Dacă Dumnezeu cel real nu e nici bun, nici rău, ce e cu expresia asta „bunul Dumnezeu”?
Poate că mulți dintre cei care vor citi acest articol mă vor cârcoti îndelung, crezând cumva că am luat-o pe arătură referitor la un subiect atât de delicat precum credința oamenilor. Dar veți vedea cu argumente că lucrurile nu stau deloc așa.
Atunci când în viața oamenilor multe lucruri merg de-a-ndoaselea, marea majoritate își îndreaptă gândul – de abia atunci! – către ceea ce ei numesc Dumnezeu. Sigur că foarte mulți, milioane de români, trăiesc cu acea imagine a unui „Dumnezeu” undeva în cer adică în univers, pe un tron într-o imensă sală de unde cu doar 2 ochi – că deh, suntem făcuți după chipul și asemănarea lui – vede absolut tot ce se petrece pe Pământ! Pe bune? Cu 2 ochi vede în același timp ce fac vreo 7,5 miliarde de creaturi umane peste tot pe Pământ? Îi vede pe toți în același timp, doar cu 2 ochi? Eu vă asigur că nici măcar copiii din ziua de azi nu mai înghit asemenea brașoave.
Dar să continuăm… și cum se gândesc mulți așa către Dumnezeu, își zic în sinea lor, ori prin viu grai față de familie, „eeeh…cum o vrea bunul Dumnezeu…” Și iar spun… Pe bune? Care „bunul Dumnezeu” stau și mă și vă întreb?
Hai să o luăm simplu și metodic. Foarte multă lume când vede ceva rău în societate se gândește așa: „ne-o ajuta bunul Dumnezeu să scăpăm și de astea…” Mai mare ignoranță ca asta nu cred că poate fi! De parcă în universul ăsta ar exista un „bunul Dumnezeu” și un „răul Dumnezeu”! Ar fi chiar aiurea, așa e? Căci dacă ar exista un „Dumnezeu bunul”, Legea Polarității, a Simetriei și a Corespondenței spun că ar trebui să existe deopotrivă și un „Dumnezeu răul”. Și atenție! Prin „Dumnezeu răul” nu mă refer deloc la ceea ce numesc oamenii în general ca fiind diavolul. Dar așa cum știm și cunoaștem din multe scripturi sacre și apocrife unele dintre ele, Dumnezeu în calitate de Creator nu e nici bun, nici rău, doar mintea omului gândește astfel.
Dacă Dumnezeu cel real nu e nici bun, nici rău, ce e cu expresia asta „bunul Dumnezeu”? Este o mare și amarnică amăgire a tuturor celor care cred în această exprimare. De ce? Pentru că fără să înțeleagă faptul că mintea lor le joacă o teribilă festă – de parcă adevăratul Creator n-ar avea altceva de făcut decât să le rezolve lor toate problemele, în loc să aibă grijă de mersul universului! – și că pot și singuri să-și rezolve dificultățile din viața lor dacă pun mâna și se instruiesc puțin, ei consideră că se roagă la Dumnezeu și acesta îi va ajuta „ca prin minune”! Că doar sunt credincioși, nu-i așa? Și cu cât sunt ei mai evlavioși și se consideră mai păcătoși, cu atât „bunul Dumnezeu” îi va ajuta. Este una dintre cele mai mari iluzii care îi poartă pe acești „credincioși” către limitele disperării lor, pentru că fiecare dintre ei va vedea la un moment dat că nu se întâmplă nimic și Dumnezeu nu-i ajută. Și astfel se afundă în disperare, amărăciune sau neputințe. În loc să devină lucizi și conștienți că ei înșiși prin ei înșiși pot să-și rezolve toate problemele pe care le au. Ca urmare a unei asemenea ignoranțe viața lor devine la un moment dat un adevărat chin, și mintea lor fabrică și mai multe iluzii, îndepărtându-i treptat tot mai mult de sufletul lor și de adevărata comoară care există în el: adevăratul Dumnezeu.
Deci toate conceptele minții sunt iluzorii, chiar și cu privire la Dumnezeu. Și asta deoarece mintea nu poate cunoaște, ci doar poate interpreta, și dacă nu primește de la suflet – care trebuie să fie trezit – adevărul despre Dumnezeu Creatorul, atunci mintea îl duce pe om către cele mai distorsionate interpretări și în consecință credințe. Și de aici la o viață pe de-a-ntregul trăită în tot felul de iluzii, neputințe și pierderi nu e cale lungă.
Dumnezeu Creatorul e Ceea Ce Este: nici bun, nici rău, și când ne vom trezi în Sinele nostru spiritual, vom conștientiza că în realitate binele și răul au fost doar în mintea noastră.
