Cele trei nivele ale fiecărei Chei reprezintă stadiul de evoluție pe diferite segmente ale vieții noastre, în timp ce Linia de la fiecare Cheie ne indică ce fel de vibrație emitem de la nivelul Cheii respective.
Educația anilor de școală ne învață că totul are la bază atomul, care realizează apoi diferite structuri pe care chimia le-a catalogat frumos în elementele tabloului lui Mendeleev.
Dincolo de partea chimiei care e prezentă peste tot în natură, prin tot ceea ce există pe Pământ, există cărămizile vieții numite proteine. Acestea sunt construite de către cele patru nucleotide de bază din ADN. Privind această chestiune pe ansamblu, putem considera că toți cei 64 de codoni conțin diferite proteine. Pentru că fiecare individ uman are programul său genetic unic, original și irepetabil, rezultă că la fiecare individ uman asamblarea seturilor de proteine este unică, de aceea unul are ochii verzi dar nu are chipul frumos, dar altul cu ochi căprui poate fi un individ frumos. Sau un individ cu ochi albaștri poate fi foarte sentimental, în timp ce unul cu ochii verzi poate fi foarte rațional. Sunt o mulțime, practic, nesfârșită de elemente care se combină și ca urmare în funcție de modelul respectiv al combinației, un individ va fi un ochelarist genial, ori o persoană foarte frumoasă care obține tot ce dorește în viață doar pentru că ceilalți o îndrăgesc pentru culoarea ochilor și frumusețea chipului.
La extrema opusă există oameni care aparent par normali la chip și pot fi considerați oameni buni, dar dincolo de forma chipului programul lor ADN emite o undă care în planul aurei, deci pe subtil, generează către ceilalți o senzație de neîncredere. E un fel de semnal nevăzut care le spune despre acel individ, care poate părea prezentabil sau chipurile la locul său, că este ceva în neregulă cu el. Această senzație este cât se poate de adevărată, deși ea vine din nevăzut. Și dacă aveți asemenea senzații în preajma unor persoane pe care le cunoașteți, să fiți convinși că senzația e adevărată și să nu vă îndoiți. Pentru că în realitate, este corpul acelei persoane care „vorbește” și așa cum corpul ei transmite, așa receptați și voi semnalul care vă spune că ceva e în neregulă cu acea persoană. Deci este un limbaj vibrațional care este emis de la nivelul ADN-ului. Și pentru că am explicat cum funcționează acest mecanism, să spunem că cele 11 Chei ale Genelor din profilul personalizat ne oferă informația corectă despre ce și cine putem fi noi.
Cele trei nivele ale fiecărei Chei reprezintă stadiul de evoluție pe diferite segmente ale vieții noastre, în timp ce Linia de la fiecare Cheie ne indică ce fel de vibrație emitem de la nivelul Cheii respective. Fiecare Cheie are trei nivele. Primul este Umbra care conține frica noastră, al doilea este Darul sau Calitatea respectivă, iar al treilea este cel al Siddhi-ului sau Virtutea respectivă ce trebuie atinsă. De aceea dacă pe una dintre Chei funcționăm pe nivelul Umbrei, fie și inconștient, Linia care însoțește Cheia arată în ce fel vom manifesta Umbra.
Și să dăm un exemplu. Să zicem că cineva are la Cheia Scopului din Secvența Muncii Cheia 43 cu Linia 6. Cheia 43 se numește „Progresul”, iar Liniei 6 îi corespunde ca termen chiar Scopul sau Ținta. Nivelul Umbrei Cheii 43 este Surzenia, nivelul Darului este Viziunea Interioară, iar nivelul Siddhi-ului este Epifania adică manifestarea calităților divine proprii. Acum depinde pe ce nivel este persoana, pentru a manifesta vibrația Liniei 6.

Dacă persoana va manifesta frică, fiind Surdă la chemările destinului, e clar că nu-și poate îndeplini Scopul conform Cheii 43, adică nu va progresa pentru a-și atinge țelurile. Dacă totuși perseverează și-și confruntă frica, va trece pe Viziunea Interioară și astfel își eliberează singură drumul, având curaj și convingere. Și dacă va continua să persevereze, va ajunge să-și cunoască partea de Virtute care o va duce la întâlnirea cu Sinele său spiritual – epifania sau întâlnirea cu divinul din interior. Și cum totul din interior este informație vie în ADN, depinde de noi înșine cum ne înțelegem propria informație, pentru a o folosi în beneficiul evoluției personale. Desigur că pentru o evoluție benefică trebuie să urcăm cel puțin pe nivelul Darului la toate cele 11 Chei ale Genelor din propriul profil genetic.