Spiritualitatea luciferică abundă în termeni de iubire, ascensiune, înălțare, deși în plan nevăzut, în culise, urmărește exact opusul.

Explozia de informație și de cunoaștere din ultimii ani este ca o monedă cu două fețe, sau o armă cu două tăișuri și ceea ce este vital în această ecuație este puterea de discernământ a fiecărei ființe. Mulți dintre cei care au ieșit dintre granițele strâmte ale explicațiilor religioase, au intrat pe un teren al tuturor posibilităților, culturilor și aspirațiilor.

Este cumva la modă să facem parte dintr-o altă cultură, ex yoga, deși suntem născuți în religia ortodoxă și credem că ne putem vindeca suferințele cu reiki sau prananadi, deși străbunii noștri au avut ca temelie plantele medicinale. Exemplele de acest gen pot continua, cu argumente pro și contra.

La fel ca într-un curent alimentar în care amesteci produse tropicale în plină iarnă autohtonă, trupul nu numai că nu este hrănit corespunzător, dar va face și foarte multe eforturi de a se adapta la cerințele noilor alegeri culinare. Rezultatul, în timp, poate duce la malnutriție sau chiar îmbolnăvire, deși acel om are impresia că se hrănește sănătos, conform noilor ideologii culinare. Cu sufletul și spiritul este cam aceeași poveste, cu aspecte mai delicate și mai subtile, pentru că miza este infinit mai mare.

Ca om crescut în copilărie la bunici, la țară, mi-am dat seama de legătura puternică dintre pământ, rădăcini, înaintași și produsul finit a ceea ce suntem în prezent. Nicio particică din nou nu este străină de vechi și de plusurile și minusurile a ceea ce a fost și din ceea ce va să vină… Cred cu convingere că nu întâmplător ne naștem într-o cultură spiritual/religioasă care este un fel de scenă pe care jucăm unul dintre rolurile vieții. A abandona superficial înțelesul unei culturi pe care o considerăm depășită și a lua la rând altele, care par la o primă vedere mai pe înțelesul și gustul nostru este una dintre primele greșeli pe care cred că le facem cu toții la un moment dat, cu mențiunea că unii dintre noi își pot da seama pe parcurs cam cum stau lucrurile.

Faptul că un om al vremurilor noastre nu își mai cunoaște rădăcinile și nu are o fundație pe care să construiască ceva stabil este poate cel mai favorabil teren de creștere a iluziei că poate deține ceva cu adevărat valoros în plan spiritual.

Iluzia este piatra de temelie și una dintre capcanele spiritualității luciferice, care a cuprins mințile unui număr din ce în ce mai mare de oameni. Iluzia că pot cunoaște rapid, că pot avansa fără efort, că pot învăța, iniția alte ființe, că pot deveni mici dumnezei, ei înșiși cu capacitatea de a trasa un adevăr și o cale, toate acestea sunt unelte prin care sunt prinse în capcana multe suflete rătăcitoare. Partea proastă la o astfel de spiritualitate apetisantă prin rapiditatea prin care sunt promise rezultate, promovări și vindecări este că se trece rapid, sau formal, de rolul în ecuația evoluției al uceniciei, care constituie baza de temelie a oricărui urcuș spiritual.

Nu cu multă vreme înainte, ucenicia în orice proces de învățare, era treapta care trecută, sau nu, decidea apoi traseul viitor al aspirantului. Truda, învățarea bunăvoinței, exersarea răbdării și ascultării, micile umilințe prin care era zgândarit orgoliul personal, privațiunea de anumite necesități de bază, toate acestea constituiau materia ucenicului, care putea deveni la rândul lui profesor și maestru, dacă trecea decent și onest de testele care îl puneau mai devreme, sau mai târziu, în lumina adevărului propriei capacităti. Chiar și Iisus a avut nevoie de astfel de pași pe școala vieții pământene, asemenea altor ființe elevate, trimise pe pământ ca deschizători de noi drumuri și aspirații.

În ziua de astăzi, devenim maeștri și profesori fără să mai fie nevoie de a fi și ucenici, pentru că ucenicia este școală grea și acolo s-ar cam pierde majoritatea aspiranților acestei lumi bune la orice, mai puțin la răbdare, bunăvoință și umilință, în sensul ei învățător.

Dacă nu mai putem face o astfel de școală a uceniciei, urmăriți de exigența unor învățători cu adevărat onești, putem face cât mai transparenți, în viața de zi cu zi, practica ucenicului chiar prin viața pe care o ducem, fie ea la oraș, sau la țară. Învățăm modestia și smerenia, dacă dorim cu adevărat asta, din relațiile cu cei din jurul nostru, din modul în care le vorbim și prin care ne comportăm, prin dăruirea de care dăm dovadă, prin răbdarea și altruismul pe care le învățăm în trafic, pe stradă, la muncă, în situații în care ne simțim depășiți fizic și psihic.

Dacă privim viața ca pe o școală de dobândire a unor virtuți și nu ca un prilej de câștig, desfătare sau extrapolare a faimei personale, avem șanse bune ca ucenicia noastră de zi cu zi să fie răsplătită și astfel să avem acces la adevărata cunoaștere, a inimii..

O altă unealtă a spiritualității luciferice, în afară de creșterea vanității discipolilor, este modul în care este privită fericirea ca rezultat al învățăturilor urmate. În acest caz, fericirea este un proces al creșterii propriei importanțe, al atingerii unei imagini care să fascineze și să influențeze alte suflete. Un fel de fum fals al exacerbării propriului ego, prin care respectiva ființă chiar începe să creadă că a ajuns la un anumit nivel și că poate influența lumea prin prisma propriei puteri. În realitate, această putere chiar există, dar nu la modul pe care îl crede acel om, pentru că spirite malefice se joacă atunci cu el, arătându-i tot felul de imagini și punându-l în fața unor situații în care totul este facil și se poate ajunge la orice abundență dorită.

Cine merge mai departe pe această cale poate să ajungă dependent de “senzații tari”, poziții privilegiate, alte avantaje și favoruri…, chiar dacă intenția inițială a fost una nevinovată și chiar onestă. Căderea poate fi de multe ori dureroasă și traumatizantă, dar în unele cazuri se dovedește a fi de bun augur pentru cel care a trecut prin ea. Sunt multe exemple de astfel de ființe care au experimentat puterea lumii, apoi s-au căit și și-au sensibilizat inimile prin modestie și slujire, ajungând apoi ucenici și apostoli ai luminii Hristice. Un exemplu care îmi vine acum în minte este cel al lui Saul, care avea să devină ulterior apostolul Pavel, în urma unei trăiri mistice, pline de învățăminte.

În general, spiritualitatea luciferică abundă în termeni de iubire, ascensiune, înălțare, deși în plan nevăzut, în culise, exact opusul lor îl și urmărește. Oamenii sunt forțați să creadă că Dumnezeul lor primordial cumva i-a abandonat, sau este supărat pe ei, și din acest motiv, diferite civilizații extraterestre se joacă după bunul plac cu noi, oamenii, având putere deplină asupra noastră și făcându-ne să credem că suntem niște ființe aservite lor. De fapt, lovitura sub centura credinței fiecărui individ este lucrarea de temelie a spiritelor luciferice, care se exprimă printr-o armată de oameni servili, lacomi, dornici de îmbogățire rapidă, obsedați de dezvoltare și putere personală.

Odată slăbită credința unei ființe într-un Creator viu, iubitor, plin de compasiune și dăruitor de dragoste necondiționată, omul începe să plutească ca un vas în derivă pe cărările vieții. Este din ce în ce mai deznădăjduit și poate pierde pe moment firul de legătură cel mai important al său, cel al vieții creației din are este parte integrantă.

Trăirea Hristică, pe de altă parte, este una infinit mai lăuntrică, de cele mai multe ori nevăzută și neobservată în exterior, care nu pune imaginea și realizarea personală în prim plan, ci atenția și bunăvoința față de orice lucru viu, care este parte integrantă din Creație. Astfel de ființe se feresc de publicitate și de luminile rampei, preferând să rămână într-un fel de anonimat, deși aura blândă care îi învăluie atrage ca un magnet alte suflete. În această sferă întâlnim adevărații mesageri, vindecători și învățători, cei care și-au câștigat acest drept prin strădanie și efort de-a lungul experiențelor sufletești și examenelor spirituale. O ființă care o apucă pe o astfel de cale trebuie să fie conștientă că greutatea cea mai mare este chiar cea din interiorul propriilor convingeri și sentimente, iar îngustimea cărării spre mântuire și eliberare ține de felul în care ne debarasăm, fără luptă și frustrări, de tot felul de iluzii, atașamente, manipulări și credințe ale minții de care devenim la un moment dat conștienți. Observăm atunci, cu un ochi lăuntric, o mulțime de oameni care se înghesuie spre o lumină falsă, în spatele căreia se afla un hău întunecat și un grup, infinit mai mic ca număr, care traversează o vale a întunericului, în spatele căreia se află cea mai pură și mai curată lumină, care s-a născut pentru a ne da viața veșnică.

Articolul precedent20 de semne ale spiritualității false
Articolul următorImunitatea scăzută, semn al unei suferințe mai profunde
Terapeut specializat în presopunctură, reflexoterapie, masaj somatic și radiestezie, Gabriel Socaciu a publicat două cărţi, Lucrarea şi Tămăduirea Interioară, care pot fi folosite ca instrumente de lucru pentru redobândirea sănătăţii.
4.8 4 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile