Trecând pe nivelul de conştiinţă 5D, vom depăşi pragul alarmant al profeţiilor despre prezentul acesta prevăzut de către Nostradamus.
Situaţia actuală în Europa este deja determinată de valul de imigranţi care pur şi simplu, la o comandă a unor stăpâni din umbră, s-au apucat să invadeze bătrânul continent, cu mic, cu mare, cu căţel, cu purcel, cărând copiii după ei, târând anevoie bagaje de mână încropite la repezeală, ca pentru o situaţie de urgenţă.
Dar în timp ce se afişează în bieţi refugiaţi, victime colaterale ale unui conflict stârnit de americani în zonă, aceşti imigranţi arabi sunt dotaţi cu haine, curate, foarte mulţi dintre ei purtând haine de firmă cu numele celebre la nivel mondial pe care nici noi românii, poate nici cetăţenii din Ungaria şi Bulgaria nu şi le permit să le cumpere datorită preţului destul de piperat.
Pe lângă asta au la ei telefoane şi tablete de ultimă generaţie, ceea ce ne face să ne întrebăm, vorba lui Eminescu. „…ce-i mâna pe ei în luptă..?” căci în realitate dincolo de aparenţele prezentate de mass-media mondială, se poartă o luptă surdă, alimentată din spatele cortinei de către ultimele forţe obscure care încearcă să-şi menţină dominaţia asupra omenirii.
Pe fondul unor grave probleme economice şi de organizare, Uniunea Europeană este acum lovită, prin manevre abil instrumentate, de această invazie arabă menţionată de Nostradamus în câteva din catrenele sale. Şi această profeţie este redată în Catrenul V cu 68, pe care îl reproducem în engleză şi apoi cu traducerea de rigoare:
He’ll come to drink by Rhine’s and Danube’s shore / The mighty Camel no remorse shall show / The folk of Rhône shall quake, of Loire e’en more / Yet near the Alps the Cock shall lay him low.
Traducerea:
În Dunăre şi Rhin el va veni să bea / Cămila cea mare, și ea milă nu va avea / Ronul va tremura mai tare decât Valea Loarei / Și în apropiere de Alpi, Cocoșul îi va ruina.
Ca şi cum statele Uniunii Europene nu ar fi avut şi aşa destule probleme, determinate de legile absurde impuse în ultimii 15 ani, printre care amintim odiosul Codex Alimentarius, a venit şi această invazie arabă.
În ultimii 4-5 ani tot mai mulţi lideri politici europeni, ai unor state cărora nu le mai convine modul de guvernare a Uniunii Europene, au criticat foarte aspru conducerea acestui organism care, sub masca unei aşa zise legislaţii moderne, ascunde o corupţie îngrozitoare la nivele înalte.
În realitate este vorba de tagma Illuminati infiltrată în Uniunea Europeană chiar la vârf. Mulţi şefi de state din Europa, şi prim miniştri şi europarlamentari ai zonei vest-europene sunt aserviţi întunecaţilor şi fac jocul stăpânilor lor care se află atât în Europa, cât şi în Statetele Unite. Şi pentru că aceşti lideri corupţi au văzut că nu le prea mai ies jocurile – în Ucraina s-a cam potolit conflictul, cu grecii iar au luat-o în freză, şi sunt şi criticaţi foarte dur de colegi de-ai lor de la Bruxelles – ce şi-au zis întunecaţii?
“Ia să punem noi de-o invazie să băgăm iar frica în populaţia Europei!”
Căci frica a fost instrumentul prin care întunecaţii au reuşit să manevreze starea naţiunilor europene vreme de sute de ani. Şi cu susţinerea acoliţilor lor din Statele Unite, care întreţin focarul de conflict din Orientul Mijlociu, au declanşat invazia imigranţilor. Întreaga presă mondială, mai ales cea care este mai liberă de influenţe, a pus o întrebare: dacă aceşti imigranţi sunt săraci şi nu mai pot trăi în Siria, de ce nu au fost primiţi de vecinii lor foarte, foarte bogaţi din Qatar şi Dubai? În realitate şefii acelor state menţionate sunt mână în mână cu întunecaţii şi fac jocul acestora.
Există la ora actuală zeci de mesaje primite de către mediumi, din câteva ţări ale lumii, printre care Statele Unite, mesaje primite de la civilizaţii foarte evoluate din dimensiunile superioare care observă ce se întâmplă pe Pământ şi ajută omenirea. Aceste mesaje se referă la faptul că întunecaţii încearcă să întârzie pe orice cale revenirea Luminii Christice pe Pământ, şi ca urmare această invazie de imigranţi arabi era pentru ei o posibilitate în acest sens. Mai ales că încă au în mâna lor o parte din mass-media la nivel mondial care transmite ştiri alarmiste cu privire la prezenţa imigranţilor arabi în multe state europene.
Şi cum fiecare ţară din Europa are problemele ei, de tot felul, că şi-aşa la nivel social şi economic aproape toate statele europene stau prost, mai trebuia şi acest surplus de câteva milioane de indivizi umani – cifra estimată a imigranţilor este undeva pe la 10-12 milioane în toată Europa – care trebuie întreţinuţi din banii contribuabililor.
Să admitem că din perspectiva socială şi economică această absorbţie a imigranţilor nu ar fi o problemă până la urmă. Dar rămâne factorul de conflict religios care va persista şi va pune naţiunile Europei, de la Atlantic până la Marea Neagră, într-o stare de convulsie mentală şi psihică încât evoluţia spirituală a europenilor, trezirea lor din letargia de decenii, s-ar putea să fie compromisă. Căci în realitate asta este intenţia întunecaţilor. Nemaiputând controla ei direct societatea modernă europeană, au determinat suprapunerea a două culturi cu valori religioase total diferite, pentru a crea conflictul.
Şi exact cum pui un acid pe suprafaţa unui metal, tot aşa s-ar putea întâmpla datorită valului imens de imigranţi arabi, vor coroda sistemele europene din multe puncte de vedere, iar o asemenea chestiune, ca stadiu al unei atitudini de agresivitate mental-psihică-religioasă, ar putea lovi şi în acele structuri ale comunităţilor eco-spirituale care deja există, însă multe din ele de abia sunt la început.
Dintr-o asemenea perspectivă putem să ne dăm seama că dacă nu începem să ne ridicăm nivelul de conştiinţă pentru a ajunge pe 5D, ca să nu mai rezonăm cu asemenea realităţi atât de turbulente din 3D şi 4D, adică fizic şi emoţional-astral, s-ar putea să avem un viitor în care să fim agăţaţi şi târâţi ca indivizi umani în vâltoarea unui câmp mental colectiv care se va umple cu energii care mai de care mai distorsionate, ca rezultat al ciocnirii mentalităţilor cultural şi religioase cu iz de intoleranţă.
Şi astfel, trecând pe nivelul de conştiinţă 5D, vom depăşi pragul alarmant al profeţiilor despre prezentul acesta prevăzut de către Nostradamus şi alţi profeţi a fi atât de tumultuos. Secretul este simplu.
Dacă schimbi frecvenţa, ca la televizor când dai pe alt canal, vei trăi altceva decât ce vor stăpânii din întuneric. Ei n-au decât să rămână în întunericul lor, căci mai târziu vor rămâne acolo şi nu-i va mai servi nimeni.