Nibiru a rătăcit prin spațiu, iar anunnaki, în funcție de nivelul lor de evoluție, au trăit în medii controlate, cu tehnologie avansată, izolate de vidul de gheață al spațiului cosmic.
Acest articol vine în continuarea articolului „Nibiru, lumini și umbre”. Vom explora mai adânc și vom ajunge la o concluzie pentru moment. Rămâne ca vremurile să contureze detaliile în forma lor exactă.
Folosim aceleași premise spirituale, ezoterice și științifice, menținând cadrul cât mai simplu și redus la esență. La fel ca și articolul precedent, ceea ce veți citi are la bază următoarele elemente:
- surse ezoterice și științifice considerate de calitate
- logica folosită în sens convergent, către o imagine coerentă, supervizată de înțelepciunea vieții
- călăuzirea mea spirituală, suprapusă peste toate datele și raționamentele
Dragi cititori, dacă ați ajuns aici, ați parcurs probabil mesajul precedent care a concretizat o investigație privind Nibiru și presupusa sa apariție în sistemul solar, de pe o orbită de aproximativ 3.600 ani. Păstrând cadrul conturat în acel mesaj, respectiv considerentele științifice și ezoterice, precum și expunerile spirituale și întrebările cu dominantă retorică, ne propunem să explorăm mai profund anumite date rezultate din acea investigație, care, chiar dacă nu schimbă cadrul general, au totuși potențiale consecințe semnificative privind modul în care privim Nibiru și civilizația sa, descrisă în sursele istorice străvechi drept anunnaki.
Investigația continuă în mod constructiv, folosind logica de tip convergent modulată de călăuzirea spirituală și intuiția autorului, fără a uita recomandarea de a folosi discernământ față de tot ceea ce citiți, aici și în altă parte.
Acestea fiind spuse, elementul care atrage atenția în articolul precedent este viteză orbitală foarte mare (mediată) pe care ar trebui să o aibe Nibiru pentru a putea realiza presupusă orbită între Sirius C și Soare într-un interval de aproximativ 3.600 de ani. Acea viteză, cu aproximație și interpolare, a rezultat a fi în jurul valorii de 1.400 km/sec. Ca referință, vitezele observate ale asteroizilor sunt în jur de 20-30 km/sec, iar pentru comete în jur de 30-50 km/sec (50 km/sec este cea mai mare viteză observată până acum a unei comete).
Concluzia este că viteza medie estimată a lui Nibiru în ipoteza că ar orbita Soarele și Sirius (c) cu o perioada de 3.600 de ani, respectiv 1.400 km/sec ar fi de aproape 30 de ori mai mare decât viteza celei mai rapide comete observate. Deși tehnic ar putea fi posibil, intuiția spune că este ceva ce trebuie să vedem mai atent, deoarece sunt parametri care pot indica altceva.
Imaginea sugerată este să ne raportăm mai degrabă la cometele care au perioade mari (mii de ani între aparițiile în sistemul solar observabil) și m-am simțit călăuzit să introduc o imagine a sistemului solar, așa cum este ea acum conturată de experiența științifică. Vom folosi și câteva imagini de detaliu, ajutătoare.
Vom considera zonele principale ale sistemului solar (cuprinzându-se unele pe celelalte) enumerate mai jos, apoi vom explica pe scurt….
