a treia oară când aceste cărţi ajung la mine. Înseamnă că trebuie să le am şi să le vorbesc şi celorlalţi despre ele. Credeţi că este o simplă întâmplare!?
Ţinând cont că nu există întâmplări, sigur este mâna destinului!
De câte ori am avut câte o necesitate, la sincronicitate, Universul mi-a oferit soluţia prin oameni.
Îmi doream un filtru de apă fără conectare la curentul electric şi… l-am primit de la un cititor, şi nu orice filtru ci unul performant. În ultimele zile ale vieţii sale, soţia acestuia m-a contactat şi am discutat multe lucruri folositoare. A lăsat cu gură de moarte dorinţa ei de a-mi oferi un dispozitiv, iar soţul i-a îndeplinit această dorinţă. O chema Cecilia Fechete şi a murit cu demnitate, fără să se vaite şi fără să se umilească pe la uşile spitalelor.
Multe lucruri folositoare am primit de la oameni cunoscuţi, dar şi de la alţii mai puţin cunoscuţi.
Anul trecut a fost amprentat de vibraţia cifrei 8, care este şi cifra mea de destin. Nu ştiu ce am avut de plată, dar am simţit clar că n-am avut protecţie ca de obicei şi nici prea mult spor, până în noiembrie, când am întâlnit un om din neamul Oamenilor. De fapt o femeie extraordinară care şi-a recunoscut neamul (o parte integrală din familia ei de suflete), şi care m-a ajutat enorm pe toate planurile, cu o generozitate extraordinară. Nu numai că m-a ajutat, dar m-a şi răsfăţat şi m-a apărat cum n-au făcut-o prea mulţi oameni. Şi asta să fie tot o întâmplare?
Eu afirm că nu este, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru oportunităţile scoase în cale şi oamenilor dragi care mă poartă în suflet!
Am vrut să citesc tot articolul. Păcat că n-am avut voie…
Fiind mereu în criză de timp, intru cam la 6 luni pe site-uri/bloguri cu o căutare tematică.
Deci, nu am ce face cu un abonament…
Salutări Eugen. Abonamentul permite acces la secţiunea de articole Premium dar si revista printată şi livrată acasă fiind ambele achiziţionate la acelaşi preţ. Am încercat să combinăm un plan destul de convenabil ca şi buget pentru toată lumea datorită cheltuielilor cu care suntem sigur că orice om se confruntă la ora actuală pe planetă. Secţiunea de Blog are articole gratuite, nu necesită abonare şi conţine articole la fel de interesante aşa că vă aşteptăm şi data viitoare.
Cu prietenie.