Rugaciunea si energia Sfantului Duh
© Pixabay

Rugăciunea adevărată este cea în care nu rostim cuvinte, nici cu gura, nici în gând, ci mutăm toată acea dorinţă profundă la nivelul…

Viaţa noastră aşa cum este ea ne aduce de multe ori lucruri neaşteptate şi uneori neplăcute. Fie că este vorba de ceva în plan personal, fie că are legătură cu cineva cunoscut nouă sau cu vreo împrejurare în care ne aflăm datorită altora sau a deciziilor şi alegerilor noastre, trebuie să înfruntăm mereu astfel de situaţii neplăcute.

Chiar dacă existenţa ne aduce în faţă multe provocări, avem la îndemână mai multe instrumente cu care ne putem ajuta. Unul dintre ele este rugăciunea. Dar aici nu mă refer la rugăciunea aceea religioasă, spusă din vârful gurii de majoritatea oamenilor care consideră că au credinţă într-atât de multă încât rugăciunea lor ajunge sau este auzită la Dumnezeu. Vai ce iluzii… Vai ce iluzii! Aşa se amăgesc majoritatea, crezând că dacă se duc la biserică şi se roagă acolo, punând un acatist sau pomelnic, ceea ce spun ei din vârful gurii sau în mintea lor va ajunge undeva sus de tot, cine ştie unde, şi că cineva uitându-se spre ei va vedea că ei se roagă şi va lua asta în calcul. Nimic mai fals!

Dar ce este de fapt adevărata rugăciune? Şi ce legătură are cu Sfântul Duh? Şi mai ales ce este Sfântul Duh?

Conform DEX, duh înseamnă: răsuflare, viaţă, respiraţie sau Existenţa ea însăşi care a dat naştere universului, dar mai înseamnă şi spirit şi suflet. Deci putem încadra înţelesul acestui cuvânt la noţiunea de energie şi informaţie.

Ca urmare atunci când rugăciunea adevărată este pusă în acţiune, începe şi Sfântul Duh să se mişte, atât în fiinţa noastră, cât şi în jurul nostru. Bineînţeles că noi, având mintea şi sufletul atât de încărcate cu atâtea chestii, multe dintre ele fiind reziduri, nu percepem că energia Sfântului Duh începe să se mişte în noi, decât dacă evident suntem complet sinceri şi deschişi în rugăciunea rostită.

Deci rugăciunea adevărată este cea în care nu rostim cuvinte, nici cu gura, nici în gând, ci mutăm toată acea dorinţă profundă la nivelul sufletului, cu intenţie bună, pozitivă, modestă, ştiind că ni se cuvine, ca fiecăruia dintre noi, tot ceea ce ne este necesar pentru ca să avem o viaţă bună şi frumoasă. Dar oamenii au fost învăţaţi de altă tagmă de ”deştepţi”, tagmă de profitori care a apărut din vechi timpuri, că trebuie ca rugăciunea să fie spusă, rostită, fie în şoaptă, fie cu glas normal. Greşit! De ce? Iată de ce!

Atunci când ne gândim la ceva ce ne dorim să obţinem, simţim în noi un cumul al unei stări anume. Acea stare este însăşi dorinţa ca energie. În loc să păstrăm acest cumul şi prin trăirea noastră să-l îndreptăm înspre planurile dimensionale, pentru a prinde viaţă, noi risipim energia acestui potenţial pe care-l simţim pe orizontală, prin cuvinte sau gânduri care se duc orizontal în lume. Apoi cum să se împlinească ele dacă nu sunt trimise în sus, ci pe orizontală?

Atunci când ne rugăm fără cuvinte în tăcere, pentru binele nostru sau al altuia, ori pentru a obţine ceva ce ne dorim în sensul bun şi pe merit, starea aceasta de plin interior generat de rugăciunea însăşi, pune în mişcare în conştiinţa noastră un fel de magnet de voinţă. Acesta pune în mişcare în structura noastră un flux de energie subtilă care începe să mişte straturile aurei şi determină mişcarea suflului de viaţă care este reprezentat de Sfântul Duh, adică suflarea de viaţă care circulă prin fiinţa noastră. Deci avem respiraţia noastră care derivă din Sfântul Duh aflat în noi. De aceea se spune că atunci când ne rugăm sincer cu toată fiinţa orice rău se îndepărtează de la noi sau de la persoana pentru care ne rugăm.

În liniştea fiinţei noastre să ne rugăm cu o stare de deplină pace şi bucurie că toate câte le cerem se vor împlini. De ce ? Pentru că Sfântul Duh este străjerul aflat la poarta intrării în Împărăţia Cerurilor, adică Sinele nostru spiritual. Şi persistând în adevărata rugăciune, dovedim noi – persoana – Sfântului Duh că merităm să trecem prin poartă, către Divinul din noi – Fiul. Este întocmai cum spunea şi Iisus: ”Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”. Adică prin Sfântul Duh.     

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?