Nu e cazul să ne isterizăm prea tare atunci când vine vorba de vaccinuri. La câte substanțe imposibil de pronunțat fonetic ne omoară lent (dar ştiinţific), nu cred că vaccinurile sunt aşa o mare problemă.
Am observat în ultimul timp că se vorbește din ce în ce mai mult despre vaccinuri și fiindcă nu sunt vreun expert în domeniu îmi permit să văd diferit lucrurile, mai ales că e democrație și nu vreau să am probleme cu chakra gâtului.
Vă spun de pe acum că mie personal îmi plac foarte mult discuţiile despre vaccinuri, indiferent că sunt ”pro” sau „contra”. Sunt la fel ca discuţiile dintre un ”ateu” şi un ”credincios”, le ştiţi? Alea de nu se mai termină nici până mâine dimineaţă pentru că fiecare vrea să aibă dreptate în felul său. Şi înţeleg perfect, mai ales că noi oamenii ţinem foarte mult la sănătatea noastră. Nu vedeţi ce grijă avem de noi? Suntem mereu atenţi să mâncăm sănătos, să nu facem excese, să nu fumăm, să nu bem, să nu avem stres. Nu-i normal să ne sperie o gripă împuţită?
Nu cred că e cazul să ne isterizăm prea tare atunci când vine vorba de vaccinuri. La câte substanțe imposibil de pronunțat fonetic ne omoară lent (dar ştiinţific), nu cred că vaccinurile sunt aşa o mare problemă. Apoi la câți maeștri de Reiki apar zilnic cu toate gradele luate într-o zi, s-ar putea să aruncăm banii pe fereastră. Avem mai multe şanse la un placebo. Şi oricum nu vă faceţi griji, avem microcipuri RFID, 5G şi naniţi iar astea se trag tot subcutanat, plus că nu se ştie niciodată când se produce vreo mutație în ADN și te trezești cu superputeri ca Hulk! (știrea aici)
Apoi, care e problema dacă încălcăm liberul arbitru al unui copil? Păi ce ştie el? Nu l-am întrebat nici la naştere dacă vrea să vină aici, pe Pământ, deci ce mai contează un vaccinel în plus sau în minus. Parcă şi-mi imaginez: ”Are 3 kile şi e perfect sănătos! Deocamdată!” Glumesc. Ceea ce vreau să spun e că se poate trăi cu Autism bine mersi. Aţi văzut filmul ”Rain Man” cu Tom Cruise şi Dustin Hoffman când rupeau la păcănele? Ei bine Dustin Hoffman era autist și în același timp un super geniu matematic. E printre filmele mele preferate. Deci observați că Natura tinde către echilibru, de aceea venim cu Autism și plecăm cu Alzheimer.
venim cu Autism și plecăm cu Alzheimer

Să nu se înţeleagă greşit, eu sunt de acord cu prevenţia, de aceea nici nu-mi fac griji în cazul în care un copil nevaccinat întâlneşte un copil vaccinat. La cât de eficiente sunt vaccinurile n-are nimeni de ce să-şi facă griji. Problema e să nu le dai alune. S-ar putea să fie alergici! Apropo de asta. La cât de fascinantă e școala pentru copii o să fie tare greu să-i ținem acasă în cazul unei epidemii.
Aaa, da, apoi statisticile.
Îmi plac la nebunie, mai ales că nici nu ştiu cine le face. Dar nici nu mă interesează, pentru că tot conform unei statistici am aflat că cică am fi prea mulţi pe glob. Mă rog, nu ştiu dacă suntem prea mulţi neapărat, dar se pare că ne înghesuim toţi doar în câteva orașe. Cică ar fi din cauza lipsei de apă potabilă şi canalizări. Vedeţi de ce e bine să ne vaccinăm? Un vaccin costă doar 15 euro, pe când să-ţi tragi canalizare şi apă potabilă costă mult mai mult.
Apropo de populaţia de pe glob.
Nu ne-au învăţat la şcoală la biologie despre supravieţuirea celui mai adaptat? Aşa am evoluat, zic darwiniştii-elitişi-evoluţionişti. Au dreptate. Păi dacă existau vaccinele încă de la parameci şi ameobă mai evoluam noi aşa sănătoşi şi frumoşi ca acum? Aici se vede adevărata selecţie naturală.
Şi am mai auzit de curând o statistică foarte interesantă. Cică problema anti-vaccinare e printre cei intelectuali şi nu în mediul rural cum ne-am fi aşteptat. Vedeți voi, Uzzi de la Mafia a încercat să ne avertizeze atunci când rostea celebrele sale versuri ”o să-ajungi la Bălăceanca de deştept ce eşti…”
Chiar, o exista vreun vaccin pentru Pământ? Ceva împotriva paraziților… Cheloo, no offence.
Cam asa e….