Sincronicitățile înseamnă potrivirea unor aspecte diferite între ele, care converg într-un singur punct, la un moment dat.

Atunci când aveam întâlniri în diferite zone ale țării observam că în imediata apropiere a locului care ne găzduia era o biserică, ori o mănăstire. Lucrul acesta s-a repetat până în acel moment în care am înțeles că deja nu mai era vorba de o simplă coincidență. Prin această asociere, partea nevăzută îmi vorbea și mă susținea totodată. Nu aveam mesaje religioase adresate oamenilor, dar vorbeam de fiecare dată despre Dumnezeu, așa cum mă pricepeam, iar biserica îmi apărea ca o materializare a acestei prezențe divine. Așa am tradus-o cu mintea și cu simțirea mea și așa o fac și în prezent.

Acesta a fost unul dintre primele semne palpabile, vizibile, ale unei puteri care organizează lucrurile în cele mai mici detalii. Logistica, timpul, efortul, ca noțiuni pe care le cunoaștem noi, ne apar în cu totul altă lumină, de parcă ceva, sau cineva, ar lucra la toate butoanele dintr-o dată, în afara oricăror repere ale înțelesului nostru limitat. S-a lucrat astfel, în plan subtil, invizibil, prin persoanele care au organizat întâlnirile și sunt convins că și cei prezenți la astfel de întâlniri au trecut prin tot felul de filtre și că o voință infinit mai mare decât a noastră i-a mobilizat să fie acolo.

Este necesar, pentru ca un om să ajungă la o întâlnire de acest gen, să fie apt fizic, să se potrivească lucrurile cu activitățile pe care le are în mod uzual, să aibă înțelegere din partea familiei, să găsească mijlocul de transport potrivit, sau bunăvoința altora de a-l duce acolo. Am auzit și de persoane care își justificau absența prin faptul că au avut un accident subit, că s-a îmbolnăvit cineva din familie, că ceva a mers prost și că nu a putut ajunge.

Cred cu convingere că și numărul de persoane și componența celor prezenți la astfel de întâlniri era tot un produs finit al acestei voințe divine, care potrivește totul în cele mai mici detalii, ținând cont în acest proces de filtrare și de liberul nostru arbitru, de dorința sinceră de a învăța niște lucruri, sau de împotrivirile în a afla ceva ce ne-ar putea bulversa și mai mult. Uneori nu avem nevoie sa aflăm mai multe, ci să trăim mai profund, mai autentic, ceea ce deja avem în noi. Dumnezeu știe cel mai bine ce ne este de folos, sau ce ne prisosește și noi putem afla asta printr-o ascultare a propriului interior, a vocii sinelui nostru.

Revenind la povestea mea, eu nu le spuneam acelor oameni sau nu întrebam înainte de necesitatea de a organiza întâlniri în imediata vecinătate a unei biserici, sau mănăstiri. Ar fi fost oricum și dificil de realizat această asociere, poate chiar imposibil. Ar fi trebuit să caut oameni interesați de ceea ce transmiteam și care să aibă și spațiul de organizare cât mai aproape de un astfel de loc. Vă imaginați câtă risipă de timp și de energie.

Mi-am dat seama atunci că modul în care lucrurile se așază prin voia divină este de o precizie și o putere de neînțeles pentru logica și rațiunea unei minți obișnuite. Poate nu traduc exact expresia de sincronicitate la modul în care este folosită în prezent, dar pentru mine o astfel de asociere neforțată si neurmărită doar prin rațiune proprie, tocmai mi s-a părut un sincron perfect. Voința omului și cea divină se întâlneau astfel și creau un moment de magie, sau o minune, cum suntem obișnuiți să-i spunem.

Dacă aș fi întrebat când apar aceste sincronicități în viața noastră, aș spune că atunci când am parcurs ca suflete și spirite o distanță suficientă (în profunzimea lucrurilor) pentru a ni se vorbi în acest fel. Poate atunci când interiorul nostru este suficient de curat ca să primească astfel de mesaje de încredere, lucrurile apar de la sine.

Atunci când suntem dispuși să lăsăm din ce în ce mai mult loc în noi acestei puteri care stă la baza vieții, în tot ce este văzut și nevăzut, lucrurile se întâmplă cu infinit mai puțin efort conștient, rațional. Când vom ajunge în acel punct al evoluției noastre în care chiar să trăim la modul cel mai sincer esența divină pusă în noi, probabil că ceea ce ni se pare acum ca minune va fi un lucru normal, privit ca atare de niște ființe obișnuite să dialogheze în acest fel transparent cu ceea ce i-a creat.

Sigur, sunt multe feluri în care apar aceste sincronicități în viața noastră, eu am pornit doar de la un exemplu. Avem nevoie de a fi atenți și treji ca și spirit, ca minte, și suficient de transparenți în interior pentru a putea simți că ne pasă cu adevărat de lumea în care trăim. Atunci ele apar ca un proces din ce în ce mai obișnuit, ca o formă de dialog cu partea nevăzută, subtilă, care ne vorbește în feluri diferite. „Nimic nu este întâmplător în viața noastră” este deja o expresie devenită clișeu. Mult mai dificil este să acceptăm că înțelesurile lumilor divine ni se dezvăluie din ce în ce mai mult, doar când ne abandonăm acestei voințe a lor, care poate fi tradusă ca o nevoie a noastră de a evolua.

Înțelegem că nu avem o voință și o putere propriu-zis ale noastre, ci că ele sunt subordonate, cumva tainic, unei puteri infinit mai mari, căreia i ne supunem din ce în ce mai mult. Nu din frică, sau constrânși de prezența unui „trebuie” sau a unui „adevăr de urmat”, ci din dorința sinceră de a ne regăsi, ca ființă, cu ceea ce ne-a creat să fim astfel.

Atenție așadar la sincronicități, la semne, la potriveli, a sosit vremea lor. Este o artă de a le citi și de a le trăi. Sunt convins că cei care ați parcurs acest text aveți astfel de sincronicități prezente deja în viața voastră.

Articolul precedentMesajele Stră-Bunilor – Câte ceva despre noi
Articolul următorCe ne hrăneşte, în afară de alimente?
Terapeut specializat în presopunctură, reflexoterapie, masaj somatic și radiestezie, Gabriel Socaciu a publicat două cărţi, Lucrarea şi Tămăduirea Interioară, care pot fi folosite ca instrumente de lucru pentru redobândirea sănătăţii.
5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Cristina
Cristina
6 zile în urmă

In ultima vreme, sunt tot mai dese in viata mea. Pe mine ma bucura cand le observ si sunt recunoscatoare. Faca-se voia Ta, Doamne!