Muzeul Vaticanului

Iată ce fel de semnificații au scările – spre subsolul unei clădiri sau cele de la metrou – și când le visăm ar fi bine să memorăm, ca să putem să ne descurcăm cât mai bine posibil în situațiile de viață.

Am văzut în mini serialul despre interpretarea scărilor care ne apar în vise o multitudine de semnificații. Totuși încă nu am epuizat explicațiile, deoarece ar trebui să ne mai gândim și la alte tipuri de scări, cum ar fi cele folosite pentru acoperișul caselor, ori cele utilizate de către lucrători la urcarea pe stâlpi sau pe pereții diferitelor clădiri. Și de exemplu mai avem scările de metrou, dacă în vis vedem că le coborâm pentru a călători cu metroul. Și să le luăm pe rând, ca să vedeți că de data asta au semnificații puțin diferite de cele din episoadele anterioare.

În privința scărilor folosite pentru stâlpi și acoperiș, dacă visăm că suntem urcați pe o asemenea scară înseamnă că intenționăm să atingem un nivel de statut social mai sus decât al celor pe care-i cunoaștem. Stâlpul mai are și o conotație legată de conexiunea cu cerul, cu universul, cu spațiile dimensionale superioare în general. Dacă visăm că suntem pe scară sprijinită de un stâlp, rezultă că Sinele nostru spiritual știe că se apropie vremea când va trebui să ne ocupăm de o asemenea chestiune. Desigur că e vorba de o schimbare de optică referitor la cum să facem să accedem la valori superioare de existență, și evident ne vor apărea în cale tot felul de situații prin care – dacă suntem atenți la ele – vom înțelege cum să facem să ne elevăm spiritual. Și aici mai sunt niște amănunte. Că fără ele nu se poate. Depinde de amănuntul în cauză, poate fi un cuib de păsărele, o pisică suită pe stâlp, ori altceva după care ne suim pe scara aceea pentru a-l lua de acolo.

Conținut dedicat abonaților. Nu ai cont? Click aici.

 
Următorul episod<< Interpretarea viselor: Scările – Reflexie a conștiinței (III)

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?