Ne vom dezvăţa oare în viitorul apropiat de apucăturile noastre ancestrale?
Din punct de vedere spiritual, suntem o societate infantilă. N-am reușit nici până-n prezent să unim știința cu religia pentru a putea studia viața pe deplin. Deși ne lăudăm cu tot felul de particule cuantice și denumiri pompoase, nu știm la modul concret de ce mărul lui Newton cade pe pământ. Ca de obicei, umblăm la efect fără să cunoaștem cauza. Avem impresia că lumina “călătorește”, deși după refracție, lumina își reia cursul și “viteza” ei firească, fără să încetinească. Este un experiment simplu pe care îl poate înțelege și un copil. Cu toate acestea, încă ne deplasăm cu pârțuri de dinozaur.
La nivel mondial avem peste 4000 de religii și totuși sperăm că putem deține drepturi de autor asupra lui Dumnezeu. Dacă apare un nou Iisus, Buddha sau Mahomed, întreaga piramidă ierarhică dă ochii peste cap strigând blasfemie, de frica faptului că oamenii nu vor mai avea nevoie de intermediari pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Da, normal că există. Dar CE este Dumnezeu? Și mai ales, DE CE este? Crede și nu cerceta, de parcă îndoiala este un păcat. Foarte bine! Atunci de ce nu începem invers, cu certitudinea?
Pe parte interpersonală stăm la fel de prost. Alergăm după cunoaștere atât timp cât primim recunoaștere. O diplomă, un premiu, ceva acolo cât să ne valideze existența. Fiecare are impresia că știe ce-i mai bine pentru celălalt, deși, dacă ne uităm în viețile noastre personale, nu aplicăm mai nimic din deșteptăciunea noastră. Suntem profund avariați emoțional. Ne impunem voința în fața altor ființe, iar dacă lucrurile nu decurg conform așteptărilor, ne luăm jucăriile și plecăm. Ne proiectăm propriile frici și dorințe neîmplinite asupra celor de lângă noi, mascate sub forma grijilor și-a controlului, apoi ne mirăm de ce nu mai ajungem la maturitate și independență. Așa împuternicești un om? Dar stai! Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți! Așadar, ne pasă de un om care moare de foame la capătul celălalt al Pământului, în timp ce lângă noi zace un muribund.
Dacă întrebi un om despre viața lui, îți va vorbi câte în lună și în stele despre orice altceva, mai puțin despre sufletul său, despre trăirile și simțirile sale. Statistic vorbind, deși estimativ 65% dintre oameni cred în “ceva” după moarte, nu ne putem ierta nici măcar pe patul de moarte. Visăm la nemurire virtuală, la prelungirea vieții și la implanturi cibernetice, fără să acceptăm cum ne simțim în clipa prezentă, de parcă altcineva a trăit în locul nostru. Poate chiar așa și este. Ai anumite momente ocazionale, anumite străfulgerări când cobori în realitatea ta, în corpul tău și te întrebi: Ce caut eu în viața asta? Comoara piraților din insulă? Plăceri fără consecințe? Izbăvire prin suferință? Păi bun și dacă nu-ți ies pasențele ce faci? Pe cine dai vina? Poate ar trebui să privim în urmă, la alegerile și deciziile noastre…
Civilizația umană va face un mare salt în conștiință atunci când va pune sufletul înaintea mentalului
Civilizația umană trece printr-un Mare Reset. Și nu pentru că așa vrea Forumul Economic Mondial, Marea Dezordine Mondială, sau vreo creatură fosilizată, ci pentru că orice civilizație care nu-i în stare să trăiască în comuniune cu mediul înconjurător dispare ca o consecință naturală a alegerilor sale. În mai puțin de 100 de ani, am mătrășit 50% din biodiversitatea ecosistemului, iar acum, vrem să dregem busuiocul cumpărând o bucată de plastic exorbitantă care poartă numele unui mare savant, uitat în sărăcie pentru că vroia să ofere lumii energie liberă. Pe bune?? Suntem, într-adevăr, o civilizație care poartă karmă nucleară. Imediat după primele bombe atomice, Obiectele Zburătoare Neidentificate s-au înmulțim ca ciupercile după ploaie. Silozurile nucleare au fost pur și simplu dezactivate în fața neputinței oficialilor de rang militar. În schimb, ne mințim că suntem singuri în univers, dar vrem să ajungem pe Marte. Ca să ce? Să mai bubuim și alte planete?
Poate veți spune că pe Pământ sunt foarte multe suflete imature, fără experiența necesară de-a înțelege viața ca parte interconectată din Întreg. Drept urmare, nivelul de ignoranță și indiferență la care s-a ajuns, nu permite asimilarea de cunoaștere spirituală autentică, din simplul motiv că ceea ce nu înțelegem tindem să respingem. Timp de milenii, societățile secrete – atât cele bune cât și cele mai puțin bune – au preferat Cunoașterea Inițiatică, rezervată doar celor pregătiți s-o primească. Avem pretenția ca “oile” să se transforme în “lei”, apoi eventual în “phoenicși”. Cu sistemul actual de învățământ, este practic imposibil. De-abia reușim cinci minute consecutive să rămânem calmi la interior, să ne oprim gândurile conflictuale ale propriei minți, în schimb, visăm la pace și ordine mondială în exteriorul nostru, ca și cum imaginea din oglindă este separată.
Hai să fim noi, Focul cel Viu și Sacru, și cei care aprindem Flacăra Cunoașterii în lume!
Triste adevaruri!