Ascendentul indică temperamentul, iar Descendentul arată felul în care suntem etichetați de către cei din jur.

După cum ați putut citi în ultimele două numere ale revistei, am explicat despre influențele gradului 29 din fiecare zodie, precum și caracteristicile planetelor aflate la acest grad 29, indiferent de semnul zodiacal în care se află ele la momentul nașterii.

Pe baza celor două articole puteți să combinați informațiile, dacă de exemplu în astrograma natală aveți vreo planetă la gradul 29 în zodia respectivă. Citiți semnificațiile acestui grad al zodiei și la asta adăugați informația despre planeta aflată la gradul 29 în zodia menționată.

Însă plasarea planetelor la gradul 29 într-o zodie sau alta ar fi incompletă ca informație, dacă nu am lua în calcul și Ascendentul și Descendentul plasate la acest grad. Sunt mulți oameni în lumea asta mare care, datorită orei de naștere, au plasată axa Ascendent-Descendent la gradele 29 în zodiile în care sunt plasate la momentul nașterii.

Pentru a ști cât mai exact gradul la care se află în momentul nașterii Ascendentul și Descendentul, este important să ne cunoaștem cât mai bine ora nașterii. În astrologie se folosește metoda astronomică a echivalenței gradelor în minute. Astfel un grad are 4 minute și este evident că o marjă de eroare a orei de naștere cu plus minus 15 minute să zicem, poate da date diferite. Mai ales în cazul celor care ca interval orar se întâmplă să se nască spre finalul celor două ore care caracterizează un semn zodiacal. Altfel spus Ascendentul/Descendentul ca axă principală parcurge un semn zodiacal în 2 ore. De aceea e atât de importantă cunoașterea orei de naștere, pentru că astfel avem posibilitatea de a stabili exact informațiile despre domeniile de viață importante din astrograma natală.

Dacă Ascendentul se referă la felul în care reacționăm deci la temperament, Descendentul se referă la cum arăt eu ca individ în fața celorlalți. De exemplu, Soarele, arată caracterul redat de zodia de naștere, Ascendentul indică temperamentul, iar Descendentul arată felul în care suntem etichetați de către cei din jur, cum ne arătăm noi în fața celorlalți. Vorbim aici de partea de personalitate specifică acestei axe, căci Ascendentul și Descendentul mai indică și locul vulnerabil pe partea de sănătate, precum și felul în care vom relaționa. Deci ne vom referi doar la temperament și la felul în care persoana e percepută.

Pentru a câștiga ceva spațiu în articol, să denumim cele două noțiuni cu AS și DS.

AS/DS la gradul 29 în Berbec – vei avea un temperament nu de Berbec, ci de Taur, astfel că vei reacționa mai lent în price împrejurare. Cei din jur te vor considera pasiv ca reacții.

AS/DS la gradul 29 în Taur – în loc să fi ca un nativ Taur, vei reacționa ca un Geamăn, adică rapid și implicat în mai multe chestii deodată. Cei din jurul tău te vor privi ca pe o persoană vorbăreață.

AS/DS la gradul 29 în Gemeni – reacțiile tale nu vor semăna cu cele ale Gemenilor, ci mai degrabă pasive și capricioase precum ale Racului. Vei fi privit de cei din jur ca o persoană care se preocupă mai mult de chestiile domestice decât de relații.

AS/DS la gradul 29 în Rac – ca temperament vei reacționa întotdeauna vulcanic precum Leul, pentru că nu-ți place nedreptatea, și în plus poți fi privit de către cei din jur ca o persoană orgolioasă, creativă și aventuroasă.

AS/DS la gradul 29 în Leu – nu vei reacționa ca un nativ al acestui semn, ci ca o Fecioară, analizând și procesând informația. Vei constata că e mai bine să gândești decât să izbucnești instinctiv. Cei din jur te vor privi ca pe o persoană migăloasă, atentă la chestiile practice.

AS/DS la gradul 29 în Fecioară – ca temperament te vei comporta precum Balanța, adică o atitudine diplomată și binevoitoare, iar cei din jurul tău te vor percepe ca o persoană capabilă să aibă un echilibru constant acolo unde alții comit excese de orice fel.

AS/DS la gradul 29 în Balanță – vei reacționa ca un nativ Scorpion, nu ca o Balanță, adică taci și faci, urmărindu-ți în secret țelul pe care vrei să-l îndeplinești. Cei din jur te vor privi ca pe o persoană care la adăpostul răbdării, își construiește o strategie despre cum să interacționeze în relații.

AS/DS la gradul 29 în Scorpion – reacțiile tale te vor duce când pe culmi, când în abisul ființei tale, întocmai ca Săgetătorul. Cu toate acestea reacțiile tale sunt pline de optimism, iar cei din jur te vor privi ca pe o persoană care cunoaște multe și care-i poate îndruma pe alții.

AS/DS la gradul 29 în Săgetător – reacțiile tale împrumută mult din trăsăturile rigide ale Capricornului, deci temperamentul tău este unul cam scorțos care nu se adaptează așa ușor la ceea ce este în jur. Ceilalți te vor privi ca pe o persoană retrasă, cam taciturnă și cu scopuri ascunse.

AS/DS la gradul 29 în Capricorn – temperamentul tău are multe aspecte de Vărsător, așa că reacțiile tale țin de nevoia de independență în aproape toate privințele, indiferent despre ce e vorba. Cei din jur te vor privi ca pe o persoană indiferentă, care-și urmărește doar propriul interes.

AS/DS la gradul 29 în Vărsător – aspectele specifice Peștilor se vor manifesta în felul în care reacționezi, poate cu timiditate, poate cu atitudini care au la bază necesitatea de a avea multe contacte, iar cei din jur te vor privi ca pe o persoană care deși poate avea multe relații, pare deseori solitară și cu tendința de a evita implicarea.

AS/DS la gradul 29 în Pești – temperamentul tău va fi unul care te determină să explorezi, să te implici, să vrei să preiei frâiele unei acțiuni sau să-ți impui ideile indiferent ce opoziție întâmpini, precum face Berbecul. Cei din jur te vor privi ca pe o persoană nechibzuită care preferă mai întâi să se lovească cu capul de perete, pentru ca abia apoi să se întrebe „ce a fost aia…?”

Ca să aveți o idee suficient de clară despre cum sunteți, și dacă vă cunoașteți ora nașterii, stabiliți-vă Ascendentul (chiar dacă nu o știți exact, dar știți cu aproximație căutați în tabelul alăturat la intervalul orar) și dacă e plasat la gradul 29, citiți informația conform zodiei Ascendentului, dar și zodia opusă acestuia unde se află Descendentul. Dacă de exemplu aveți AS la 29 de grade în Leu, DS va fi la 29 de grade în Vărsător. Citiți AS de la Leu și DS de la Vărsător. Așa veți avea o imagine completă.  

Următorul episod<< Astrologie – Gradul 29 în fiecare zodieAstrologie – Fundul Cerului și Mijlocul Cerului la gradul 29 în zodii >>
Acest articol face parte 4 din 5 seria Gradul 29 în Astrologie
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile