Noosfera
© CC0 / Pixabay

Ce este noosfera? Poate unii dintre voi aţi auzit în viaţa voastră de acest cuvânt, poate alţii nu ştiu deloc de el şi ce semnificaţie are.

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, noosfera reprezintă ansamblul sistemelor de informaţie, cunoaştere şi valorizare specifice fiinţelor umane, fiind în acelaşi timp un „înveliş” suprapus biosferei şi care desemnează omenirea care este alcătuită din fiinţe inteligente.

Cu alte cuvinte noosfera constituie o structură compusă din sfera spiritului uman şi aici vorbim de 7 miliarde de spirite întrupate care emit fiecare propria energie structurată, modulată în frecvenţă unică conform ADN-ului şi nivelului de evoluţie spirituală propriu.

Arta energiilor cuantice din ADN

Desigur că aşa cum am prezentat noi în revistă, într-un material dintr-un număr anterior, omenirea conform nivelului de evoluţie al indivizilor este clasificată în nivele de conştiinţă, şi fiecare categorie prin ceea ce desfăşoară ca activitate şi fapte contribuie zi de zi la îmbogăţirea aspectelor de informaţie, cunoaştere şi valorizare existente în cadrul societăţii, în oricare ţară din lume.

Noosfera ar reprezenta deci, din perspectiva spirituală, acţiunea spiritelor umane întrupate, activitatea fiecărui cetăţean al planetei, fie că e bogatul din Statele Unite sau săracul din Africa sau India, fiind în realitate o sumă zilnică de gânduri, credinţe, concepte, idei, trăiri, sentimente, interacţiuni în relaţii, schimburi comerciale, decizii politice, afaceri de multe feluri, tratative diplomatice, agresiuni militare, activităţi sociale de orice fel, sporturile aflate în desfăşurare, cercetarea din multe domenii, explorările şi documentarele gândite şi realizate şi lista poate continua cu multe alte mii şi mii de aspecte atât de bogate şi de complexe pe care societatea umană planetară le produce zilnic.

Vă daţi seama ce înseamnă de fapt noosfera?

Cu fiecare gând al oricărui om despre orice se întâmplă în orice loc de pe planetă care este locuit de oameni, noosfera se măreşte şi devine un fel de egregor spiritual tot mai complex, deşi în această noosferă există şi cea ce înţelegem prin suferinţa şi mizeria morală şi socială emanată de o parte a populaţiei, adică cei săraci şi cei imorali.

Agartha şi Trezirea Spirituală a Românilor

Dacă luăm în considerare că fiecare individ se află în conexiune subtilă şi directă cu mentalul colectiv al omenirii, care este ticsit de tot felul de chestii, atunci am putea înţelege că fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin, deşi acest lucru ţine de nivelul individual de evoluţie la care se află conştiinţa, este influenţat şi influenţabil de către acest rezervor imens al mentalului colectiv al omenirii.

Privind astfel lucrurile ştim că încă există un număr destul de mare al populaţiei care trăieşte între nivelele de conştiinţă 3,50-4,50, având concepte şi trăiri duale care determină în noosferă energii emoţionale, mentale şi psihice (sufleteşti adică) cu caracter dual, ceea ce menţine în interiorul noosferei o preponderenţă a dualităţii ca masă critică.

Deşi ştiinţa şi tehnologia au realizat multe lucruri foarte folositoare omenirii în multe domenii de activitate, încă există discrepanţe majore în societate în privinţa posibilităţilor financiare de acces la asemenea produse ale tehnologiei.

Din acest motiv noosfera în partea sa de informaţie constituie un rezervor uriaş care este folosit de către foarte puţini oameni în comparaţie cu întreaga civilizaţie umană.

Se poate estima că noosfera arată un procent de aproximativ 34% de persoane din totalul populaţiei lumii, care foloseşte toate aceste posibilităţi de informare şi cunoaştere, blocând prin atitudine şi controlul resurselor accesul restului populaţiei la informaţie, cunoaştere şi deci evoluţie pe multe nivele ale societăţii.

Pentru că lucrurile stau aşa să ne gândim la toate gândurile de frustrare şi nemulţumire, ca să nu mai zicem de altele, pe care majoritatea populaţiei le emană zilnic în raport cu posibilităţile reduse pe care le au şi care sunt menţinute în mod voit de către cei care conduc Sistemul.

Toate aceste gânduri de frustrare şi nemulţumire se adună zilnic în noosferă şi dacă nu ar exista fiinţele de lumină de pe Pământ şi din alte spaţii dimensionale care să ajute omenirea, civilizaţia umană ar fi sfârşit practic sufocată de propriile energii psihice de nemulţumire emanate astfel. Pentru că trebuie spus că gândurile omului şi energiile sale psihice, dacă sunt adunate să zicem într-un fel de rezervor, dacă asta ar fi posibil, reprezintă un fel de bombă energetică mult mai devastatoare decât cea atomică.

Dimensiunile superioare

Ştim că gândurile şi trăirile oamenilor sunt energii cu o anumită încărcătură vibraţională şi dacă privim toate aceste emanaţii din noosferă, de nemulţumiri şi frustrări, dacă acestea ar fi fost lăsate libere să se manifeste în interiorul noosferei civilizaţiei terestre, aceasta ar fi dispărut în ultimii 40 de ani datorită multor dezechilibre petrecute în lume în fiecare an.

Cu alte cuvinte gândurile şi trăirile sunt energii aflate într-o anumită stare şi cu o anumită forţă, ele exercitând o anumită presiune asemănătoare cu gravitaţia.

De aceea în unele zone ale lumii oamenii se simt mai scpetici sau mai deprimaţi, iar în alte zone indivizii umani trăiesc într-un mod mai deschis, mai optimist şi echilibrat. Depinde unde sunt acele zone ale lumii unde oamenii au probleme mai mari, deoarece acolo noosfera înregistrează valori preponderent negative, în timp ce în zone unde oamenii au mai puţine probleme, noosfera înregistrează valori pozitive care contribuie la o dezvoltare mai echilibrată şi mai puţin lipsită de pericole a societăţii. Iar toate aceste aspecte conturează modul în care civilizaţia umană evoluează prin indivizii săi.

Articolul precedentComunicarea cu mitocondriile
Articolul următorMisterul „Cavalerului Negru” – II
Scriitor şi pasionat de neconvenţional, îşi păstrază anonimatul în continuare folosind o atitudine efervescentă pentru a pune în mişcare energia exploratoare a minţii umane, imprimând astfel în subtil nevoia de a găsi răspunsuri existenţiale.
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

9 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
AryAn Sebastian
7 ani în urmă

Frumos articol…respect pentru munca depusa!!!

Gelu Rebegea
7 ani în urmă
Răspunde  AryAn Sebastian

Da…e ok. Cu respect!

Maria Vulpe
7 ani în urmă

Fenomenal!

Virgil Man
7 ani în urmă

Frumos articol!FELICITĂRI!

Sylvia Wanda Petrescu
7 ani în urmă

Interesant si completeaza intelegerea puterii colective in realuzarea unor obiective!

Maria Popescu
7 ani în urmă

Pentru binele nostru, al tuturor, haideti oameni buni sa fim mai pozitivi!

Georgeta Dragne
7 ani în urmă

Sa fim atenti la ce emitem ce vibram,ce STARE avem…De fapt ce ii intoarcem lui D-zeu,nu stiu daca ajunge laD-zeu ,dar in mod sigur ne cade-n cap inzecit,insutit, ce egregori creiem….fricile,nemultumirile etc.sunt entitati…Ma intreb -ce egregori am creat eu azi…e demonstrate stiintific -savantul,omul de stiinta, influenteaza experimentul atunci cand experimenteaza,la nivel subatomic asa se intampla.Ce creiem pe pamant Valea plangerii sau o Lume mai buna.

Samson Virgil
7 ani în urmă

Reprezentarea mea despre”Noosfera”e putin diferita de cea definita in articol in sensul ca eu imi reprezint noosfera ca ceva asemanator structurii oricarei finte vii ce alcatuieste biosfera Terrei:structura energetica(Retelele Hartman,liniile de forta ale campului gravitationa si magnetic,centurile de radiatii Van Allen,etc.)structura care inglobeaza toate sructurile energetice de la cea mai mica unitate a viului(protozor,microb,bacterie)pana la fiinta pe cale de a devenii “OM’La fiintele vi aceasta structura energtica genereaza o aura pe care acum o putem vizualiza prin metoda inventata de Kirlian,sau oate fi vizualizata si de unii semeni ai nostrii cu capacitati deosebite!Mai pe scurt,Tera,e o gigantica fiinta vie care in momentul cand v-a constata ca devenim prea nocivi ptr.ea si pe calesa o vatamam grav cred ca are si mijloace de autoprotectie si…oricum va supravietuii si fara noi!…

trackback

[…] Pentru nimic real, doar aşa că se amuzau zeii cu astfel de „jocuri”. Şi asemenea situaţii au continuat până spre vremea când a venit Iisus, care a avut ca misiune formarea câmpului de conştiinţă cristic în structura mentalului colectiv. […]