Iluzia civilizaţiei
© Familia Simpson
Timp estimat de citire: 5 minute

Dacă ne gândim la ceea ce există cu adevărat în spatele legilor democraţiei, vom înţelege că tot acest joc aşa zis democratic este o mare înşelătorie.

Democraţie… Drepturi… Drept de vot… Dreptul la libera exprimare… Egalitate în drepturi… Dreptul de vot… Dreptul la o viaţă decentă… Dreptul la siguranţă… Acestea sunt doar câteva dintre drepturile pe care naţiunile lumii şi implicit indivizii din orice ţară le au. Cel puţin aşa scrie în majoritatea constituţiilor ţărilor, ca urmare a multor demersuri de-a lungul deceniilor pentru obţinerea unor asemenea drepturi.

Dar oare chiar există egalitate şi drepturi la modul real?

Haideţi să vedem o altă latură iluzorie a civilizaţiei umane, cea legată de mult trâmbiţatele libertăţi civile. Aparent pe hârtie toate aceste libertăţi există, pentru că ele constituie oarecum baza organizării sociale, un pas evolutiv în procesul de dezvoltare a civilizaţiei umane.

Desigur că în multe ţări unde există democraţie, dar şi în altele unde de abia se naşte o asemenea formă de organizare socială, oamenii sunt chemaţi să voteze în general odată la 4 ani. Un asemenea deziderat obţinut cu multe sacrificii de naţiunile lumii, de-a lungul deceniilor secolului 19, a fost viciat foarte mult de către Stalin. Acesta şi-a lăsat amprenta nefericită în istorie prin sintagma „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile” care a fost folosită mai târziu şi sub forma „Fiecare votează cu cine vrea şi din urnă iese cine trebuie”, care a fost o replică a lui Tudor Muşatescu din piesa “Titanic Vals”, însă această replică îi aparţine de drept lui Caragiale.

Vedem deci că aşa după cum consideră unii ajunşi în funcţii foarte importante, drepturile cetăţenilor sunt ignorate atunci când vine vorba de interesele personale ale celor care ocupă funcţiile menţionate.

Dacă v-aţi duce să-i cereţi vreunui politician socoteală, pentru prostiile făcute la noi în România după 1989 şi până acum, căci conform legilor aveţi acest drept, veţi constata că nu puteţi face aşa ceva. De ce?

În primul rând clădirea unde se află politicianul e păzită şi nu puteţi intra pentru că nu sunteţi angajatul acelei instituţii şi ca urmare nu aveţi acces. Culmea este că aceasta este singura cale – accesul în instituţia respectivă – de a cere socoteală direct şi faţă în faţă politicianului. Însă acest drept este anulat de alte legi, votate şi aplicate de politicieni. Şi bineînţeles multe dintre drepturile garantate prin Constituţie, pe care le avem, în realitate nu ni le putem exercita datorită anumitor legi care ne limitează unele drepturi. Bineînţeles că nu numai la noi se întâmplă asta, ci şi în multe alte ţări.

Cetăţeanului obişnuit i se cere să-l voteze pe X sau pe Y, şi aceşti X sau Y după ce sunt aleşi devin de neabordat, şi asta pentru simplul fapt că din acel moment sunt înconjuraţi de tot felul de legi şi categorii de personal care-i protejează de abordarea concretă a cetăţenilor de a le cere socoteală.

O asemenea chestiune a fost ticluită prin anii 1920 de către pionii Illuminati, care au pus la punct pas cu pas astfel de mecanisme prin care, fără a oferi partea esenţială a acestora care să fie găsită în legile societăţii, păcălesc populaţia.

Cu alte cuvinte, atunci când vi se cere votul – căci votul este cel care determină în cele din urmă felul în care evoluează civilizaţia umană – această cerere apelează la liberul vostru arbitru. Atenţie, nu vi se cere prin impunere, dar vi se spune “dacă nu mă alegi pe mine, cu celălalt o să fie rău” şi aşa funcţionează păcăleala.

Deci de bună voie oamenii îşi dau acordul pentru o asemenea minciună şi apoi constată dezamăgiţi că politicianul X sau Y şi-a uitat promisiunile electorale. Şi atunci dacă ne gândim la ceea ce există cu adevărat în spatele legilor democraţiei, vom înţelege că tot acest joc aşa zis democratic este o mare înşelătorie, o iluzie menită să folosească puterea liberului nostru arbitru nu neapărat pentru binele nostru, cât pentru binele acestor jefuitori morali care sunt Illuminati peste tot în lume.

Redescoperirea de Sine şi trezirea spirituală pot înlătura iluziile

Lumea în care trăim are foarte multe faţete… Unele dintre acestea se pot vedea mai bine, unele mai puţin bine pentru că fie sunt parţial mascate de situaţii şi probleme sociale, fie sunt deliberat menţinute în umbră pentru a nu fi cunoscute de către opinia publică aşa cum ar trebui.

Ce este civilizaţia?

Iată definiţa ei conform Dicţionarului Explicativ al limbii Române: ”Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală).” Deci vorbim despre civilizaţie ca factor de dezvoltare din toate punctele de vedere, inclusiv moral şi ca urmare ceea ce se întâmplă din perspectiva acelor lucruri care decid evenimentele care se petrec în societate, poate fi considerat drept un aspect al civilizaţiei, unul dintre miile derulate zilnic, care influenţează mai mult mai sau mai puţin categoriile sociale ale populaţiei.

Este evident şi simplu de înţeles în acelaşi timp că fiecare cetăţean al lumii are aşteptări de la civilizaţia în care trăim. Şi în altă ordine de idei, fiecare cetăţean al lumii, mai cu seamă cei intelectuali cu diferite pregătiri sociale şi profesionale, consideră că trăim într-o lume în care legile şi ordinea sunt respectate, pentru a putea spune că într-adevăr trăim într-o civilizaţie civilizată, ca să facem un mic joc de cuvinte. Cu toate acestea putem observa zilnic, mai peste tot în lume, cum oamenii trăiesc tot felul de eşecuri şi iluzii de pe urma unor asemenea aşteptări. Şi asta se întâmplă deoarece sute de milioane de oameni, dacă nu chiar miliarde, se ghidează în viaţa lor cotidiană după nişte iluzii impuse perfid de cei care trag sforile prin lume.

În campanile politice de exemplu se promit multe, şi nici 10% din aceste promisiuni nu sunt concretizate. Economiile statelor se bazează pe producţie şi consum, ceea ce implică nevoia de a desfăşura o muncă pentru producerea şi consumul acestor produse, asta apropo de cei care muncesc să le producă şi de cei care le consumă.

Munca la rândul ei nu este remunerată corespunzător, deşi cetăţeanul munceşte la locul respectiv, unde-şi desfăşoară activitatea, gândind că asta e. Deoarece cerinţele profesionale condiţionează. Aşa se formează unul dintre multele cercuri vicioase ale societăţii umane, deşi dacă am privi civilizaţia umană de undeva de la mii de metri altitudine, vom vedea totul aranjat şi ordonat, aşa cum vedem de exemplu un oraş din avion – o structură amenajată pe sute de kilometri pătraţi, cu cartiere, spaţii verzi, zone de agrement, terenuri fel de fel etc. ce mai … ceva frumos. Dar dacă am coborî la sol, imaginea se schimbă radical şi uneori dramatic. Pe lângă ceea ce vedeam frumos şi ordonat de sus, vom vedea şi gunoaie, mizerie, vechituri, clădiri dărăpănate şi multe altele care fac parte din rusticul şi învechitul aspect al oraşelor. Aşa şi cu chestiunile ce ţin de moralitate, cinste şi încredere.

Factorul cel mai des lovit de iluzia civilizaţiei, în sensul că oamenii îşi fac iluzii în mod repetat în acest sens, este cel moral. Deşi politicienii şi oamenii de afaceri dar şi alte categorii sociale mint, cetăţenii nu se învaţă minte şi prin repetiţie păţesc la fel şi a doua oară, şi a nşpea oară şi tot aşa. Ceea ce demonstrează că oamenii fie nu-şi dau seama în cine-şi investesc încrederea, indiferent în ce domeniu, fie nu înţeleg în ce realitate îşi duc existenţa. Şi atunci putem spune că având pretenţia că trăim într-o civilizaţie bazată pe valori, în realitate trăim într-o iluzie datorată nerespectării acestor valori, într-un mimetism constant al valorilor care duce mai mereu la iluzii amare trăite de-a lungul vieţii şi care erodează treptat percepţia corectă asupra lucrurilor care se petrec oriunde în lume. Doar redescoperirea de Sine şi trezirea spirituală pot înlătura aceste iluzii şi pot reda oamenilor adevărul în privinţa civilizaţiei umane.

Următorul episod<< Iluzia civilizaţiei (I)
Articolul precedentSahara a fost locuită de atlanţi? – VI
Articolul următor„Unde e vorbă multă, acolo e treaba scurtă”
Scriitor şi pasionat de neconvenţional, îşi păstrază anonimatul în continuare folosind o atitudine efervescentă pentru a pune în mişcare energia exploratoare a minţii umane, imprimând astfel în subtil nevoia de a găsi răspunsuri existenţiale.
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest
0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile