Solstițiul de Iarnă
© Bigstockphoto

Este necesară o mobilizare a fiecăruia, fiecare în pătrățica lui, pătrățele care se vor uni la un moment dat creând o Mare Familie – Familia Terrei.

La Mulți Ani dragii Moșului! Zarathustra vă este alături în aceste ultime zile ale anului 2015, calendaristic vorbind, vă salut pe toți și haideți să purcedem!

Solstițiul de Iarnă al anului 2015 pune capăt unui lung șir de transformări și deschide ușa spre o nouă etapă ceva mai intensă și mult mai provocatoare!

Trecutul rămâne trecut, și bine ar fi să rămână așa, iar prezentul este prezent și se deschide larg în fața voastră! Se pune astfel punct unui segment mare de timp ( 2000 de ani), în care avem ca reper de început ziua nașterii Maestrului Iisus, până în zilele noastre.

Anul 2016 este mult mai greu decât 2015, mult mai intens și activ din punct de vedere al faptelor și acțiunilor voastre, un an în care vor predomina două aspecte. Unul care înseamnă dividere, sau depărtare, sau schismă, sau crearea de crevase între oameni, și al doilea care se numește Unitate în diversitate.

Cele două vor predomina ca manifestare pe anul 2016 și vor putea fi urmărite relativ ușor cu ochiul liber, odată cu debutul echinocțiului de primăvară, atunci când anul 2016 începe cu adevărat.

Să revenim la Solstițiul de Iarnă. Zilele cuprinse în intervalul 20.12.2015-06.01.2016 sunt mult mai intense din punct de vedere vibrațional. La momentul declanșării solstițiului, energii «nefiresc» de înalte vibrațional vor penetra Matricea Divină a Terrei și matricea fiecăruia.

În funcție de programul de viață al fiecăruia, karmă, lecții neînvățate, fapte, gânduri, toate vor cântări la momentul impactului. Veți fi atinși acolo unde doare mai tare, acolo unde nu există vindecare și rezolvare, direct în sursa tuturor «relelor».

Energiile Marelui Soare Central au un cuvânt greu de spus în ceea ce privește materialitatea ca formă de manifestare.

Nu trebuie să vă mire faptul că tot mai mulți oameni ai planetei au din ce în ce mai multe probleme existențiale, predominant fiind cele de sănătate! Energiile acestea sunt extrem de puternice și penetrează întreaga materie, tot ce este viu, Viul Planetar și oamenii vor simți cel mai puternic acest impuls energetic și spiritual venit de la Sursă!

Nu trebuie să vă speriați, nu trebuie să intrați în panică, este normal și natural ce se întâmplă de acum încolo, doar vă îndreptați spre deschiderea celui de-al doilea Mare Portal ca importanță, Portalul anului 2017.

Când vom ajunge în 2017, voi continua povestea începută acum cu prilejul Solstițiului de Iarnă.

Datorită energiilor veți ieși din inerție, sau veți rămâne așa până când veți fi nevoiți să părăsiți planeta. Multe lucruri se vor pune în mișcare odată cu solstițiul, însă importante pentru voi este atitudinea și lipsa judecății a ceea ce este, așa cum este.

Fiind o altfel de energie, aceasta va avea un impact major asupra ființelor și trupurilor voastre, practic așa se face selecția! Din partea voastră este necesară o altă perspectivă, o altă abordare a tuturor problemelor cu care vă confruntați.

Nu guvernul vostru vă va scoate din necaz, numai voi puteți face asta, fiecare acolo unde este! Dacă veți tot aștepta ca altul să vă facă treaba… problemele voastre nu vor dispărea ca un fum, ba dimpotrivă, se vor accentua!

Este necesară o mobilizare a fiecăruia, fiecare în pătrățica lui, pătrățele care se vor uni la un moment dat creând o Mare Familie-Familia Terrei!

Voi reveni cu forțe proaspete și anul viitor, cu noi și noi informații, Zarathustra vă mulțumește și vă cere iertare dacă v-a supărat pe parcursul lui 2015, fie și neintenționat!

Cu bine și pe curând!

La Mulți Ani Popor Român!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?