Înţelepciunea proverbelor româneşti
© Cristimilan7 / Romania / Deviantart

Ajungem să trăim nedreptăţi pentru că nu ştim în ce fel acţionează Legea Divină.

Iată un alt proverb plin de tâlc. Cred că mai toată lumea a auzit acest cuvânt ”haram”, pe care multă lume îl foloseşte totuşi rar atunci când discută despre tot felul de chestii. Uneori mai auzim varianta ”Ce-i de haram, de haram se duce”. Definiția pentru acest cuvânt, aşa cum este redată în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, este următoarea: ”Lucru luat cuiva pe nedrept; pe nedrept; bun de jefuit, de prădat; lucrul câştigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit.”

Ei bine, trăim actualmente într-o societate în care ne-am putea pune întrebarea dacă acest proverb mai este valabil. Pentru că vedem deseori cum oameni fără scrupule ajung la un moment dat să-şi însuşească ceea ce este al altuia, fie prin furt, fie prin minciună sau prin alte mijloace necinstite. Şi vedem cum prin procese la tribunal, prin trădări şi înşelăciune, prin ipocrizie şi alte atitudini urâte şi negative, de care sunt capabili unii oameni în viaţa lor, cei cinstiţi şi sinceri pierd, de cele mai multe ori pentru totdeauna, ceea ce era al lor. Şi ce se mai bucură în sinea lor mişeii care fură de la alţii!

Acest proverb se referă că dacă cineva fură de la altul, până la urmă va pierde la rândul său ceea ce a furat. Asta seamănă cu Legea Karmei. Numai că vedem de-a lungul vieţii că cei care fură, mint, înşeală, care sunt agresivi şi răi, nu-şi primesc pedeapsa. Şi noi aşteptăm să li se întâmple pedeapsa, dar aceasta se pare că nu vine în cursul vieţii noastre. Şi atunci, cei care fură, mai pierd ceea ce şi-au însuşit pe nedrept? Poate da, poate nu… Dar se pune problema că dacă nu pierd după mulţi ani ceea ce au furat, şi nu plătesc karmic până la sfârşitul vieţii lor, poate vor plăti când vor veni la întrupare în viaţa viitoare. Este posibil şi asta, dar noi nu avem răbdare până atunci, şi nici nu avem de unde să ştim că ne vom reîntâlni cu acea persoană în viaţa viitoare, ca să vedem cum îşi ia pedeapsa karmică. Noi vrem să-şi primească pedeapsa cât mai repede, să vedem noi pentru ca să fim liniştiţi după aceea. Dar asta nu se întâmplă şi de multe ori ajungem în situaţia de a ne pune întrebarea dacă nu cumva chiar există Legea Karmei, dacă nu cumva Dumnezeu şi dreptatea lui nu există cu adevărat. Ajungem să trăim nedreptăţi nu pentru că avem aşteptări în acest sens şi acestea nu se finalizează, ci pentru că nu ştim în ce fel acţionează Legea Divină în acest sens.

De cele mai multe ori, atunci când cineva ne fură, ne agresează sau ne face o nedreptate, trăim cu gândul că într-un fel sau altul îşi va primi pedeapsa cât de curând.

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile