Se vorbeşte prin aproape toate cercurile esoterice despre reptilieni şi Anunnaki.
În vechile tradiţii esoterice, păstrate în arhive peste care demult s-a aşternut uitarea, se vorbea despre zeii care interferau des cu vieţile oamenilor, indiferent că era vorba de oameni de rând sau de regi, dar mai ales de regi şi împăraţi, zeii apăreau şi-şi făceau numărul lor de fiecare dată.
Fiind fiinţe mult mai evoluate decât oamenii, chiar dacă mulţi zei aveau o atitudine ostilă, îşi permiteau să impună tot felul de lucruri, altfel se supărau şi trimiteau peste populaţia din zonă diferite pedepse – secetă, molime de tot felul, incendii sau inundaţii sau băgau intrigi printre conducătorii diferitelor regate pentru ca aceştia să se bată între ei.
Şi pentru ce?
Pentru nimic real, doar aşa că se amuzau zeii cu astfel de „jocuri”. Şi asemenea situaţii au continuat până spre vremea când a venit Iisus, care a avut ca misiune formarea câmpului de conştiinţă cristic în structura mentalului colectiv.
Una dintre lucrările esoterice de referinţă este cea a lui Thoth Atlantul, care în Tăbliţele de Smarald într-un fragment descrie o situaţie care s-a petrecut în vechime sau chiar străvechime:
…povestesc despre venirea Copiilor umbrelor. De foarte departe au fost ei chemaţi de către înţelepciunea pământenilor. Chemaţi cu scopul de a câştiga mare putere… Înainte ca Atlantida să existe, erau oameni care explorau întunericul, folosind magia neagră pentru a chema fiinţe din lumea de sub noi (astralul inferior). Au sosit astfel ele în acest ciclu… Fără nici o altă vibraţie, existând nevăzute de către copiii pământenilor. Puteau exista în formă doar prin sânge. Şi puteau trăi în lume doar prin om… Au locuit în Atlantida ca umbre, apărând din când în când printre oameni. Când sânge se oferea (sacrificiile practicate) veneau să locuiască printre oameni. Sub formă de oameni au apărut printre noi, dar doar la înfăţişare erau oameni… Cap de şarpe aveau (reptilieni?) de fapt dar oamenii îi vedeau la fel ca pe oameni. S-au insinuat în Consilii, luând forme asemănătoare oamenilor, omorând prin puterea lor pe Stăpânii regatelor, preluându-le înfăţişarea şi domnind peste oameni. Doar prin magie puteau fi descoperiţi. Doar prin sunet li se putea vedea faţa. Căutat-au ei din Regatul umbrelor să distrugă omul şi să domnească în locul lui.
Iată o descriere care ne indică foarte clar în ce manieră aceşti zei – cel puţin cei răi – s-au infiltrat în omenire luând aspect de om. Deci au un ADN care le permite cameleonismul, dar pot fi demascaţi prin sunete.
În ultimul timp de vreun deceniu încoace se vorbeşte prin aproape toate cercurile esoterice despre reptilieni şi Anunnaki, aceştia fiind după ultimele informaţii, aceeaşi grupare care se află în spatele multor oameni politici în multe ţări ale lumii.
Anunnaki sunt unii dintre zeii din vechime, despre care menţiona Thoth în “Tăbliţele de Smarald” şi care şi-au permis, fără a ţine seama de avertismentele mesagerilor civilizaţiilor benefice, să se amestece în evoluţia omenirii, introducând modificări ADN în geneticul speciei umane. Astfel au mers până într-acolo încât, aşa cum spune Thoth, s-au substituit tuturor regilor din vechime, care aveau filiaţia umană, declarându-se aceşti Anunnaki drept regi cu drept de viaţă şi de moarte asupra neamurilor peste care domneau.
Cu timpul, peste milenii, datorită faptului că oamenii totuşi au evoluat, Anunnaki camuflaţi în trupuri umane, deşi spiritele lor erau reptiliene, s-au regrupat, după multe războaie între ei, în casele regale europene.
Prea puţină lume ştie, de exemplu, că filiera preşedinţilor americani, în afară de Abraham Lincoln şi Kennedy, îşi aveau arborele genealogic în familia regală britanică.
Vedem deci că actualmente, cu toate că se pretinde că există democraţie – cum e la americani – şi oamenii aleg când pe democraţi, când pe republicani, că doar de la Washington se dirijează politica planetară la comanda Londrei, în realitate indiferent că preşedintele american respectiv este democrat sau republican, face parte tot din filiera Anunnakilor. Şi ca urmare opinia publică şi alegătorii au luat mereu ţeapă, fără să cunoască faptul că ambii candidaţi sunt în realitate ai aceleiaşi grupări de Anunnaki.
Acum vorbim despre spiritele acestor creaturi, camuflate în trupuri umane, care fac politică mondială, influenţând astfel evoluţia miliardelor de cetăţeni umani ai planetei.
Nu vi se pare ciudat că toţi aceşti Anunnaki ascunşi în trupuri umane, care există în toată gruparea Illuminati din care fac parte foarte mulţi preşedinţi de state inclusiv foştii preşedinţi americani, sunt din aceeaşi grupare şi toţi, dar absolut toţi aceştia duc o viaţă îndestulătoare, fără să le pese cu adevărat de omenirea pe care o exploatează mârşav şi crunt?
Dacă privim şi înţelegem o astfel de realitate, ne dăm seama că spiritele acestor reptilieni Anunnaki au existat exilate pe Pământ vreme de mii de ani, poate chiar de dinainte de Potop, şi poate că tocmai datorită influenţei lor civilizaţiile galactice au programat acea catastrofă planetară – Potopul – prin care i-au forţat pe aceşti Anunnaki să renunţe la o parte din agenda lor obscură şi tiranică.
Cu toate acestea avem astăzi o societate planetară care, deşi dispune de tehnologie şi ştiinţă, nu beneficiază aşa cum ar trebui de toate cuceririle şi invenţiile tehnico-ştiinţifice, vreo 7 miliarde de oameni trebuind să muncească zilnic în interiorul acestui Sistem pus la punct în mod diabolic de către Anunnaki, în timp ce aceştia şi acoliţii lor din alte lumi extraterestre cu care s-au aliat, deţin bogăţiile produse de cele 7 miliarde şi ceva de oameni. E un paradox negativ acesta! Iar asta demonstrează că Anunnaki nu doar că nu s-au oprit din agenda lor de dominare şi control total, ci au mai şi schimbat strategia în ultimii ani, de când sunt în vizorul Confederaţiei Galactice.
În ciuda avertismentelor şi a arestărilor a unora dintre ei, în ultimul timp, de către Mişcarea de Rezistenţă a Lucrătorilor în Lumină, ei îşi continuă agenda diabolică, este un semn că ticluiesc alte tipuri de situaţii prin care să blocheze evoluţia firească a civilizaţiei umane şi contactul ei cu rasele extraterestre benefice.
Legendele sumeriene referitoare la Anunnaki spun că aceste zeităţi – spiritele lor – sunt lacome şi dornice de control.
Ceea ce trăim cu toţii zi de zi se numeşte simplu Realitate, chiar dacă marea majoritate dintre pământeni nu realizează asta. Şi în fiecare zi miliarde de oameni îşi duc existenţa fără să ştie, ori fără să înţeleagă sau chiar fără să accepte că dincolo de tot ceea ce văd ei la televizor şi citesc prin ziare, există o tagmă a jefuitorilor cum spune Eminescu în scrierile sale.
Ceea ce se întâmplă în lume, de după cel De-al Doilea Război Mondial încoace, este o amestecătură între vechi şi nou, între acţiunile celor întunecaţi – grupul Chimera şi Illuminati – şi gruparea Lucrătorilor în Lumină.
Chimera şi Illuminati vor să menţină o linie temporală a vechiului, astfel încât să le iasă lor toate planurile de dominare în continuare a lumii.
La rândul lor Lucrătorii în Lumină fac eforturi pentru a dispersa energiile negative din mentalul colectiv, care şi-aşa sunt destul de aglomerate.
Acţiunile Lucrătorilor în Lumină, ajutaţi de mii de echipaje din spaţiu ale altor civilizaţii galactice şi dimensionale benefice, determină tot mai mult o altă linie temporală de viitor pentru întreaga omenire, diferită de cea impusă de Illuminati şi care să ofere miliardelor de fiinţe umane un viitor cu adevărat liber de constrângerile pe care familiile întunecate le-au aplicat societăţii planetare prin intermediul legilor sociale, a mass-mediei şi a banilor.
Dar aceşti Anunnaki sunt fiinţe extraterestre provenite dintr-o civilizaţie care a considerat că lumea Pământului e numai bună de folosit pe post de material de lucru.
Legendele sumeriene referitoare la Anunnaki spun că aceste zeităţi – spiritele lor – sunt lacome şi dornice de control exercitat asupra speciilor care nu se pot apăra în faţa unor asemenea agresiuni subtile la nivel astral.
Desigur că la rândul lor aceşti păpuşari nu se lasă intimidaţi şi prin conexiunile lor cu diverşi magnaţi, cum sunt de exemplu şeful Google sau al altor companii de tehnologie cum este DARPA, manevrează unele segmente ale internetului, ori acaparează sau controlează concerne care dezvoltă tehnologii ce concurează în mod neloial sau prin manevre la bursă alte companii cum este cea a Fundaţiei Keshe care se străduie să promoveze tehnologia energiei libere.
Este o realitate care se petrece de exemplu chiar în timp ce vorbim şi ideea e că magnaţii Illuminati dispun de sute de miliarde şi chiar triliarde de dolari, cum sunt Rotshchildzii, în timp ce bugetele unor companii precum cea a Fundaţiei Keshe sunt limitate.
Dar mai mult decât atât, aceşti Illuminati văzând pe de-o parte că planurile lor au început să fie demontate, au trecut la alte faze ale acţiunilor lor mârșave.
Câmpul mental energetic colectiv încă se află într-o perturbare majoră din acest punct de vedere, dar energiile de Lumină şi Iubire ce vin pe Pământ în fluxuri constante şi din ce în ce mai mari îi vor izola treptat pe fiecare dintre aceşti Anunnaki Illuminati, cum sunt Soroş, Rothschild şi alţii ca ei, care au aure cu vibraţie negativă amplă.
Cu cât se vor împotrivi mai mult, cu atât energia de Lumină şi iubire creşte, până când la un moment dat vor fi practic spulberaţi de însăşi propria atitudine faţă de realitatea adusă pe Pământ de mesagerii Confederaţiei Galactice.
Avem în faţă un viitor extraordinar. De noi depinde cum îl vom folosi pentru propria evoluţie spirituală.
Pământul trece deja prin transformările anunţate încă de acum 15 ani de către Fondatori, prin diferiţi mediumi dintre care Sal Rachele este cel prin care s-a transmis foarte multă informaţie în acest sens.
Agenda malefică a Noii Ordini Mondiale a fost în mare parte anihilată de către Forţele Luminii şi Iubirii, care ajută omenirea să evolueze şi să iasă de sub influenţa Illuminaţilor.
Ceea ce înseamnă că linia temporală de viitor a omenirii a fost schimbată şi lucrurile încep să se îndrepte puţin câte puţin.
Pentru că am vorbit de multe ori despre planurile malefice ale Illuminaţilor, să vedem care sunt principalele trei aspecte de care ei se preocupă pentru a menţine controlul, atât cât le-a mai rămas, asupra omenirii.
De-a lungul ultimilor 30 de ani, de când au luat un avânt extraordinar ştiinţa şi tehnologia, aceşti Illuminati prin care acţionează Anunnaki din planul astral-eteric au folosit trei aspecte:
1 – mass-media pentru ţinerea mentalului uman doar într-o zonă restrânsă de acţiune şi înţelegere a realităţii;
2 – E-urile din alimente pentru care au făcut legi speciale şi medicamentele pentru care au impus anumite reguli – cum sunt vaccinurile criminale – pentru a stopa trezirea spirituală a omenirii;
3 – ridiculizarea realităţii spirituale şi a fenomenului OZN/civilizaţiilor extraterestre prin multiple personalităţi plătite special să iasă pe diferite posturi de televiziune foarte cunoscute gen CNN sau NBC şi altele şi să arunce dezinformări în spaţiul opiniei publice.
Cu toate acestea fenomenul OZN se amplifică, în lume numărul cărţilor de spiritualitate creşte de la un an la altul, ca şi numărul filmelor SF şi de spiritualitate.
De asemenea vreme de cel puţin un deceniu încoace tehnologiile libere au fost combătute sistematic de către slugile Illuminaţilor, deşi aşa cum au reuşit să afle unii jurnalişti de investigaţie mai curajoşi, unii din capii Illuminati chiar folosesc de 20 de ani dispozitive de energie liberă, în baza schemelor lăsate omenirii de către Tesla.
Vă daţi seama?
În timp ce Illuminati fac presiuni asupra marilor state dezvoltate pe problema petrolului şi a cotaţiilor la bursă, iar preţul petrolului afectează economia globală, aceşti întunecaţi nu plătesc nimic pentru că folosesc dispozitive de energie liberă. În schimb, cetăţenii de oriunde din lume sunt nevoiţi, datorită politicii impuse încă de Illuminati, să plătească şi curentul electric, şi gazele, şi apa rece şi caldă şi aşa mai departe.
De ce un grup mic de demenţi care controlează finanţele lumii se bucură de dispozitivele de tip Tesla şi restul omenirii plăteşte la greu pentru tot ceea ce se foloseşte?
Avem în faţă un viitor extraordinar. De noi depinde cum îl vom folosi pentru propria evoluţie spirituală.
[…] ENIGMELE CIVILIZAȚIEI – Mona Lisa Extraterestră – V – Micii Cenușii, unde au dispărut? – II – Hibrizii Extratereștri – II – Zeii și Războaiele lor pe Pământ – VI – Ofensiva Confederaţiei Galactice – III – Vimanele, ascunse sub Templele Zeilor? – II – Anunaki din spatele Illuminati – I […]
Cel care a scris acest articol confunda Anunnaki-i cu reptilienii.
DOMNULE TRUŞCĂ, VĂ INVIT SĂ PARCURGEŢI O DOCUMENTAŢIE PERSONALĂ ÎN PRIVINŢA ACESTUI SUBIECT, PENTRU A ÎNŢELEGE FAPTUL CĂ ANUNNAKI SUNT O RAMURĂ A REPTILIENILOR. ALTFEL, DISCUTĂM DISCUŢII!